Vorbim despre o localitate locuita preponderent de rromi. Fara aluzii, fara interpretari. Sa-i zicem… localitatea Ics. Oameni organizati dupa reguli stravechi, nescrise. Condusi de un imparat, sa-i zicem Icsescu, care e imparat deoarece a reusit sa faca cea mai mare avere din procurarea, topirea si turnarea in lingouri a unui oarecare material neferos, sa-i zicem cupru. In satul Ics, toate zilele se scurg la fel. Dis-de-dimineata, cu totii pleaca in cautarea metalului, care in natura se gaseste sub diverse forme. Uneori apare intre doi stilpi de beton, tras in fire si acoperit de un plastic care pute ingrozitor cind ii dai foc. In acest caz se utilizeaza clesti izolati electric. Materialul este apoi incarcat in carute si dus la imparat, intru topire. Din cind in cind apare la teve cite o stire in care Transelectrica se plinge de disparitia misterioasa a citorva kilometri de cablu de inalta tensiune. Paguba se ridica ba la mii, ba la zeci de mii de euroi. Mult, putin, tot paguba se cheama.
Alteori, munca este mai asidua, constind in taierea cu bonfaierul a unor transformatoare de inalta tensiune, pentru a ajunge sa te infrupti din miezul dulce si neferos, miez care este transportat si topit dupa aceeasi procedura. Inevitabil, smiorcaitii de la compania de electricitate incep iar sa-si plinga soarta in fata reporterilor teve. Se pare insa ca transformatoarele ar fi mai scumpe, ajungind sa se vorbeasca de zeci si sute de miare paguba.
Insa locuitorii satului Ics continua sa lucreze, fiind o veriga esentiala in realizarea circuitului cuprului in natura.
Naratiunea mea capata o turnura brusca. Intr-o dimineata de duminica, imparateasa iesi din cort si intra in palat pentru oaresice treburi. Dupa citeva minute, apare in usa palatului, palida, parca speriata si bucuroasa in acelasi timp. Pe unul dintre peretii holului aparuse figura unui sfint! Nu era nici o facatura, era o moaca de sfint, asa cum trebuie sa arate un sfint care se respecta, cu aura, cu barba, cu parul vilvoi. Din semiprofil.
Toata suflarea satului s-a adunat sa se uite, sa se roage si sa se pozeze cu minunea.
Presa a fost imediat anuntata si acum gonea pe sosele, fiecare reporter sperind sa fie primul care ne transmite.
Toate televiziunile au fost oprite la poarta, bruscate si alungate. Imparateasa s-a apucat sa frece sfintul de pe perete, cu clor si detergent, scuipind si bolborosind blesteme. Se pare ca, intrind pe Google, imparatul recunoscuse misterioasa figura: Sfintul Mina.