Despre oameni si melci i-ar putea sugera unui student la Comunicare audiovizuala (sectia UNATC-ului care naste critici de film) sau la Psihologie o cercetare despre imaginea melcului in cinematografia romaneasca recenta sau despre simbolistica lui in imaginarul postdecembrist (Giurgiu a incercat sa scape de comparatia cu filmul lui Mircea Daneliuc, Senatorul melcilor, dar n-a mai schimbat titlul si nici n-a avut cum scoate melcii din poveste).
In povestea scrisa de romanul stabilit la Paris Ionut Teianu (care a studiat operatorie in Romania si a facut presa in Franta), exista o legatura discreta, dar evidenta intre melci si modalitatea prin care liderii sindicali de la ARO spera sa-si rascumpere fabrica din miinile reci ale investitorilor francezi. Exista poate subliminal o punere in abis a legaturii dintre barbatia vs moleseala lipicioasa a unui neam obisnuit sa fie calarit de straini. Daca odinioara Inalta Poarta inscauna domnitorii romani, iar marile puteri europene imparteau mai tirziu teritoriile tarii, isteria postdecembrista Nu ne vindem tara!, devenita moneda de schimb pentru un nationalism ingust, se coloreaza acum pe ecran intr-o comedie sociala gen Full Monty. In filmul lui Peter Cattaneo, un grup de barbati someri din odinioara industrializatul Sheffield isi recuperau respectul de sine printr-o trupa de striptease. Tudor Giurgiu si coproducatorul francez Patrick Sobelman au sesizat filonul comic din povestea imaginata in nota trista de Ionut Teianu si inspirata de falsa stire despre sindicalistii de la ARO care vor sa-si recistige uzina cu pretul propriei sperme, dar regizorul incearca sa medieze cele doua umori prin constatarea compromisului pe care oamenii trebuie uneori sa-l faca nu neaparat pentru a fi fericiti, cit pentru a pastra un soi de buna-cuviinta necesara traiului.
Aceasta nuanta e printre lucrurile care fac din Despre oameni si melci un film mai convingator decit Legaturi bolnavicioase, debutul in lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, care in postura de regizor e mereu dublat de producatorul care prefera sa se muleze pe ce vrea publicul si sa nu lase caile sigure in favoarea experimentului. Filmul are ceva din melancolia amara a tineretului intors cu fata spre Vest din Occident (debutul lui Cristian Mungiu), dupa cum incearca, asa cum recunoaste regizorul, sa se traga si spre California Dreamin’ (nesfirsit), unicul lungmetraj al regretatului Cristian Nemescu. Despre oameni si melci nu are complexitatea si vitalitatea filmului lui Nemescu, dar foloseste fara vulgaritate tot ce poate pentru a stimula interesul spectatorului roman. Daca Nae Caranfil spunea intr-un interviu ca nu ii place „sa mingiie spectatorul in sensul blanii“, Tudor Giurgiu o face cu mintea producatorului care stie aritmetica investitiei si cu mina regizorului care vrea sa fie onest in ceea ce face. Filmul e usor inegal si uneori prea evident in detalii (poate mai ales scenografice), dar are alte momente in care tocmai detaliile au o delicatete de care nu l-am fi suspectat pe regizor – si nici pe protagonista lor, Monica Barladeanu. Aceasta reuseste alaturi de Robinson Stévenin doua scene in care trairile personajelor se perinda caleidoscopic pe fetele lor, luminate de impulsul momentului, scene care par decupate melancolic de aparatul lui Vivi Dragan Vasile. Aceasta melancolie (nu lehamite) a regizorului transpare din intregul film si justifica motivul pentru care actiunea a fost mutata in indecisii ani ’90 (anii ’90 fiind considerati de Tudor Giurgiu foarte interesanti).
Toti actorii sint foarte buni – e placut sa vezi ca, desi previzibili in rolul liderului de sindicat, respectiv al directorului, Andi Vasluianu, respectiv Dorel Visan nu aduc nimic din filmele in care au jucat. Mediind onestitatea cu dorinta de a placea si propunind un nivel secund de lectura celor care vor sa vada mai mult dincolo de poante, filmul ar trebui sa aiba succes la public – desi termenul „succes“ e greu de cuantificat la noi.
Despre oameni si melci – regia Tudor Giurgiu, cu: Andi Vasluianu, Monica Barladeanu, Dorel Visan, Jean-François Stévenin, Robinson Stévenin.