Privind cu jind, peste gard, la acareturile vecinului
Proportions gardees, mi s-a parut interesant sa prezint – conform deontologiei profesionale, fara evaluari axiologice – partea ne-vizibila pentru marele public a celei de-a cincea editii a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tinar. Partea dificila, cea a pregatirii lui, partea amuzanta, cea a unor situatii nostime aparute pe parcurs, partea neplacuta, a intimplarilor pe care, oricum ai face, nu le poti controla.
“Est-Vest Europa” e un generic de actualitate. Conditiile istorice nu traseaza granite insurmontabile, dar au determinat diferente culturale si institutionale. Sint teme care framinta in egala masura Apusul si Rasaritul, care circula in variante specifice, interesant de urmarit. Vestul ne invidiaza pentru salile mari, finantarea continua, constanta, trupele stabile, angajarile pe termen nelimitat, distributiile mari, numeroase. In Apus, o distributie de cinci actori e deja mare. In teatrele de stat, tipice inca Estului european, distributiile de, sa zicem, zece actori sint ceva obisnuit. Noi ii invidiem pentru conditiile materiale, venituri, civilizatie. Fiecare priveste cu jind, peste gard, la acareturile vecinului. Nici un sistem nu e perfect, si unul si celalalt sint perfectibile.
Countryside pe la Buzau si Birlad
Intr-o dimineata, intra in birou, fara sa zica nici o vorbulita, o tinara cu aer occidental. Zic: “Hello, how are you today? How was your flight? At the hotel everything is as it should be?”. Intii face ochii mari, zimbeste si zice “Apai, domna, io-s de la Cluj si acolo inca vorbim romaneste. Imi trebe niste stampile pe documentele de calatorie!”. Ca sa nu par complet snoaba, ii explic ca asteptam echipa din Germania!
Stau de vorba cu cei doi Lempen, Daniel si Elizabeth, de la Lempen Theatre Marea Britanie. Au zburat pina la Bucuresti, iar de acolo au insistat sa vina cu o masina inchiriata, ca sa vada the countryside. Ce countryside pe la Buzau si Birlad? Cu gindul la studenta japoneza, le explic ca noi nu avem autostrazi, ca se circula invers decit in Commonwealth, ca drumurile sint strimte, ca sint carute, animalute! Ei o tin pe a lor! Daniel s-a nascut in Alpi si e obisnuit cu drumurile inguste. Rostesc cu voce interioara: se vede ca nu ati mai fost in Romania, drumurile noastre nu au nimic comun cu Alpii. O rog pe Nicoleta Irimia, directorul British Council Iasi, fara sprijinul careia nu am fi reusit sa-i aducem la Iasi, sa le explice si ea ca e mai safe sa le trimitem noi o masina. Ei o tin pe-a lor! Daca tot vor o experienta romaneasca, sa le inchiriem un Logan, ca sa fie totala! In ziua sosirii, cu inima cit un purice, actrita care trebuie sa se ocupe de ei ii suna: “Dupa sistemul nostru de navigatie, trebuie sa ajungem la hotel la 18,10 minute”. Ce sistem de navigatie face fata in Iasul in care de la o zi la alta se inchid strazi, apar sensuri interzise, se sapa noi gropi? La 17,50, ma suna colega mea: “Au ajuns la hotel!”. Sistemul de navigatie e TomTom. Le multumesc satelitilor si Sf. Parascheva ca i-au avut in grija.
Stau, deci, de vorba cu cei doi Lempen. “Ce tara frumoasa aveti, ce peisaje!” Oare vorbim despre aceeasi tara? Din fericire pentru toata lumea, venisera pe la Brasov, Oituz, Bacau! “Dar asa drumuri inguste nu am mai vazut! Si trebuie sa te uiti tot timpul prin parbriz, drept in fata, nu prea poti urmari peisajul.” Cit vorbesc cu ei, intra doua doamne care asteapta in secretariat. Apoi doi domni cu geamantane de avion. Doamnele erau de la Les Demenageurs Associes Montreuil, ceilalti, de la Teatrul Vizual Berlin. Pentru un moment, desi pe Bahlui, m-am simtit ca la Bruxelles. Se vorbea franceza, engleza, germana. Prezentari, pupaturi, amabilitati si carti de vizita schimbate, idei pentru proiecte viitoare. Lempenii fac si ei un festival international “mai mic decit al vostru, o data la doi ani, ca sa ne putem reveni. Ne-ar face placere sa veniti.” Maybe!
Strainii care au venit la FITPT nici nu stiau de existenta Iasului
Frans Hakkermas a calatorit de la Rotterdam via Frankfurt, Chisinau. Era cea mai buna varianta ca timpi de zbor si pret. Aeroportul iesean nu e, inca, suficient de… international. L-a surprins numarul mare de tineri care inca vin la teatru. In Olanda, adolescentii au cu totul alte preocupari.
Teatrul Odeon a ajuns la FITPT cu o zi inainte de reprezentatie. Drum lung, cu autocarul, obositor, vreme schimbatoare, cu diferente mari de temperatura de azi pe miine. Una dintre actrite, “persoana importanta, nu spui cine”, se simte atit de rau, incit rugam un prieten medic sa-i faca o perfuzie. La hotel. Seara, joaca impecabil!
Masca a prezentat O noapte furtunoasa in sectiunea consacrata lui I.L. Caragiale. Teatrul lui Mihai Malaimare joaca in Capitala la sediu, in strada, parcuri, la metrou. In saptamina venirii la Iasi, avusesera miercuri o premiera, iar simbata (vineri au jucat la Iasi, in inchiderea FITPT), alta premiera. Anul acesta au avut 14, da, 14 premiere. Imi inchipui ca au ditamai trupa. Il intreb pe Malaimare citi actori are. “14 cu contracte si vreo 6 colaboratori!” Numai atit?
Strainii care au venit la FITPT nici nu stiau de existenta Iasului. N-aveau de unde! Au descoperit un oras cultural, aglomerat, asta nu e ceva neobisnuit, cu multi pelerini, cu oameni evident necajiti, saraci, cu tarabe comercializind de la icoane la blanuri, papuci si batiste. Nedumeriti, m-au intrebat ce se petrece in jurul bisericii? La ei, daca se string citeva zeci de oameni, e deja foarte mult!
Am zis ca o sa scriu si despre partea neplacuta, dar mi-am epuizat spatiul editorial. Noroc ca in citeva saptamini o sa le uit si o sa incep sa lucrez pentru editia viitoare! Dan Daia, de la Institutul Francez, cel mai vechi si mai substantial partener institutional al festivalului, a lansat deja o cerere de finantare pentru a putea aduce la Iasi compania lui Genty. Doamne-ajuta!
Galerie foto
