Noi sintem seriosi, pentru ca atunci cind avem opinii nu consideram ca facem parte dintr-un joc talimb, ci sintem convinsi ca opiniile noastre, exprimate in public, in particular sau, mai cu seama, in cabina de vot, au un rol important in a schita prezentul si viitorul nostru si, prin extensie, al tarii in care traim. Sintem seriosi si credem in noi insine. In capacitatea noastra de discernamint. Sintem seriosi si, mai cu seama, foarte sinceri.
Seriozitatea noastra sincera e insa instrumentul lor. Al celor care, stapini pe-o bucata mai mare sau mai mica de tara, au o profunda durere de basca atunci cind se refera la noi. Sint interesati doar sa cistige cite o felie din aceasta seriozitate cu care tratam noi lucrurile si s-o converteasca in bilete (platite, fireste, de noi) la spectacolul pe care ni-l ofera. Daca insa spectacolul ar fi fost unul de calitate, unul care sa ne rasplateasca increderea, atunci nici rubrica de fata nu s-ar fi numit, vreme de opt ani, “Circul nostru va prezinta: “. Evident ca nu calitatea ii intereseaza insa. Pentru ca au observat un lucru ciudat, dar real: indiferent de nivelul penibil al show-ului oferit, noi il vom trata tot serios. Pentru ca avem o problema: credem cu o asemenea tarie ca spectacolul sau, haideti sa largim perspectiva, ca tara noastra nu poate fi condusa de clovni, incit chiar si-atunci cind vedem clovnii dinainte ne amagim cu ideea ca au nasul rosu de la frig, nu din alte motive, ca lacrimile pictate pe chipuri sint naturale, ca merg caraghios nu ca sa ne prosteasca, ci pentru ca-s obositi dupa munca depusa in folosul nostru. Noi sintem niste spectatori seriosi, incrincenati, ai unui spectacol de circ. Iar ei, din pricina seriozitatii noastre, nu primesc aplauze. Dar credeti cumva ca de aplauze le pasa? Pina la urma, tot le umplem sala. Tot le bagam bani in buzunare.
Probabil insa ca si metaforele sint prea serioase in cazul de fata. Iata cum gresesc si eu, luind indeajuns de in serios lucrurile pentru a crea, pe marginea grotescului lor, o poveste. Nu e cazul. Ei ar merita doar cite-un pamflet grobian de-a dreptul, fara grija unor invective scapate de sub control. Ar merita sa uitam de buna-cuviinta si sa le spunem cu adevarat ce credem, nu sa ne ascundem dupa metafore. N-o facem insa pentru ca buna-cuviinta ne-o pastram din respect pentru noi insine in primul rind. N-o s-o fac nici in urmatorul paragraf. Doar ca-mi doresc ca acest paragraf sa fie unul comic. Cel mai comic si mai grotesc paragraf pe care l-am scris la rubrica de fata. Imi permiteti? Cititi-l, va rog, cu maxima atentie.
Roberta Anastase. Adrian Nastase. Elena Udrea. Elena Basescu. Dan Diaconescu. Victor Ponta. Crin Antonescu. Viorel Hrebenciuc. Gigi Becali. Dan Sova. Traian Basescu. Monica Macovei. Mihai Razvan Ungureanu. Adriean Videanu. Marian Vanghelie. Gheorghe Stefan Pinalti. Emil Boc. Vasile Blaga. Catalin Voicu. Gheorghe Flutur. Dan Voiculescu. Catalin Edmond Talmacean. Laura Codruta Kövesi. Ion Iliescu. Daniel Morar. Mihail Neamtu. Daniel Chitoiu. Sorin Blejnar. Valeriu Zgonea. Daniel Funeriu. Augustin Zegrean. Sebastian Lazaroiu. Theodor Stolojan. Aspazia Cojocaru. Victor Ciorbea. Aurelian Pavelescu. Cristian Boureanu. Etc. Etc. Si inca: etc.
Asa-i ca a fost (sau ar fi putut fi) comic? Sigur ca noi, intotdeauna prea seriosi fiind, in loc sa ridem in hohote, mai degraba ne intristam citind aceste nume, linga care ar fi incaput, bineinteles, foarte multe altele. Pe care le-am lasat in seama “etc. “-urilor numai din pricina faptului ca spatiul nu mi-ar fi permis, spre exemplu, sa vin cu lista majoritatii parlamentarilor romani. Si nici macar nu m-as fi putut opri la parlamentari.
Caraghios si tragic, in egala masura, circul nu prea are sanse sa se opreasca, de vreme ce noi nu facem un efort real de a vedea ce se ascunde sub masti, sub diverse pomezi si spoieli. Perfect constient fiind ca atitudinea mea nu are vreo relevanta, eu am ajuns insa la concluzia ca exista lucruri mult mai importante carora merita sa le acorzi atentie in scris. Asa ca de-acum incolo imi pastrez votul drept unic instrument de cenzura a circarilor politici. Dupa opt ani in care am scris saptaminal aici, pun punct. Iar daca voi reveni cu o rubrica in “Supliment”, dupa o necesara pauza, in mod sigur printre subiectele mele nu se vor regasi personaje asemenea celor din paragraful comic si trist asupra caruia mi-am permis sa va atrag in mod special atentia.