– Fragment –
Cine a furat si cine a ucis
Ii spusese la un moment dat, ar vrea sa creada ca-ntr-o strafulgerare de luciditate, ca n-ar avea cum sa scape de ea decit poate omorind-o. O amenintare, desigur, adica o sa-i atirne de git pe veci, ca o piatra de moara, oricit s-ar da bietul Laurian de ceasul mortii sa si-o scoata din viata. Mai apoi insa nu i-a mai sunat atit de limpede incotro bate amenintarea asta. Parca ar fi sunat ca un indemn… Bineinteles ca nici ei nu-i convine, dar nici n-ar divorta. Cu doi copii de git, piatra ei de moara, nu i-ar fi deloc usor sa-si refaca viata; dupa cit de rau s-a naravit la bani, n-ar concepe decit un partener potent financiar. Prost a-nvatat-o cine a invatat-o, Lauriane, asa ca tot mai bine cu prostul ei. O fi totusi indeajuns de desteapta, ca sa-si dea seama ca el doar face pe prostul. De bunavoie si totodata constrins. Nici lui nu i-ar veni la-ndemina sa divorteze. Un sacrificiu fara rost, care ar fi cireasa de pe tort a sacrificiului celor saisprezece ani de casnicie. Te ustura-n cur, partajul averii facute din munca lui, pensiile alimentare, copiii lasati in custodia ei… N-ar renta sa lupte-n instanta ca sa obtina copiii. Copiii sint prea legati de ea. Pentru Laurian pot fi cel mult un decor tonifiant, pentru care cotizeaza din greu, fara ca ei sa-i dea seama deocamdata.
In fata computerului, evalueaza diverse posibilitati, impotrivindu-se totodata pornirii de a se duce la frigider, unde-l asteapta un pachet cu doua sute de grame de sunca de Praga. Va avea dreptul peste o ora si jumatate abia. Dieta severa la care a subscris extrem de hotarit ii va asigura un ritm de slabire de circa trei kilograme pe saptamina. Pur si simplu te ustura-n cur de foame. Schimbarea de regim, trecerea de la shaorme, pizze si fripturi la legume, fructe, carne slaba cintarita, cit sa nu-i ajunga nici pe o masea, i-a iritat sfincterul. Merita insa sacrificiul. Are toate sansele ca-n zece saptamini sa ajunga la nouazeci si cinci de kilograme, iar de-aici incolo ar mai avea putin de tras pina sa se stabileasca la optzeci… Si cind te gindesti ca uneori ea joaca comedia asta de doi bani: se face ca incearca sa-i apropie pe copii de el – e tatal vostru care munceste din greu pentru voi, iubiti-l… Cita falsitate! Cita perversitate! La fel ca-n exaltarile ei fataliste: s-o omoare. Ca si cum asta si-ar dori. N-ar fi exclus. Sa fie omorita de barbatu-sau. Ucisa, sacrificata… Vorbele astea urca din strafundul cugetului odata cu foamea si se infig in creier ca niste sageti de otel, eliberind, prin cine stie ce conexiuni obscure, ideile lucrative. Laurian nu duce lipsa de idei lucrative. Se pricepe sa faca bani, sa-i investeasca inteligent, vizind in permanenta cistigul. Se poate considera un cistigator. Un invingator. Va ajunge la greutatea ideala de optzeci de kilograme, de la care a plecat de altfel in urma cu saisprezece ani, cind s-a capatuit cu Brandusa. Atunci va merge mai mult pe jos, ar alerga eventual, ar frecventa sala de forta. Va redeveni suplu, rezistent, puternic, plutind pe deasupra mizeriilor… Si-n definitiv la ce s-ar minji s-o omoare? S-o omoare aia care-o reguleaza. Asta-i soarta curvelor. Astfel defileaza ele prin “Cronicile genocidului”, haituite de demonii fornicatiei, injunghiate, incendiate, strangulate, crucificate, torturate… Te ustura-n cur, ei nu-i pasa ca-i improasca numele si da apa la moara dusmanilor. Il da legat pe mina dusmanilor, asa incit se poate spune fara teama de a gresi ca-si cere singura pedeapsa. El, la rindu-i, e constrins sa mizeze pe pedeapsa asta, in care-i dispus sa investeasca la o adica.
