– Fragment –
Chipul sau capata o expresie dirza si simte cum i se incalzesc obrajii. Inchide si deschide de mai multe ori pumnul drept, isi mai toarna whisky, se asaza in fata calculatorului si-i scrie Miei tot ce ii trece prin minte, fara ezitari si fara sa se gindeasca la consecinte.
Despre parul stralucind ca o flacara in lumina filtrata prin peretele verde si despre bluza ei hippy i-a scris. Totusi, nici cuvintul romantism, nici rolul hotaritor – dupa cum pretindea Teo – pe care l-a jucat in achizitionarea masinii de spalat n-au tulburat-o pe Mia ca propozitia: “Doamna, viata, in esenta, e frumoasa”, afirmatie intarita de ceea ce urma: “Nu stiu de ce va spun asta, poate e sticla de whisky, dar stiu sigur ca, in esenta, viata e frumoasa, acesta e singurul lucru pe care vi-l pot spune acum, da”. Iar incheierea, in care se scuza pentru tonul intempestiv, a ajutat-o pe Mia sa-si imagineze cum s-a intimplat, cum Teo, emotionat, dar decis sa-si marturiseasca sentimentele, s-a asezat in fata calculatorului si a scris, deschizindu-si sufletul ca niciodata, fara sa se teama de ridicol sau de urmari.
Cum si-ar putea imagina Mia, citind, in biroul ei, la noua si un pic, e-mailul, ca Teo nici nu-si mai aminteste prea bine ce i-a scris si ca, oricum, isi regreta amarnic gestul? Acesta este si motivul pentru care, imediat ce ajunge la Hotelul Tristan din Zagreb, ii formeaza numarul, cerindu-si scuze pentru rindurile respective. “Dar ai scris foarte frumos!” , insista ea, nelasindu-l sa-si termine fraza, astfel ca el se simte nevoit sa ridice tonul si sa repete ca se caieste.
Mia ii accepta scuzele, dar, imediat ce inchide telefonul, nu inainte de a-i ura spor la treaba si distractie placuta, se intoarce la rindurile lui. Le citeste fredonind melodii romantioase, la birou si acasa, iar cind nu le citeste, le aude soptite cu vocea lui si mai ales refuza, cu incapatinare, sa le considere, cum el insusi i-a sugerat, rezultatul unei nopti de betie. Cum ar putea sa-l ia in seama? Din moment ce a venit o zi in care cineva i-a scris asa frumos, inseamna ca viata ei nu s-a scurs in zadar. Si, chiar daca si-a promis ca in fata lui nu va mai face niciodata aluzie la e-mail, stie ca relatia lor a intrat pe un nou fagas. Altfel n-ar fi indraznit ca la finalul conversatiei sa-l intrebe: “O sa ma mai suni, da?”.
…………….
Ca avea s-o revada pe Luz, mulatra informaticiana din Quebec, Teo uita cu desavirsire. Dupa ce s-a intors in tara, au schimbat citeva mesaje, dar, la scurta vreme, corespondenta lor s-a incheiat. S-a sfirsit de la sine, ca orice legatura intre oameni aflati in colturi diferite ale lumii, pe care n-au apucat sa-i lege prea multe lucruri. Sau, cel putin, asa isi imagina el.
La sfirsitul primei zile de congres, dupa cina, cind conversatiile au inceput sa lincezeasca si o parte dintre cursanti sa se retraga, Luz i-a soptit in engleza ei autoritara: “Te astept la noapte. Daca nu vii, vin eu dupa tine!”.
Daca n-ar fi fost cazati la acelasi hotel, probabil ca Teo ar fi ramas in camera, inventind o scuza pentru a doua zi. Dar, cum camera lui Luz se afla doar doua etaje mai jos, se poate astepta la o vizita in miez de noapte, femeia doar il avertizase. Va sta putin, va rezista farmecelor sale si, mai ales, o va face sa inteleaga ca n-are nici un rost, ce poti face cind te desparte un ocean, asa planuieste coborind treptele.
O gaseste butonind telecomanda, cu un pahar de tequila in fata. Linga pahar, pe o farfurioara, citeva felii de lamiie. Atitudinea ei il dezarmeaza. “Multumesc ca ai venit”, spune si se retrage citiva pasi, imbratisindu-l cu privirea. Televizorul si tequila, ii explica zimbind timid, ridicindu-si gitul in directia ecranului, sint ca sa-si potoleasca emotia. A inceput sa regrete ca l-a invitat in camera ei imediat dupa ce i-a vorbit. Sau chiar mai devreme; in timp ce-i vorbea, era surprinsa ca-l cheama la ea si stia ca face o prostie. S-a gindit sa sune la receptie, sa ceara numarul lui si sa-i spuna ca nu mai are sens sa vina, dar n-a fost in stare.
