Fiecare vorbeste in limbajul artelor despre Romania. O tara a contrastelor, a polarizarilor, a manifestarilor de geniu si primitivismului, a metafizicului si prozaicului.
Duelul viorilor
Dupa ce au cintat cu mari orchestre, in intreaga lume, Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru, provocati de pianistul Horia Mihail, calatoresc toata luna septembrie in noua orase din Romania, demonstrindu-si maiestria pe instrumente de secol XVII-XVIII. Doua temperamente diferite, doua viori cu timbru distinct, cu istorie speciala – Guarneriul i-a apartinut lui George Enescu –, au demonstrat ca muzica maestrilor e o arta divina, inaltatoare. Solistii s-au duelat in arcusuri, coarde si note muzicale, sustinind alternativ in prima parte a concertului solouri, cu acompaniamentul pianului, apoi in duet. Au interpretat compozitori si fragmente cunoscute – Pablo de Sarasate, Fantezia Carmen; Sostakovici, Vals din Suita a II-a; Brahms; si mai putin populare – Fritz Kreisler, Jenö Hubay, M. Moszkowski, Johan Svendsen. Un repertoriu ales inteligent, care le-a dat ocazia unor demonstratii de virtuozitate, alternind tempouri, tematici si epoci componistice.
Fisele profesionale ale protagonistilor sint impresionante. In prezent, Liviu Prunaru este concertmaistru la Royal Concertgebouw Amsterdam si profesor de vioara al Academiei Menuhin. Gabriel Croitoru este profesor doctor la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti si solist invitat in intreaga lume. Horia Mihail a fost lector la Universitatea din Boston, dar din 2002 a revenit acasa, concertind in continuare atit in Romania, cit si in strainatate. Sint muzicieni exceptionali, pentru care muzica a devenit un limbaj universal, utilizabil dincolo de culturile nationale. Printre alte mesaje transmise indirect, unul e legat de difuzarea muzicii simfonice dintr-un mediu elitist, exclusiv al specialistilor, intr-unul mai larg, mai generos, al tuturor acelora care stiu sa o savureze. Extinzind metafizicul.
Despre oameni si melci
Al doilea lungmetraj de fictiune al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci, este o poveste autentica despre visul romanesc. Visul american e sinteza conceptului de egalitate a sanselor, de democratie stabila, cu radacini sanatoase si adinci. Oricine are o idee inedita si face totul pentru a o pune in practica poate reusi. Care e esenta visului romanesc? Sa te descurci! De regula, cu mijloace mai putin ortodoxe, pe cai obscure, sa fii smecher, sa trisezi. Un mix de balcanism si ceva valori europene gata mestecate.
Pe scurt, scenariul prezinta povestea fabricii ARO, adusa voit in pragul falimentului de un director aflat in functie inca de pe vremea lui Ceausescu. Devenit manager, vinde uzina pe nimic, in cirdasie cu cei de sus, lasindu-i pe angajati de izbeliste. Liderul de sindicat incearca sa gaseasca o solutie viabila si rapida, care pare a fi comercializarea spermei muncitorilor romani unor americani ce nu pot procrea! Restul il aflati cind vizionati filmul.
Pentru personajele de pe ecran, la nivel individual visul romanesc are alta infatisare. Pentru pustiul liderului de sindicat e ca sultanul din Brunei sa ii trimita bani de-o bicicleta. Pentru mama lui, un trai decent. Pentru tatal lui, salvarea locurilor de munca si a fabricii de unde-si cistiga piinea. Pentru director, o spaga cit mai mare. Pentru frumoasa orasului, emigrarea intr-o tara occidentala. Cred ca mediul muncitoresc nu a mai aparut in vreun film postdecembrist atit de bine ilustrat ca in Despre oameni si melci. E categoria cea mai afectata de tranzitie si mai neajutorata, cea care nu doreste decit sa aiba unde munci, un salariu din care sa-si poata plati facturile si intretine familia. Oameni simpli, care nu inteleg ce li se intimpla, care, vorba directorului, au vrut libertate, „v-a reusit, descurcati-va!“. Replica e antologica, sintetizeaza perfect intelesul special dat in Romania conceptului de libertate.
Filmul lui Tudor Giurgiu are toate ingredientele unui succes. Un story credibil, care alatura comic si amaraciune, rasturnari de situatii, personaje credibile, totul cu eliberare treptata, tinindu-te prins pina la genericul final. In tonuri de hiperrealism, ironic, cu tuse grotesti, cinice, realitatea romaneasca e surprinsa intr-un portret de grup. Are putin din Caragiale, putin din Cioran, sfisierea noastra tipica intre dimensiunea metafizica si miticismul terestru.
Despre oameni si melci are multe calitati. Spune adevaruri fruste cu subtilitate, e adica atit pentru publicul larg, cit si pentru cel care vrea sa gaseasca subtexte. Reconstituirea e autentica, prin detalii gen pungile de nailon, camasile curate, dar sifonate, interioarele apartamentelor, carpete, sandalele purtate cu sosete albe si costum! Realizatorii nu dau sentinte, doar infatiseaza. Lasa intentionat puncte de suspensie si semne de intrebare. In acordurile melodiilor lui Dan Spataru! Cum sa nu iubesti Romania?