Cu totul schimbat de cum il stiam din copilaria lui pina la ultimul Batman, Gordon-Levitt isi ascunde privirea otelita in spatele unui par pina la umeri, sugerind rezerve nelimitate de energie distrugatoare. Asa cum scria cineva, Hesher e un fel de Boudu sauve des eaux, dar, spre deosebire de eroul lui Jean Renoir, eroul e un salbatic cu inima mare, nu lipsit de placerea diabolica de a face exact ce nu se asteapta de la el, exact ce nu se cade sa fie facut si exact in momentul cel mai prost. E, mai degraba, o combinatie aproximativa de Boudu si Ted, ursuletul de plus al lui Mark Wahlberg din recenta comedie americana.
Probabil ca Susser nici nu a fost constient de pariul pe care l-a pus cu povestea acestui vagabond coleric intrat cu forta in viata unei familii zguduite de un deces, viata pe care o va scutura de depresie asezind-o pe linia de plutire. Cind filmul s-a terminat, nu iti va fi greu sa observi ca a fost construit pe o schema clasica, intilnita des in filmele americane mainstream, dar regia lui Susser ironizeaza aceasta reteta, fiindu-i in egala masura fidel. E o relatie ambigua – stereotipurile cinematografului american sint in egala masura bifate si ironizate, filmul plecind de la si intorcindu-se la schema.
Un film provocator in mod discret
Hesher debuteaza cu un copil gonind pe bicicleta in urma unei masini care tracteaza o alta masina lovita, facindu-te sa intelegi din prima tragedia care s-a petrecut. Surpriza vine odata ce Hesher isi face aparitia si o vreme nu stii daca e “bun” sau “rau”, desi banuiesti (doar asa ai fost invatat la cinema) ca in spatele atitudinii lui amenintatoare se ascunde un miez dulce. Dar cu cit scenariul nu evita locurile comune, cu atit nici nu risca sa devina stereotip. In primul rind, Hesher e atit de putin previzibil incit te poti astepta la orice. Faptul ca personajele sint construite minutios e doar unul dintre detaliile ce deosebesc filmul de productiile mainstream. Oamenii de pe ecran nu au doar cute in personalitatile lor complicate, dar ele se mai si transforma cu lentoarea unui glob de sticla ale carui fatete sint pe rind puse in valoare de modul cum se plimba lumina pe ele. Grija regizorului de a da fiecarei interpretari nuantele cele mai autentice face ca toti cei care apar pe ecran sa dea exact ce trebuie, cind trebuie. Daca figura lui Gordon-Levitt iti poate ramine in minte dupa ce ai vazut filmul, poate cea mai delicata constructie o face Piper Laurie in rolul bunicii. Incarcata de machiaj, ea joaca la minimul efort, cu o delicatete si o eleganta demne de orice premiu de interpretare.
De fapt, filmul acesta a fost in general cam trecut cu vederea. Oamenii nu s-au imbulzit sa-l vada in sali, iar criticii au fost destul de calduti, laudind mai ales actorii. Merita mai mult. Asa cum fenteaza schema mainstream, tot asa evita si stereotipurile filmului independent. E un film de calibru mic, dar provocator in mod discret. Nimeni nu o afirma raspicat, dar Hesher apare nu ca un antagonist amenintator, ci, mai degraba, ca un model patern mult mai interesant pentru copilul al carui tata indopat cu pastile are barbatia lenesa. Ca sa fie recalibrata, aceasta familie trebuie adusa la punctul de fierbere. In replica, Hesher isi pastreaza misterul, dar se sugereaza ca atitudinea provocatoare are ceva infantil ramas la acest stadiu din pricina unei traume (nu neaparat cea evocata de el). Natalie Portman are un rol episodic, discret – dar postura ei de producator a girat realizarea filmului.
Hesher de Spencer Susser. Cu: Joseph Gordon Levitt, Devin Brochu, Rainn Wilson, Natalie Portman