La sfirsitul articolului trecut o lasasem pe Clara, protagonista Gradinii placerilor lumesti, in micul oras Tintern, unde ajunsese ajutata de Lowry, un tinar care, fara s-o iubeasca, nu in felul in care il iubeste ea cel putin, este dispus sa-i faca viata un pic mai usoara. Tintern e suficient de departe de Florida pentru ca existenta tatalui ei violent sa nu mai reprezinte o amenintare. Lowry i-a gasit o slujba de vinzatoare si o camera unde sa locuiasca, dupa care s-a facut nevazut. Daca-l intrebi de ce nu ramine acolo cu ea, iti spune ca menirea lui e alta. Nici el nu stie prea bine care. Trec asa vreo doi ani. Clara cunoaste un barbat mai in virsta, mai in virsta si decit Lowry, care vine pe la magazinul unde ea continua sa fie vinzatoare. Barbatul ii pune multe intrebari si pare preocupat de soarta ei. Zice ca-i aminteste de fata lui, decedata, la care a tinut foarte mult. Apoi incepe sa-i faca cadouri. Clara nu le refuza. Barbatii sint niste porci, stie asta de la taica-sau, dar mai stie ca in lumea asta dura ai nevoie de barbati ca sa reusesti. Totusi inima i-a ramas la Lowry. Care e pe coclauri. Dar iata ca acum se intoarce. Ii spune ca i-a fost dor de ea. In cele din urma fac dragoste. De data asta initiativa ii apartine barbatului. Numai ca Lowry tot n-o iubeste. O place, dar n-o iubeste. Spune ca pentru el exista o alta femeie care asteapta undeva sa fie gasita. Intr-o noapte face ceva rau, nu stim ce, si trebuie sa fuga. Nu inainte de a o lasa pe Clara insarcinata.
O carte dura, ca toate cartile scrise de Oates
Apare din nou barbatul mai in virsta. Il cheama Curt Revere si e bogat. Stie de relatia ei cu Lowry si nu o condamna. De fapt, pe undeva se bucura ca nu trebuie sa fie el primul. Pentru ca o respecta prea mult, o iubeste prea mult. Si da, acum ca e femeie, poate s-o si doreasca. Clara stie ce vrea. Nu vrea sa fie o sarantoaca alba, ca taica-sau. Nu vrea sa moara intr-un sant ca maica-sa. Asa ca accepta sa devina amanta lui Revere care e casatorit si are deja trei copii. Pentru chestia asta, taica-sau ar face-o curva. Doar ca taica-sau e mort acum, impuscat de-un politist cam zelos. Clara primeste o casa si o masina, undeva mai la marginea orasului, ca, de, lumea vorbeste. Mai primeste si-un copil, tot de la el, crede Revere, care o asigura ca de-acum inainte n-are sa-i mai lipseasca nimic. Si, culmea, se tine de cuvint. Clara naste un baietel pe care Revere il numeste Steven, iar ea Swan. E mama acum, o mama tinara, de nici nouasprezece ani. E mama, dar continua sa ramina amanta. Deocamdata. Lowry a invatat-o sa aiba rabdare. Sotia lui Revere e bolnava, si chiar daca e bolnava de vreo citiva ani buni, pina la urma tot o sa moara. Pina sa moara ea insa, se intoarce Lowry. Si el s-a schimbat. A facut afaceri cu whisky in Canada, a pus niste bani deoparte, a fugit in Mexic unde a gasit-o pe femeia care-l astepta. O profesoara. S-au casatorit. Pentru un timp a fost frumos, dar intr-o buna zi Lowry si-a luat talpasita si dus a fost. Isi daduse seama ca nu erau facuti unul pentru altul. Acum s-a intors la Clara sa-i faca o propunere: sa plece cu el in Canada, sa-si intemeieze o familie acolo. Si-a dat imediat seama ca Swan e al lui, de ce sa ramina Clara amanta unui mosneag cind ar putea fi sotia lui cu acte in regula? Vor trai bine mersi, vor avea ferma lor si o casuta unde copilul va creste frumos, iubit de parinti. Dar Clara refuza. Lowry nu e un barbat de viitor. Revere, in schimb, este. Totul e sa aiba rabdare, doar e tinara, de-abia a implinit douazeci si cinci de ani. Si rabdarea ii este rasplatita. La o luna de la moartea primei sotii (in sfirsit!), Revere o aduce pe cea de-a doua la conac. Alta viata aici! Dar si alte pretentii. Clara se straduie sa se ridice la inaltimea asteptarilor, dar e dificil. Totusi frica de a nu ajunge o sarantoaca alba e mai puternica decit cea ca ar putea dezamagi. Acum e mama a patru copii, chiar daca cei trei orfani ai lui Revere, toti baieti, o privesc mai degraba ca pe o jucarie erotica interzisa decit ca pe mama lor, iar pe Swan il considera un bastard. Mai trec niste ani. Steven alias Swan e cel mai bun dintre fii. Cel mai inteligent, cel mai silitor, cel ale carui sanse de a reusi in viata sint cele mai mari. Toata lumea se mindreste cu el, iar Clara a ajuns o femeie fericita. Nu numai ca nu va mai fi niciodata o sarantoaca alba, dar i-a asigurat si fiului ei un viitor confortabil.
Destinul insa nu si-a spus inca ultimul cuvint. Destinul sau, daca vreti, singele. “Unele lucruri, cele mai rele, sint ereditare, iti curg prin vene”, spune la moment dat Lowry si are dreptate. Gena ratarii, de exemplu, sau gena violentei. Gena alcoolismului. Gena neputintei. A infringerii. Gena nebuniei. Care intr-o zi, prin cine stie ce mecanisme, se declanseaza. Exact atunci cind te-astepti mai putin. Pentru ca oricit s-ar chinui cineva sa-ti ofere niste avantaje in viata si oricit de departe ai fugi de origini, daca ai singele blestemat, mai devreme sau mai tirziu, tarele lui isi vor spune cuvintul. Swan cel blind se transforma in Swan cel violent. Lebada alba devine lebada neagra. Tragedia se dezlantuie. Cum si in ce fel, va las pe dumneavoastra sa aflati, ca sa nu va povestesc chiar tot romanul. Gradina placerilor lumesti e o carte dura, ca toate cartile scrise de Oates. Putini supravietuiesc in aceasta lume si nimeni nu supravietuieste intact.
Joyce Carol Oates, Gradina placerilor lumesti, traducere si note de Mihaela Negrila, postfata de Joyce Carol Oates, colectia “Biblioteca Polirom. Proza XX”, Editura Polirom, 2012