Probabil ca si lui Cristian Mungiu i se pare acum ca filmul a ajuns sa trateze despre o sumedenie de lucruri care s-au asezat peste povestea in sine, poate de aceea a si pus in finalul trailerului, ca o concluzie a filmului, replica Alinei (Cristina Flutur) catre Voichita (Cosmina Stratan): “De ce te temi tu? Sa traiesti te temi tu?”.
Supararile Tatianei Niculescu Bran
Imi aduc aminte frinturi de fraze de la conferinta de presa de la Cannes, unde regizorul spusese, printre altele, ca “filmul e in primul rind despre dragoste si abandon; nu poti abandona pe cineva care te iubeste”, ca “e dificil de spus cine e rau in acest film”, la fel cum “e greu de spus cine salveaza pe cine (…); ceea ce conteaza e ca exista o victima”, dupa cum scrisese in caietul de presa ca filmul trateaza despre iubire si liber arbitru. O listare a temelor pe care le atinge Dupa dealuri nu ar face decit sa-l banalizeze – filmul e mult mai mult decit o lista si oricum nu te inspira sa scrii un text explicativ dupa ce il vezi, ci sa il lasi sa se aseze, sperind ca dupa trecerea timpului straturile povestii se vor raci intr-o forma mai usor perceptibila.
Supararea Tatianei Niculescu Bran ca Mungiu n-o pomeneste de cite ori vorbeste despre film devine puerila odata ce ai vazut filmul si ai inteles ca Mungiu a plecat de la realitatea bine documentata de jurnalista devenita intre timp scriitor si ca si-a construit pe datele acesteia propria creatie. Nu in orgolii ar trebui sa stea miza acestui eveniment. Bine ar fi ca aceasta disputa auctoriala sa faca publicul sa dea buzna in sali, dar probabil ca, asa cum a inghitit Cazul Tanacu pe nemestecate, oamenii vor inghiti si imaginea regizorului lipsit de caracter, fara sa mearga sa vada si filmul. Pina una-alta, scandalul umbreste lansarea unui film remarcabil, dar dificil (poate de aceea iti si da impresia unui cristal cu o mie de fete). E “genul de film care te schimba facindu-si un aliat din propria ta rezistenta”, scria criticul Jacques Mandelbaum in cronica sa din “Le Monde”, la trei zile dupa ce vazuse filmul. Cum la Cannes toata lumea scrie la cald, la fierbinte chiar, criticul francez a avut generozitatea de a lasa filmul sa-l lucreze, nedumerit de reactia de vaga plictiseala pe care i-o provocase la proiectie. Dupa citeva zile, ceata a inceput sa se destrame.
Critica sociala, love-story si atac la adresa bisericii?
Dincolo de conflictul dintre fictiune si realitate (subiect interesant in sine, dar care nu face obiectul acestui text), trebuie spus ca Dupa dealuri e derutant de simplu si de complicat in acelasi timp, oferind printr-o poveste extrem de cizelata mai mult decit o felie de realitate, o critica sociala, un love-story intre doua femei sau un atac la adresa religiei sau a bisericii (desi pe protopopul de Vaslui probabil ca tocmai ideea unei povesti cu lesbiene plasate intr-o manastire ortodoxa l-a facut sa spuna ca Dupa dealuri “e o rusine” si ca “noi nu avem asa ceva”). Dar peste curajul laudabil al lui Mungiu de a aborda o asemenea tema se asaza, de fapt, o problema de morala mult mai dificil de digerat, care face ca Dupa dealuri sa continue in mod mult mai subtil si mai complex 4 luni, 3 saptamini si 2 zile. Cine vrea sa inteleaga Dupa dealuri poate pleca de la titlu.
Totul depinde de locul unde ne plasam – in fata sau dincolo de dealuri. Dar si acest indiciu e derutant, pentru ca Mungiu acopera pe loc tot ce dezvaluie. Fiecare revelatie are in ea minerul care o inchide la loc, la fel cum Voichita – singurul personaj care evolueaza (si de aceea eroul filmului) – descopera ca poate decide singura pentru viata ei. Eliberarea ei o condamna pe Alina, al carei sacrificiu pare, privit retrospectiv, inevitabil si necesar pentru supravietuirea prietenei. Fiecare are dreptate in acest film si cu toate astea, cum spune Mungiu, exista o victima. Nu ma pot abtine sa nu pomenesc iar bancul cu cele doua blonde aflate pe malurile unui riu. “Nu te supara, cum pot ajunge pe partea cealalta?” “Dar esti deja pe partea cealalta!” Asa s-ar rezuma in mod trivial acest film superb si dificil, pe care (probabil) cu cit il intelegi mai mult, cu atit devine mai ilizibil. “Eu cred ca nimeni in viata reala n-a inteles nimic din ce s-a intimplat”, a mai spus Cristian Mungiu la Cannes. Poate intelegem cite ceva dupa film.
Dupa dealuri. Regia: Cristian Mungiu. Cu: Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuta, Dana Tapalaga