— Iesi afara imediat!
— Dar nu se poate, trebuie sa...
— Afara, nu vreau sa aud nimic!
— Ba chiar trebuie sa auziti, astia de la contabilitate fac numai timpenii. Le-am zis de o mie de ori ca furnizorii nu se pun impreuna cu…
— Bai, Vasilico, tu chiar nu intelegi? Iesi afara, ce-i asa greu? Un verb la imperativ si un compliment de loc.
— Complement. Se zice complement.
— Uite, vezi, de asta esti tu secretara, ca sa faci micile corectii, iar eu sa iau marile decizii. Ia zi, ce probleme sint?
— Contabilul a pus furnizorii impreuna cu beneficiarii.
— Si asta ce inseamna?
— Pai nu se face asa.
— Cine-s aia, furnizorii, fa-ma sa inteleg.
— Furnizorii ne dau materia prima.
— Pe bani, da?
— Da.
— Si pe urma dau telefoane si ameninta cu avocatul.
— Da.
— Da-i in ma-sa! Si beneficiarii?
— Beneficiarii sint cei care cumpara productia noastra.
— Care dau banii.
— Da.
— Si care merg la OPC si cer banii inapoi.
— Daca marfa nu corespunde, da.
— Da-i in ma-sa!
— Adica sa-i lase impreuna?
— Exact. Tu ce credeai, ca nu stiu ce inseamna furnizor si beneficiar? Am vrut numai sa intelegi singurica, cu totii sint niste hoti.
— Ma gindeam eu, ca nu poate dom’ director sa nu stie.
— Hai, mai, Vasilico, ce mama dracului! Adu-mi, te rog, o cafea.
— Aici?
— Da’ unde? Vrei sa-mi aduc singur, imi aduc singur.
— Nu, nu, nu va ridicati, gata, am plecat.
— A, si cauta in pardesiu, la piept.
— Haideti, sefu’, parca era vorba ca va lasati!
— Ma las, da-le dracu’, ma las de luni.
— De luni, tot timpul spuneti asa. Pe urma tusiti.
— Hai, lasa-ma, ca nu esti mama, sa ma certi. Pune-ti si tie o cafea si vino inapoi, sa o bem impreuna.
— Vai de mine, as prefera totusi sa o beau la mine in birou.
— Da’ ce ai, draga, te temi ca te maninc?
— Nu, dom’ director, dar parca…
— Hai, fumezi o tigara cu mine?
— E un ordin?
— Da, he he, un ordin de serviciu.
— Doriti frisca la cafea?
— Cind am baut eu cafea cu frisca? Frisca e pentru gagici si pentru fatalai. O vreau neagra. Neagra, ca parul tau, Vasilico!
………………………………
— Poftiti cafeaua, sefu’. Sa stiti ca foc nu am.
— Am eu. Ia si tu. Parul, ai grija!
— Pfffffffuuuu! Stiti sa le alegeti, dom’ director.
— Da, numai Kent fumez. De douazeci si doi de ani. Pe vremuri cumparam de la arabi.
— Deh, eu eram mica pe atunci.
— Uite, mi-a venit o idee. Ia stai jos!
— Vai, cum sa stau jos? Nu pot sa…
— Stai jos, am zis! Daca tot ai dat buzna peste mine, macar sa-ti arat ceva fain. Uite — ma ridic eu si te pui tu.
— Uau!
— Cum e? E cald?
— Da.
— Acum ia un fum. Trage, trage lung! Asa, tine-l putin… acum da-i drumul. Vezi, tu, Vasilico, nimic nu se compara cu fumatul pe buda.