Laureat al Oscarului pentru scenariu (pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Gondry a realizat anul trecut The We and the I, povestea relatiilor unui grup de adolescenti ce merg cu acelasi autobuz, in Bronx, film selectat anul acesta la Cannes. Asta dupa ce a fost silit sa treaca prin furcile caudine ale Hollywood-ului, cu Green Hornet, o poveste ratata cu un justitiar de comic-book. In ciuda esecului, francezul sustine ca i-a placut sa lucreze la Hollywood. “Singura problema”, spune el, “e ca erau prea multi oameni in sala de montaj. Odata terminate filmarile, parerea mea nu mai conta.”
Muzica, se pare, continua sa joace un rol important in cariera lui Michel Gondry. Filmul, spune el, a venit mai tirziu. “Nici nu imi imaginasem vreodata ca am sa fac filme de fictiune”, recunoaste regizorul. Declicul a survenit in 1995 cind a inchiriat o sala de cinema pentru nevoile unui clip pentru Bjork. “Am avut atunci brusc constiinta amplorii unei imagini intr-o sala obscura si mi-am zis ca, orice s-ar intimpla, trebuie sa realizez un film!”
“Cind scriu un scenariu, am la dispozitie permanent un stoc de cintece”, spune Gondry. “Pun o melodie de Michael Jackson daca vreau sa exprim in poveste o anume nepasare, stari pozitive. Invers, pentru a sugera misterul, ascult Stravinsky. Muzica abstracta a lui Morton Feldman este, de asemenea, o mare sursa de inspiratie pentru mine. Odata cu muzica, capat control deplin asupra muncii mele. Imi permite sa ma izolez. La The We and the I am folosit melodii hip-hop deja scrise. Bronx-ul, unde se desfasoara actiunea filmului, este unul dintre locurile de nastere a rap-ului, nu puteam ignora asta. Pentru Spuma zilelor (Gondry lucreaza in prezent la o adaptare cinematografica a celebrului roman al lui Boris Vian) am cerut amicului meu Etienne Charry sa compuna muzica fara sa ii arat vreo imagine din film. Ii spuneam «fa-mi o muzica pentru o uzina». Si el bricoleaza pentru mine sunete care ii permit sa gasesc tonul just pentru poveste.”