Corect, sintem in pericol de “murdarire” daca nu reactionam rapid, daca nu punem lucrurile la punct. Nu se poate ca doua posturi de televiziune si vreo doua ziare jumate sa ofere versiunea lor asupra realitatii unor insi pentru care diferenta dintre Cartarescu si Paunescu e ca primul e un spion si al doilea un mare poet. Derapajele trebuie sanctionate, e foarte simplu. Si nu-i nici pe departe atit de melodramatic pe cit ar vrea Dan Sociu in textul “Nu mai exagerati, Mircea Cartarescu o sa fie bine”. Normal ca o sa fie bine, nu-i ca si cum s-ar fi imbolnavit de ceva si am mers cu totii sa-i ducem flori si portocale.
Intreaga poveste e bolnava in sine, faptul ca Sorin Rosca Stanescu e chemat in continuare la ore de maxima audienta si ascultat (de Marga, cu un rinjet cel putin ingrijorator) cum spune niste timpenii monumentale. Dar nu asta il preocupa pe Paul Cernat intr-un text proaspat din “Observator cultural”, “De cine trebuie aparat Mircea Cartarescu?”. Nu, Paul Cernat e mult mai deranjat de “zelatorii lui Cartarescu”, de opiniile acestuia in legatura cu Mo Yan (Cernat e revoltat ca Mircea Cartarescu a putut sa spuna 1. ca n-a auzit de Mo Yan, ca si cum asta ar fi o crima, si 2. ca Mo Yan e “favoritul puterii comuniste chineze”, ceea ce e perfect adevarat. Au semnalat-o, mult mai vitriolant, artistul si disidentul Ai Weiwei si, in general, cam toata presa mondiala). Dupa ce declara ca “Mircea Cartarescu merita aparat in primul rind de ceea ce a devenit in ultimii ani” (fraza de o condescendenta infinita), Cernat loveste necrutator scriind “Mi-as dori ca macar literatura cea mai valoroasa a lui Cartarescu (…) sa nu mai fie minjita (subl.m.) prin anexarea de catre proiectul Basescu, aripa intelectuala”.
Eh, ce noroc pe noi ca Paul Cernat vegheaza la neminjirea literaturii. O, ce mare bucurie. Dar, mai ales, ce retorica neasteptat de inadecvata din partea unui critic literar. Si cind spun “inadecvata”, sint blinda.