Se opreste o clipa, cit sa dea pe git paharul de tequila, si o ia de la capat. “Imi dadeam seama ca n-are sens sa vii si ca asta trebuie sa fac, sa te sun si sa-ti spun sa nu mai vii. Dar eu imi doream sa vii, imi doream sa te vad putin intre patru ochi si pe undeva speram, daca ai sti cum speram sa ma insel in privinta lipsei de sens.”
Teo nu spune nimic, ea isi mai toarna tequila si isi inmoaie buzele in pahar. “Am inteles”, spune el intr-un tirziu, deranjat de linistea care incepe sa devina apasatoare. “Ce-ai inteles?” , intreaba ea, ridicindu-si gitul ca atunci cind a aratat in directia televizorului. “Am inteles”, incepe destul de evaziv Teo, “ca intr-un fel ai fi preferat sa nu vin, dar ca esti multumita ca sint aici”. “Corect!” , aproba Luz, sorbind lent din pahar. “Ma bucur ca sint ametita, pentru ca asa voi putea vorbi, chiar daca ma fac de ris… M-a durut ca nu mi-ai mai scris.” Face o pauza si se uita la el. “Nu mi-ai mai scris pentru ca n-ai simtit nevoia sa-mi scrii, nu? Nu pentru ca te temeai ca o sa te indragostesti de mine.” “Trebuia sa fi venit inainte de tequila asta”, incearca el sa glumeasca, dar Luz, gesticulind cu tigara, ii atrage atentia ca la intrebarea asta asteapta un raspuns serios. “Da”, incuviinteaza el cu jumatate de gura. “Da, ce?” , se aprind, pentru o clipa, ochii ei. “Daca tu m-ai fi chemat, as fi lasat totul si as fi venit imediat in Romania.”
Cuvintele ei il tulbura; femeia asta n-are dreptul sa-i vorbeasca asa, n-are dreptul sa-l faca sa se simta vinovat. Nu gaseste nimic de spus, dar atitudinea lui n-o descurajeaza pe Luz. “O sa incerc sa-ti explic, desi stiu ca nu e bine sa fac asta, macar din orgoliu sau din decenta si tot nu e bine s-o fac, dar acum simt nevoia sa-ti explic, cu toate ca nu e mare lucru de explicat. Ca orice om indragostit, am crezut ca si tu esti indragostit de mine. Atit de puternice, sentimentele mele nu ma lasau sa ma indoiesc de asta. “ Teo o asculta intru citva amuzat. Ea credea ca, daca-l iubeste, si el trebuie s-o iubeasca, el banuia ca, daca n-a mai simtit nevoia sa-i scrie, si ea a incetat sa se gindeasca la el.
“N-as fi avut cum sa nu te iubesc. Noptile acelea nu le voi putea uita. Mi-ai daruit multa dragoste atunci, m-ai facut sa inteleg ca asa as fi avut nevoie sa fiu iubita de toti cei la care tin, de mama, de tata, de bunicii, de fratii si de surorile mele. Degeaba vii acum si-mi spui ca nu a fost dragoste. Poate n-a fost, dar eu niciodata nu m-am simtit mai iubita ca atunci.”
Se odihneste doar citeva clipe, apoi continua: “A trecut multa vreme, dupa ce am ajuns acasa, pina mi s-au dezmortit reflexele. Oamenii, obiectele, pina si cuvintele scapau intelegerii mele. Trebuia sa fac eforturi ca sa inteleg ce mi se spune. Ramineam, fara sa vreau, in afara tuturor lucrurilor pe care le faceam, iar ceilalti ma enervau cu neputinta lor. Le eram recunoscatoare totusi ca ma lasa in pace, ca ma lasa sa fiu mai departe cu tine”.
Luz vorbeste fara sa-si ridice privirea, cu ochii fixati pe paharul de tequila. “Aveam nevoie de asta, aveam nevoie sa ramin mai departe cu tine in intunericul acelor nopti, pentru ca niciodata n-am primit mai multa dragoste. “ Cind, in sfirsit, isi dezlipeste privirea de pahar, Teo se napusteste asupra ei si o trinteste pe pat si, in timp ce ea il cauta cu infrigurare, el, cu cit o stringe mai tare, cu atit se departeaza mai mult si ii e recunoscator ca primeste atita singuratate, ca e atit de eficienta in a-l indeparta de tot, sentimentele lui devin usoare ca un balon care se inalta pe cerul senin.
