Adica? Sa zicem ca ati intrat intr-o cabina telefonica si ati gasit o tabla de ciocolata cu un biletel scris de mina. Care zicea asa: “Cu mult drag pentru oricine are nevoie. Ajuta si tu pe cineva fara sa ceri nimic in schimb”. Sau ati descoperit te miri pe unde prin oras, insotite de biletele asemanatoare, o cutie de cafea, o umbrela, o carte, o pereche de cizme noi si cite si mai cite. Sau ati intrat intr-o papetarie, simigerie, cafenea s.a.m.d., ati vrut sa cumparati o ascutitoare, un covrig, un suc, o cafea si ati aflat ca exact ce va poftea inima fusese deja platit de cineva. Sau v-ati trezit imbratisat din senin de un tinar surizator in plina strada.
Dar daca n-ati citit, vazut, simtit inca toate povestile astea de necrezut, va spun acum ca ele se datoreaza celor de la Look Inside, asociatia pornita acum un an de 14 tineri din Timisoara, care pur si simplu vor sa le aduca oamenilor un mic zimbet pe chip si sa le dea incredere ca binele poate fi facut si prin multe gesturi mici, la indemina oricui. Cum? Pur si simplu daruind ceva, de parca lumea ar fi strabatuta zilnic numai de moscraciuni.
Ideea nu-i noua. A venit de peste Ocean, printr-un film, dupa care s-a raspindit si in Europa. Poate ati vazut Pay It Forward, povestea cu baietelul care vrea sa faca lumea mai buna si gaseste o solutie naucitor de simpla. Exact ca Amelie, din dulceata de film frantuzesc, care vrea si ea sa le arate celor din jur ca inca exista grija, mila, dragoste. Asa au aparut lanturile de fapte bune facute de oameni nestiuti, care nu vor nimic in schimb. Ma umflu rapid in pene si va reamintesc ca si la capitolul asta Timisoara a fost fruntea. Si ca la indemnul inimosilor nostri, le-au luat-o pe urme voluntari din Arad, Resita, Sighisoara, Sibiu, Brasov, Bucuresti, Cluj, Azuga, Tulcea, Bacau, Constanta, Deva, ba chiar si de peste granita, la Chisinau. Pentru mine, povestea lor e, oarecum, la fel de importanta ca toate cele aproape 1.000 de prioritati si inovatii ale urbei, intre care, daca n-ati aflat inca, si aceea ca l-a dat lumii pe Francesco (Ferencz) Illy, inventatorul espresorului. Dau exemplul asta, pentru ca mult zvic a adus in inimi un espresso bun. Dar nici campania de imbratisari gratuite nu s-a lasat mai prejos: in doar citeva ore, ea a scos din amorteala peste 10.000 de timisoreni.
Fara sa fi stiut de tinerii minunati de la Look Inside, de citiva ani, in fiecare toamna, obisnuiesc sa las din cind in cind la vedere, intr-o punga transparenta, cite un ciorchine mare de struguri. De cele mai multe ori pun punga pe o banca din parc sau o atirn de spatarul unui scaun, pe o terasa. Sau o agat de balustrada unui pod. Si plec mai departe, fara sa am habar de ce se intimpla cu strugurele meu. Il las pur si simplu acolo, fara biletel lamuritor, cu gindul ca o sa-l ia doar cineva care chiar moare de pofta dupa niste boabe. Vreti sa stiti de ce fac asta? De ce am ales nu o para sau un mar sau o portocala, ci fix un strugure? Si de ce, cite toamne oi mai prinde, unde si cum oi putea, o sa las pentru cineva un strugure, si inca unul, si inca unul?
(va urma)