1) Averea. Daca respectivul candidat a mai avut ocazia sa combata in Parlamentul Romaniei si daca, in timpul in care a luptat acolo pentru bunastarea poporului, averea personala i-a sporit de la o casa si citeva mii de lei sau euro la sute de mii (sau milioane) de lei, euro sau orice altceva. Daca i-au crescut in balconul apartamentului citeva case sau terenuri intravilane. Daca a dat sau a luat cu imprumut sume de bani cit bugetul unui orasel romanesc. In toate aceste cazuri ati fi niste dobitoci daca ati pune stampila cu “Votat” pe numele lui (zic “dobitoci” in sensul jucaus in care dulaului fraierit din desenele animate i se transforma teasta intr-una de asin).
Un om care se imbogateste in parlament, nu facindu-si meseria (daca are vreuna), e de nevotat. E mai mare pacatul sa strici un vot pentru un jecmanitor. Ginditi-va: banii pentru medicamente compensate si pentru tratamente medicale adecvate, banii pentru renovarea si modernizarea scolilor si spitalelor, banii pentru refacerea soselelor, intretinerea cailor ferate si a localitatilor, banii care ar asigura plata salariilor ori a pensiilor, ba chiar marirea lor, banii care ar fi permis reducerea taxelor si impozitelor… toti banii astia, care v-ar fi facut sa traiti mai bine, sint in conturile care au crescut pe timpul mandatelor de senatori si deputati. Numai un masochist ar vota imbogatitii din politica.
2) Domiciliul. Daca un candidat nu este din localitatea sau macar din judetul unde candideaza. Asa ceva nu trebuie votat decit cu smoala si pene. O arata experientele trecute: odata ales, individul o sa uite cu totul de prostimea care l-a trimis la Bucuresti. Nu-i pasa de oamenii aceia, nu-i cunoaste si nici nu vrea sa-i cunoasca. Vrea doar sa fie ales si s-ar multumi si cu voturile unor gusteri daca l-ar trimite in parlament. Da, o sa se plimbe vreo luna “prin teritoriu”, o sa vorbeasca la mitinguri si o sa spuna ca e si el berlinez, teleormanean, aradean sau iesean, dupa care nici n-o sa mai tina minte cine sau de ce l-a ales. O sa fie convins ca l-a ales Partidul (si poate ca acesta e adevarul).
3) Traseismul. Daca un candidat s-a mutat de cel putin doua ori de la un partid la altul. O singura mutare ar putea reprezenta o ajustare sau o adecvare doctrinara, caci oricine poate gresi o data sau i se pot insela asteptarile lui oneste, de om politic roman. Dar doua-trei-patru mutari – eventual de la partidul care pierde puterea la cel care pare sa o cistige – dovedesc un oportunism de cea mai joasa speta. Un politician traseist n-are nici principii, nici scrupule si isi minte cu neobrazare alegatorii. Pina si anuntarea candidaturii e o minciuna sfruntata (una doctrinara), iar cine incepe asa de navalnic va asigur ca nu se va opri niciodata din minciuni.
4) Vedetismul TV. Daca apare excesiv de des la televizor. Politicienii care apar foarte des la televiziuni fie au foarte mult timp liber, fie isi fac din prezenta pe ecran principala lor meserie. Cind un candidat (eventual fost senator sau deputat) s-a indragostit excesiv de televiziune, e cu totul contraindicat sa il votati. Asta daca nu cumva va doriti un deputat sau un senator pe care sa-l doara in sezut de alegatorii sai, unul despre care sa povestiti a doua zi pe la gardul casei cum ca uite ce bine a zis-o sau ce frumos vorbeste. Fiindca asta o sa fie activitatea lui in cei patru ani de mandat: o sa o zica, o sa vorbeasca, dar nu o sa faca nimic.
Pe de alta parte, daca respectivul candidat are atit de mult timp liber incit il poate risipi in talk-show-uri, iar ar fi o prostie imensa sa il votati: cine isi ia in serios slujba nu are timp liber. Are timp liber doar daca trage chiulul si isi utilizeaza pozitia in propriul lui folos – adica in defavoarea prostanacilor care l-au ales si ii platesc salariul.
In opinia mea, acestia sint oamenii care nu ar trebui votati nicidecum, in nici o circumstanta. Daca dupa o asemenea selectie mai ramin citiva candidati, votati-i pe aceia, indiferent de partid. Nu puteti gresi mai rau decit pina acum.