“Imi pare rau, nu m-am putut abtine”, spune, dezamagit ca bezna daruita de Luz s-a risipit atit de repede. Mai vorbesc un timp, ca doi vechi prieteni, cu paharele de tequila in fata, despre programul congresului, despre un infumurat din Franta care da mereu citate din Sartre si despre obiectivele turistice, apoi Teo se intoarce in camera lui.
…………….
Programul congresului fiind foarte incarcat, exista un singur moment in care Teo o poate suna pe Mia, in pauza de dupa-amiaza. El o intreaba ce face, ea ii raspunde “Bine, la minister”, “Totul e in regula?” , vrea el sa afle, ea spune ca da, dupa care il roaga sa-i povesteasca pe unde a mai umblat si cum se intelege cu colegii, el ii da amanunte si discutia se incheie. O singura data, innebunit sa o mai retina citeva momente, a intrebat-o daca doreste sa-i aduca ceva. A regretat apoi ca a pus aceasta intrebare, pentru ca amindoi s-au incurcat foarte tare. Ea a tresarit entuziasmata: “Mie sa-mi aduci ceva?” , el a fost nevoit sa-si mai exprime o data intentia, “Da, tie…” , pentru ca in final ea sa spuna: “Nu stiu, nu-mi vine nimic in minte. Adu-mi ce vrei tu!”.
Incercind sa-si faca, asa cum si-a promis, ordine in ginduri, Teo paraseste, intr-o zi, sala de congres. Merge o vreme pe jos pina gaseste, intr-un parculet, o terasa ferita de zgomotul strazii. La citiva metri in fata lui e un loc de joaca pentru copii si o fetita cu basma cu buline rosii se da in calusei. In picioare, cu o mina proptita in sold, bunicul ei n-o pierde din ochi. Linga el, dintr-un carucior, iese capul imens al unui urs de plus. Teo se uita la ceas. Jana si Mihai dorm la ora asta. Si-i imagineaza in paturile lor; Miti, acoperit cu pledul in carouri, a insistat, probabil, sa se imbrace in pijamaua cu soricei, ocazie pentru Jana de a-l ironiza. Oare despre ce-au vorbit inainte de a adormi? Le iubeste atit de mult capsoarele mici, din care ies ginduri care-l misca pina la lacrimi, chiar daca stie ca nu sint cu nimic mai originale decit ale altor copii de virsta lor.
Ii pare asa de uimitor ca timpul vindeca totusi ranile! Isi aduce aminte cum, inainte de a se desparti de Lily, terorizat la gindul ca trebuie sa se intoarca acasa, se oprea in parc cu o carte sau se plimba pina se lasa seara, rugindu-se s-o gaseasca in toane bune. Isi aminteste si ca, dupa ce a fost fortat sa plece de linga copii, se trezea noaptea, nerabdator sa mearga in camera alaturata, ca sa vada ce fac. Cuprins de panica, incremenea intr-o pozitie si era surprins cind, revenindu-si, putea sa se miste iar, stiind ca ei sint departe. Alteori se plimba prin casa, aprinzindu-si tigara dupa tigara, se oprea la fereastra si, intr-un tirziu, isi dadea seama ca prin fata ii trec iar castanii, chioscul de ziare, covrigaria, dugheana cizmarului, blocurile de zece etaje, cu o farmacie la parter. Era atit de impresionabil in perioada aceea, incit, daca cineva ii vorbea frumos, facea eforturi sa nu i se umezeasca ochii si se gindea ca asa trebuie sa se simta un cersetor primind o prajitura cumparata special pentru el.
Isi aminteste toate astea urmarind-o pe fetita cu basmaluta cu buline rosii si parca nu-i vine sa creada ca poate dormi noptile fara tranchilizante si ca trupul nu-i mai e zguduit de tremuraturi. Caluseii se opresc, batrinul o da jos pe fetita, ea se repede la ursuletul de plus si-i sopteste ceva la ureche.
Teo se uita la ceas si se simte vinovat, iar si-a lasat gindurile s-o ia razna. Apoi se gindeste ca atita merita si el si ca poate n-a sosit inca momentul in care sa-si puna viata in ordine. In zilele urmatoare, lucrurile se asaza nesperat in favoarea lui; Luz ii da pace si se comporta ca oricare din colegii de congres, ride la glumele celorlalti, lauda meniul restaurantelor, compara deserturile sau statiile de autobuz din Zagreb cu cele din Quebec, se ofera sa tina geanta vreunei colege cind aceea merge la toaleta, pozeaza multimea incredibila de rate din Gradina Botanica sau cauta suveniruri pentru cei de acasa.