Si daca ar fi sa dea timpul inapoi… Opintindu-se cu dieta. Acum saisprezece ani, el avea optzeci de kilograme si o foame grea in el, mostenita ca si un blestem de la parinti si bunici. La douazeci si patru de ani era un veritabil atlet al foamei, inalt de un metru optzeci si cinci si cintarind optzeci de kilograme. Trebuie ca la douazeci de ani era si mai si. Cind il contactase Doru Badanau, care facuse box la viata lui, a tinut sa-l complimenteze spunindu-i ca are conformatia ideala pentru un semigreu. Era totusi prea tirziu la douazeci de ani ca sa mai faca performanta in box, dar pentru formarea in munca informativa era virsta ideala… La saisprezece ani cind a luat-o, Brandusa avea tot in jur de cincizeci de kile, ca acum. S-a mentinut. Cacat! Pentr-o salba de margele apucasi pe drumuri rele. O sa rabzi foame si usturime-n cur pina ai sa dai timpul inapoi la optzeci de kilograme. Te vei rataci iarasi dezinvolt prin vagine virgine. Unde dracu’ s-or fi dus anii astia? S-au pierdut, s-au scurs intr-o gaura neagra. De multi ani nu mai vrea sa stie nimic de curvasarelile ei. I s-a facut totusi vint pe firul lor, tocmai cind presei locale i se vlaguise interesul pentru scandaloasa viata intima a sotiei directorului Foii argesene pentru minte si cuget. Articolele alea imunde trebuie ca-i gidilau orgoliul Brandusei si intaritau si mai tare demonii fornicatiei. Cine stie ce printesa Diana sau Elena Udrea s-o fi crezut proasta. Pentr-o salba de margele. Mars la cacat ca mamaliga ti-am dat. O catea perversa, care nu e vorba ca si-a gasit prostul. Drept multumire c-a scos-o din rahat si a pus-o-n rindu’ lumii bune… Maninci de sase ori pe zi, intre o suta si doua sute de grame de alimente, fara piine, dulciuri de nici un fel, fructe din doua-n doua zile, ceaiuri diuretice neindulcite la discretie, de te ustura-n cur si te ia cu lesin. Prin banii si relatiile lui, i-a gasit posturi de directoare… Atunci a intrat pe fir doamna directoare Georgeta Ciochina, care a preluat din mers, discret, subiectul epuizat de presa si s-a apucat sa zgirme sirguincioasa rahatul cu telefoane anonime. Astfel a intrat Laurian in legatura cu Andreea, consoarta amantului fatal. Cica Robert Diavolul. Te doare capul, iti vine rau si nevasta-sa o femeie din cale-afara de obositoare, muncita si ea de demonii fornicatiei, vai de steaua lui de Diavol. S-a ratacit si el in vagine, dar nu mai are nici o sansa sa iasa la lumina. Ca justitiar filotim, aplecat la durerile plebei, Laurian i-a promis femeii c-o va ajuta si de buna seama ca se va tine de cuvint. A sistat insa legatura cu ea. N-avea rost, nu mai prezenta nici un interes. L-ar fi interesat in schimb barbatu-sau. Nu-si dadea inca seama pentru ce, avea un soi de presimtire si uite ca s-a intimplat sa-l contacteze pe viu. Era inevitabil, in tirgul asta unde toata lumea cunoaste pe toata lumea. Pe vara s-a intersectat cu el si Brandusa prin centru. Brandusa le-a facut cunostinta, si-au zimbit, s-au intretinut pret de o jumatate de minut… Ecce homo: un barbat inalt, incovoiat, scheletic. Un spectru rapanos, cu plete cenusii si ochi urdurosi, de un albastru-cenusiu imbicsit de frustrari stravechi. Chiar ca-ti vine rau si te doare capul. Sarmana Brandusa, rau a mai ajuns… O figura dubioasa altminteri, de boschetar periculos. Figura aia ii reveni in minte dupa o luna si ceva, pentru a-si spune iarasi, pe un ton schimbat: asta-i omul! Omul in care sa-si puna nadejdea, el si deopotriva Brandusa. Omul care sa-i scape unul de altul, in conditii reciproc avantajoase… Nu, nu se pune problema ca Brandusei i-ar da prin cap sa fuga cu el in lume, desi relatia lor pare stabila. Diavolul se pricepe s-o frece, s-o atinga unde-i place, sa-i inteteasca si sa-i potoleasca mincarimea… O mare iubire, un subiect care se preteaza a fi preluat si dezvoltat de presa locala de scandal si care presupune, desigur, un deznodamint imprevizibil. Tragic, eventual. Pasiunea si demonii fornicatiei cheama nenorocirea. Foamea doare de-ti vine sa zbieri. Merita insa. Dac-ar fi sa dai timpul inapoi. Era speriat si infometat pe atunci. Foamea a atins apogeul durerii. Sau poate ca nu. Vreme de saisprezece ani a tot pus carne si osinza pe el, asteptind ce? Ceva trebuie facut, oricum. Cu pretul unei dureri oricit de mari. Ceru ajutorul asociatului, omului providential al vietii sale. Cine, daca nu el? Omul asta i-a schimbat viata, desi nu-i mai putin adevarat, si valoarea lui… Doru Badanau se puse pe sapat: prin relatiile de la Politia si Oficiul Starii Civile din Frasineni reusi sa-i puna la dispozitie lui Laurian datele de care avea nevoie. Era exact asa cum intuise. Ideile lui lucrative merg mina-n mina cu flerul in privinta oamenilor. Oameni care ajuta oameni sau ii ucid. Tot un drac. Oamenii lui Badanau au sapat adinc in biografia omului, a carui specialitate-i veche de peste treizeci de ani, trainica carevasazica, foarte pretioasa in ce-l priveste pe Laurian: furt, tilharie, tentativa de crima si ce-o mai fi sa fie la curul sarmanei Brandusa.
