Sint multi oameni care se declara agasati de campania electorala. Unii dintre ei au ajuns sa-si declame chiar starea de scirba, in simple conversatii, pe bloguri ori in ziare. Am impresia ca toti acestia se iau mai in serios decit candidatii pe care-i resping organic. Lor le recomand un mic antidot, pe care subsemnatul il foloseste de ani de zile, in special in perioade sugubete cum este cea prin care trecem. Antidotul se numeste Pastorel Teodoreanu. Citindu-i epigramele, realizezi ca politica nu a umblat niciodata cu fusta si ca umorul a fost, dintotdeauna, cel mai eficient analgezic. Asta, mai ales cind ajungi la constatarea amara ca nu ai pe cine vota, asa cum, probabil, a facut-o si Pastorel cind a scris urmatoarele: “Din Banat pina la Iasi/ Se resimte lipsa sarii./ Fiindca cei mai multi ocnasi/ Au ajuns la cirma tarii!”.
Nu m-am gindit defel la contemporanul nostru domn Crin atunci cind am citit constatarea hitrului Al. O., dupa vizita unui ministru roman in Spania: “Am trimis la mauri/ Un ministru nou,/ Printre-atitia tauri/ Sa fie si-un bou!”. Nici pe oameni ca Andrei Marga nu poti sa-i lipesti – nu-i asa? – deloc de urmatorul catren, pe care veselul Pastorel i-l dedica domnului cameleon Mihail Sadoveanu: “Venea o moara pe Siret/ Leganindu-se pe-o coasta,/ Si-n ea un autor siret/Macina faina proasta!”.
Promisesem mai sus citeva “electorale”. Intr-o perioada neagra si tulbure din istoria noastra recenta, cind comunistii se pregateau sa intre in istorie prin frauda si cu bocanci sovietici, mister Teodoreanu “comenteaza” simbolul de “campanie” al vajnicilor inventatori ai Republicii Populare: “Nu credeam s-ajung vreodata/ C-am sa pot sa fiu in stare/ Ca facind pipi pe garduri,/ Sa o fac direct in… soare!”. Astazi, avem afaceristi care cred ca, punindu-si la breloc un palat de aur, se transforma in Mesia si in politicieni luminati. Domnului Gigi B. i se potriveste perfect epigrama scrisa de ieseanul nostru cu har acum vreo saizeci de ani, dupa ce Pelisorul fusese transformat de luminatii de la Rasarit in “casa de creatie”: “Voi, creatori ai artei pure./ Ce stati acuma la padure,/ Sa fiti atenti cind va plimbati/ Sa nu calcati… in ce creati!”.
Am sa inchei cel mai vesel text pe care l-as fi putut scrie in perioada asta – meritul e-al boemului meu iesean – cu o dedicatie pentru toti intelectualii angajati politic, care se uita doar inspre Occident si niciodata in oglinda. Dupa razboi, printre poetii proletcultisti ce-aparusera precum ciupercile otravite dupa ploaie, s-a strecurat si doamna Veronica Porumbacu. Dinsa zamislise si publicase versurile: “O, Europa, te simt in mine,/ Te simt adinc in mine!”. Pastorel ii da “replica”: “Mult stimata Veronica./ Eu credeam c-o ai mai mica!/ Dar marturisirea-ti clara/ Din Gazeta Literara,/ Dovedeste elocvent/ Ca in chestia matale,/ De-adincimi fenomenale,/ Intra-ntregul continent!”.
Pam-pam!