
Premiul pentru cel mai bun documentar a revenit tot unui roman, care a reprezentat insa Franta in competitie: Alexandru Solomon, cu filmul Clara B. Alte trei premii au fost adjudecate de realizatori din Ungaria: la sectiunea documentar, cea mai buna regie – Robert Lakatos, pentru Moszny, cel mai bun film de autor, Strip-tease de Attila V. Nagy, iar la fictiune directorul de imagine Sandor Csukas, pentru imaginea din filmul Doll No. 639, in regia lui Andras Gyorgy Desi si Gabor Moray.
Din motive de organizare, editia din acest an, a XVI-a din istoria festivalului, a fost comprimata in patru zile in loc de sase. Cele 106 filme din competitie, din care 20 romanesti, au rulat din aceasta cauza de dimineata pina seara, cel mai adesea fara spectatori. Selectia celor peste 350 de productii inscrise in concurs a fost realizata de Cristina Corciovescu – membra a Uniunii Cineastilor din Romania si a Federation Internationale de la Presse Cinematographique – si de criticul de film Magda Mihailescu.
„DaKINO nu e nici Berlin, nici Cannes”
Desi a avut un buget mai mare decit in editiile precedente, de circa 500.000 de euro, festivalul nu s-a remarcat printr-o organizare de exceptie, nici prin invitati speciali. „DaKINO nu e nici Berlin, nici Cannes, nici Venetia, de aceea disponibilitatea invitatilor speciali de a veni cade cum apare ceva mai important”, a explicat Dan Chisu, directorul Fundatiei DaKINO, intr-o conferinta de presa. Daca in 2005 evenimentul a fost deschis de Goran Bregovici, anul acesta a fost inaugurat de expozitia de tablouri „Enigma of love” a artistului maghiar Samuel Havadtoy, cunoscut mai ales pentru relatia sa de peste 20 de ani cu Yoko Ono.
Gala Laureatilor a fost marcata de un spectacol video-proiectie cu imagini din filme celebre si un recital la tambal cu fragmente din coloane sonore cunoscute. Proiectia de final, a filmului Combien tu m’aimes? cu Monica Bellucci si Gerard Depardieu, a fost vizionata doar de citiva spectatori, din cauza lipsei subtitrarii si a sonorizarii defectuoase de la Complexul Auditorium al Muzeului National de Arta din Bucuresti. Punctul forte al evenimentului l-au reprezentat insa filmele, pentru ca, asa cum se anuntase, DaKINO nu a fost „un festival al blockbuster-elor”.
Florin Lazarescu: „Acesta e chiar primul scenariu pe care l-am scris si succesul acestui film ma bucura cu atit mai mult. Practic, legatura mea cu lumea filmului, cu faptul ca scriu scenarii porneste de la Lampa cu caciula. Filmul acesta e mult mai autobiografic decit cartile mele. Am fost foarte implicat si chiar mi-a reusit povestea. Cind a vazut-o, taica-miu s-a integrat in aceasta. Desi nu stia ce urmeaza in film, imi spunea: «Uite, acum ma duc in locul cutare». Am trait acele lucruri impreuna. E povestea unui tata si a unui fiu, prezentata cind merg ei sa repare la oras un televizor vechi cu lampi.”