Un semn al mirarii poate aparea totusi daca e sa te ghidezi dupa reactiile de a doua zi din presa romaneasca: ziarele si televiziunile fidele presedintelui Basescu, in orice caz mult mai multe decit cele care-i sint impotriva, au ascuns la notite de subsol evenimentul de miercuri, fara a-l mai comenta sau analiza intr-un fel. De partea cealalta insa, relatarile au fost mult mai ample si mai entuziaste, mijloacele de comunicare antiprezidentiale remarcind, in mod firesc, in primul rind discursul liberal-democratului Graham Watson si al socialistului Hannes Swoboda. Ambele acuzatoare la adresa presedintelui roman.
Se impune, prin urmare, o alta intrebare: “De ce nu s-a folosit in continuare presa pro-Basescu de acuzele comisarei Viviane Reding? “. Mai cu seama ca doamna Reding a venit acum in fata Parlamentului European cu aceste acuze, dindu-le astfel o si mai mare greutate. Raspunsul e destul de simplu, pina la urma. Ele, indiferent unde au fost rostite, nu mai puteau aduce nimic nou in Romania. Stim deja cu totii care e parerea acestei doamne, spectaculosul s-a produs atunci, imediat inainte sau dupa referendum, cind aceste opinii dure s-au facut auzite pentru prima oara. Asa se explica apatia, dusa spre tacere, a fidelilor lui Traian Basescu: nimic din ceea ce s-a intimplat miercuri in Parlamentul European nu le-a fost folositor in scopul comunicarii in tara. Sau, mai pe sleau spus, nici un discurs al popularilor nu s-a mai putut constitui in instrument de manipulare a romanilor.
Dimpotriva, vocile clar acuzatoare la adresa presedintelui roman, venite cu precadere din partea socialistilor si a liberalilor europeni, reprezinta cu siguranta o atitudine noua, tocmai buna de a fi folosita de partea cealalta. Si-atunci, dincolo de raspunsul tehnic prezentat la inceput, dincolo de intrebarea “Cine a invins?” , e usor de realizat ca ceea ce s-a intimplat miercuri in Parlamentul European a reprezentat, in cele din urma, o mare capcana in care au cazut parlamentarii P.D.L., la cererea carora a si avut loc dezbaterea. Din acest punct de vedere, e greu de inteles ce-au crezut popularii romani din Parlamentul European ca pot obtine prin reactivarea doamnei Reding. Era clar ca spectaculosul, cum l-am numit mai sus, se epuizase. Sa fi sperat ca penibilul discurs al doamnei Monica Macovei (cea care a afirmat hotarit ca s-au furat un milion si jumatate de voturi, dupa care a explicat ca a aflat asta “din presa”) sa creeze o alta tema europeana privitoare la Romania, cea a votului viciat? Daca asta ar fi fost scopul, oricite retineri am putea avea, s-ar constitui totusi intr-o explicatie. Altfel, privit post-factum, acest eveniment a fost un esec european al P.D.L.-ului. N-a invins, adica, nimeni. Dar cei care au sperat sa invinga si au initiat tocmai in scopul asta dezbaterea au pierdut, de fapt.
Caci Europa, de miercuri, a capatat mult mai multe voci pentru romani. Plus ca, intr-un fel, si-a pierdut aura mitica. Cei mai multi dintre noi priveam, pina de curind, Europa ca pe-o voce ferma, aproape paterna, care reactioneaza pe masura la vreo greseala a inca puberei Romanii. Ne-am trezit insa cu o multime de voci si de perspective diferite. Si, cel mai important, am putut vedea cu ochii nostri ca, la urma urmelor, la Strasbourg nu se intimpla nimic altceva decit politica. Am putut constata ca si acolo sint pareri divergente, ca si-acolo oamenii se cearta pe un subiect sau altul. Si, grav pentru cei care au promovat asiduu imaginea unei Europe revoltate la unison de “lovitura de stat” din Romania, am putut vedea, surprinsi la rindu-ne, ca doar citiva foloseau argumentele cu care ni se impuiase capul in tara. In rest, existau destule opinii, la fel de europene, care mergeau catre polul opus.
De ce spun totusi ca P.D.-L. a pierdut prin aceasta discutie din Parlamentul European? Pentru ca, din punct de vedere electoral, tocmai au ramas fara “sperietoarea Europa”. Erau singurii care o puteau folosi in saptaminile premergatoare votului din decembrie. Si, asa cum s-a vazut deja, cu efecte bune pentru ei. Fara aceasta Europa infuriata pe U.S.L., de care popularii aveau atita nevoie, nu le mai ramine nimic. Le mai ramin, de fapt, mai putin de trei luni in care lumea are timp sa-si reaminteasca de toaletele lui Udrea, de bordurile lui Videanu sau de faptul ca voturile a 7,4 milioane de romani au fost aruncate la tomberonul politicii.