N-a existat aluzie sau privire care sa-l faca pe Teo sa ghiceasca – mai ales ca apucasera sa-si ia ramas-bun, pupindu-se camaradereste pe obraz – ca in ultima noapte Luz o sa bata la usa lui. Si, cu toate ca nu s-ar fi considerat asa slab de inger, in fata privirii umede si patrunzatoare, a mirosului dulce care iesea din pielea si parul ei, a fost lovit de o dorinta atit de puternica, incit gindul, aproape permanent, la Mia s-a stins ca o flacaruie in bataia vintului. Totusi, trecindu-si in revista experientele erotice, nu regreta ca a cedat ispitei: nu-si aminteste ca vreo alta femeie sa fi scos, in bratele sale, o asemenea varietate de gemete si tipete.
…………….
La ora la care se intilnesc, strazile sint pustii. Pina si bancile micului scuar sint goale, nici macar liceeni amorezi nu sint acolo, sa-si imparta cuvinte dulci si mingiieri. Doar trei vrabiute topaie pe marginea fintinii arteziene, ceea ce-i face pe Teo si Mia sa creada ca iubirea lor are ceva eroic.
Merg pe stradute linistite, atit de linistite, ca par in afara Bucurestiului, cu casute cu gradini pline de flori, mirosind imbatator in arsita dupa-amiezii. Din cind in cind, isi sterg broboanele de transpiratie de pe fata. La intersectia a doua stradute, vizavi de un schit de calugari de unde rasuna un dondanit plingaret, gasesc un restaurant acoperit cu o bolta de vita-de-vie.
Chelnerita le recomanda oua de prepelita si se intoarce fara limonada comandata de Mia. Se scuza; incearca sa se lase de fumat, de aceea, mai mereu nauca, incurca sau chiar uita comenzile clientilor. “Poate ca n-ati gasit un motiv suficient de puternic”, ii arunca Teo cind aceasta pleaca dupa limonada. “Ca de exemplu?” , se opreste curioasa femeia. “Sa iubiti un barbat si el sa-si doreasca sa nu va mai vada cu tigara in gura”, spune Teo, inrosindu-se pina in virful urechilor. Apoi, totul se intimpla foarte repede, imaginea chelneritei leganindu-si soldurile si departindu-se ginditoare, meditind poate la ce i-a spus Teo, se intuneca dintr-odata, neasteptat si repede, pentru ca el s-a apropiat de scaunul Miei si a sarutat-o.
Le infloresc in fata cele mai minunate gradini si pasari de toate culorile scot triluri victorioase. Se privesc fericiti si isi string miinile, ca si cind s-ar incuraja reciproc ca ce a fost mai greu a trecut. Nu-si retrag miinile nici cind vine chelnerita, dimpotriva, degetele lor se inclesteaza si mai puternic.
CARTEA
In viata lor apare dragostea. Atit de puternica, atit de neasteptata, incit ii face sa lase totul in urma. Teo uita cit a suferit dupa despartirea de Lily, fosta lui nevasta, Mia nu-si mai plinge conditia de functionara oarecare intr-un minister prafuit. Isi paraseste sotul, care se retrage la tara si se dedica apiculturii. Avind de infruntat o multime de piedici si un trecut dureros, cei doi isi imagineaza ca traiesc o iubire eroica. Intre ei intervine insa Lily; parasita de iubit, femeia isi vrea inapoi sotul. Abandonata, Mia planuieste, la rindul ei, sa se intoarca la mai vechea sa iubire. Cum si-ar putea imagina ca intre timp Vlad s-a indragostit de o femeie pe care a intilnit-o la liturghia de duminica?
AUTOAREA
CORINA SABAU s-a nascut in 1975, la Cimpulung Muscel. Romanul ei de debut, Blocul 29, apartamentul 1 (Polirom, 2009), a primit Premiul pentru debut in roman, in cadrul Colocviilor Romanului Romanesc, Alba Iulia, si a fost nominalizat la Premiile Prometheus si “Observator Cultural”. Acelasi roman a fost selectionat la Festivalul Primului Roman de la Chambery (Franta). Este coscenarista, alaturi de regizorul Radu Jude, a filmului Toata lumea din familia noastra (Hi Film Productions), proiectat in premiera mondiala la Festivalul de Film de la Berlin 2012, cistigator a numeroase premii internationale, printre care Marele Premiu al Festivalului International de la Sarajevo, Marele Premiu al Festivalului de Film Francofon de la Namur, Marele Premiu al Festivalului CinEast de la Luxemburg, Marele Premiu al Festivalului International de la Zagreb, Premiul pentru cel mai bun film romanesc la TIFF.
Galerie foto