Ochii lui Laurian se umplura instantaneu de lacrimi. O specialitate veche de cind lumea. Pacatuiesti ca sa te poti pocai mai cu spor. Tranzitul intestinal stagneaza. Treci printr-un moment critic, dar obligat il vei depasi. Organismul este conceput pentru a face fata si unor suprasolicitari de felul asta, in afara ca el a avut dintotdeauna predispozitie pentru constipatie. A fost constrins la sedentarism. Condamnat, s-ar putea spune. Toti ai lui si-au cistigat traiul muncind din greu cu bratele. Alt fel de condamnare, munca fizica, care-ti ofera totusi niste posibilitati de eliberare. Munca fizica si munca-n general te pot salva de multe, dar nu si de saracie. Ideile lucrative sint altceva, ca si creativitatea, de altfel. Omul nu e facut sa munceasca, desi a fost blestemat in acest sens. Omu-i facut sa creeze, sa speculeze, sa se scuture de blestemul muncii, al cistigarii traiului cu sudoarea fruntii, dar asta face sa creasca hoitul si intretine constipatia. Banii, foamea, durerea… Laurian tasteaza titlul “Cronicii” pentru ziarul de miine: “Naravul din fire n-are lecuire”.
Se ivea o problema totusi. Se iveau mai multe probleme, dar asta conta cel mai mult pentru el: Daca omul nu se va dovedi vrednic de specialitatea lui? Daca, odata cu inaintarea in virsta, si-o mai fi pierdut din abilitati? Apela tot la Doru, care initial paru sa nu inteleaga sau doar se facea ca nu intelege. El e la curent cu vicisitudinile vietii de familie ale lui Laurian si-l admira chiar pentru felul cum reuseste sa se detaseze. De o vreme insa, da semne c-ar vrea sa ia masuri, daca a inceput sa stringa informatii despre actualul amant al nevesti-sii… Sint probleme de familie foarte frecvente in ziua de azi. Doru Badanau, bunaoara, patimeste de ani de zile cu un fiu care se drogheaza. A disperat umblind cu el pe la cure de dezintoxicare si n-a lipsit mult ca sa-l piarda. Curvasarelile Brandusei sint nimic, ma rog, iar cu ce scop stringea Laurian genul ala de informatii nu-i treaba lui Doru. Nu-i dadea mina sa fie indiscret, cit o fi fost el de securist. Laurian insa il edifica asupra planului sau, dat fiind ca numai el il putea ajuta. Au facut doar atitea impreuna.
S-a potrivit asadar bine ca asta sa fie specialitatea omului si el ar fi omul potrivit ca sa-l scape de Brandusa… Doru il fixa tot mai atent cu privirea lui scrutatoare. In sfirsit arata ca intelege. Dar in cazul cind omul nu s-ar dovedi vrednic… Da, in cazul asta se pot gasi niste specialisti. Cine l-ar putea indruma spre acesti specialisti? vru sa stie Laurian. Doru insa parea epuizat de cit de multe ii spusese. Tacu o vreme asupra acestui subiect, oricit l-ar fi ispitit Laurian. Intr-un tirziu ii spuse ca-l poate pune in legatura cu niste specialisti care sa rezolve. El are niste relatii, iar cu banii poti rezolva aproape orice. Noi nu ducem lipsa. Banii, da, durerea si lesinul. Agonia. Nu s-a facut inca ora pentru cele doua sute de grame de sunca de Praga. Daca maninca acum, peste o ora, cind ar trebui sa manince, i s-ar face iarasi foame. Oricum ii e foame tot timpul. Foamea, durerea, nebunia… Doar respectind orarul meselor, gramajul, numarul de calorii, poti intra in ritmul de trei kilograme pe saptamina.
