Rolul publicului este in happening-uri unul activ, de raspuns la provocarile artistului. Deoarece acest tip de arta se consuma odata cu evenimentul, documentarea sa fotografica si filmica devine esentiala. Multe dintre performance-uri si happening-uri au devenit cunoscute prin documentatiile realizate la fata locului, care uneori au fost gindite de artisti ca forme artistice autonome.
Cu toate ca premisele sale au aparut inca din perioada interbelica, performance-ul a fost acceptat ca un mediu artistic de-abia la inceputul anilor ’70, in perioada in care arta conceptuala, prin interesul pentru formele non-obiectuale si non-comerciale, l-a consacrat ca o demonstratie a acestui fapt. Performance-ul a fost considerat ca un mijloc de a reduce diferentele dintre arta si viata, de a pune in prim-plan procesele de productie artistica prin exaltarea mitologiilor personale. Artistii actanti au mizat de cele mai multe ori pe comunicarea profunda in timp real cu publicul, arsenalul mijloacelor artistice fiind foarte divers, de la tehnicile cabaretului de artist, pina la gesturi ritualice ori provocatoare, gindite ca arme impotriva conventiilor si impotriva sistemului oficial al artei. Artistul performer, prin atitudinile corpului sau, poate da o dimensiune esoterica, samanistica, provocativa, educativa ori distractiva actiunii sale artistice.
Coiotul, simbolul Americii salbatice
Motivatiile profunde pot varia si ele, de la dorinta exhibitionista pina la exorcizarea unei traume. In acest ultim caz, care merita sa fie analizat, corpul uman devine martorul si obiectul performance-ului. Experienta ultimelor patru decenii arata ca multi artisti au ales sa lucreze cu corpul lor in acest mediu artistic atunci cind in societatile in care traiau existau mari tensiuni sociale ori politice, care afectau identitatea colectiva a indivizilor. Nu este intimplator ca multi artisti performeri au activat in Statele Unite in timpul razboiului din Vietnam ori in regiunile din Europa unde existau crize (Irlanda de Nord, Tara Bascilor sau in tarile comuniste).
Am crezut in ultimii citiva ani ca actionismul este doar un curent istoric, iar cei care il mai practica sint ori artisti din vechile generatii formate acum patru decenii, ori tineri care se exprimau printr-un mod artistic oarecum depasit. Cred ca m-am inselat. Acum, cind productia artistica este atit de mult tributara legilor pietei de arta, de fapt pentru orice tip de lucrare exista un cumparator, cred ca o noua generatie de artisti va continua spiritul critic al actionistilor in ideea de a face o arta eliberata de sub presiunea comertului. Acum mai bine de treizeci de ani, Joseph Beuys lua avionul catre New York, intr-o calatorie initiatica ce avea sa continue in galeria Rene Block, unde timp de citeva zile a locuit impreuna cu un coiot, simbolul Americii salbatice, fiind inconjurat de un „covor” de ziare „Wall Street Journal”…