Laurian scutura capul, aruncind de pe frunte si de pe falca stinga lumina tulbure a amiezii reflectata-n ecranul computerului dimpreuna cu piata centrala, fintinile arteziene, rondurile de lalele, cladirile Primariei si ale Prefecturii, cvartalele de blocuri din Gavana Unu si Gavana Doi. De aici, de la etajul treisprezece, poti lua totul in stapinire. In sfirsit, stapin. Afacerea lui de rahat pentru care n-a fost de-ajuns cita foame a indurat. Cautati-ma-n vagine de lalele virgine. Pretul a fost c-am ucis poetul din mine. Ofteaza tastind primele fraze ale cronicii, extragindu-le parca din scursura de acid de pe fundul stomacului: “Cine a furat va mai fura. Cine a ucis va mai ucide”. Sare de pe scaunul ergonomic tapitat cu piele neagra, ca impins de un resort. Sunca din frigider. Gustul carnii. Chinul, delirul, genunchii inmuindu-se. Cade la loc pe scaun. Doua dire de lacrimi simetrice i se scurg pe obraji, saltind la vale ca niste piriiase peste tepii barbii.
Lasa “Cronica” in suspensie, cum nu-i prea sta in obicei. Ritmul de slabire de trei kilograme pe saptamina poate deregla ritmul scrierii zilnice a “Cronicilor”, munca si distractia lui de zi cu zi. Ceea ce n-ar fi deloc cinstit. Cinstit din partea cui? Usturimea din cur, ameteala, durerea de cap, acum si tiuitul urechilor. N-ar fi mare lucru sa moara. Cine a furat si a ucis ca sa manince… Las-o balta.
Se apuca sa-si verifice corespondenta electronica. Sare peste grosul ei, format din e-mailuri ale cititorilor si corespondentilor Foii, si trece direct la corespondenta privata, zabovind indelung la cea in care-si falsifica identitatea. E un joc pasionant, care uneori ii abate gindul de la foame. E mai mult decit un joc. E chiar viata lui in joc. Tortura foamei, de intensitate insuportabila, imprima jocului gravitate si-l indeamna sa-i intrevada scopul si finalitatea.
Cine a ucis, da, demonii foamei si fornicatiei sapa in carne si lasa semne. Scaldata-n lacrimi, figura lui Laurian inclina usor spre ecranul computerului.
AUTORUL
RADU ALDULESCU (nascut la 29 iunie 1954, in Bucuresti) a debutat in 1993, la Editura Albatros, cu romanul Sonata pentru acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. A mai publicat romanele: Amantul Colivaresei (editia I, Editura Nemira, 1996; editia a II-a, Editura Cartea Romaneasca, 2006); Ingerul incalecat (Editura Phoenix, 1997, editia a II-a, Editura Cartea Romaneasca, 2011); Istoria eroilor unui tinut de verdeata si racoare (editia I, Editura Nemira, 1998; editia a II-a, Editura Cartea Romaneasca, 2007); Proorocii Ierusalimului (editia I, Editura Publicatiilor pentru Strainatate, 2004; editia a II-a, Editura Corint, 2006; editia a III-a, Editura Cartea Romaneasca, 2009; editia a IV-a, Editura Polirom, Top 10+, 2012); Mirii nemuririi (Editura Cartea Romaneasca, 2006), Ana-Maria si ingerii (Editura Cartea Romaneasca, 2010). A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obtinut Marele Premiu al juriului la Festivalul de la Venetia.
CARTEA
Robert Diavolul, ingerul incalecat, se intoarce in locurile pe care le luase in stapinire in urma cu mai bine de 30 de ani. Vremurile s-au schimbat, oamenii isi duc traiul mizer de pe o zi pe alta, apasati de spectrul somajului si de credite la banci; locul colibelor rudarilor a fost luat de blocuri famelice din beton, debransate de la apa si caldura, pe dealuri, se intorc dupa soare vile luxoase, cu piscine si terase, cursele burdusite cu navetisti se intersecteaza cu jeepuri si limuzine sclipitoare. Nevoit sa paraseasca Bucurestiul, impreuna cu tinara sa sotie si cu fiul lor, barbatul de aproape 60 de ani incepe o viata noua.
Intr-un mediu ostil si corupt, prielnic viciului, Robert, Andreea, Laurian Susanu si Brandusa – un patrulater toxic – intra intr-un joc diabolic pe viata si pe moarte.
Cronicile genocidului continua sa inregistreze, spre aducere-aminte, povestile timpurilor noi, din virtejul carora se salveaza doar cei puternici.
Galerie foto
