“Cred ca The Wall atinge o coarda sensibila ce se ascunde sub suprafata fiecaruia dintre noi”, spune Waters intr-un interviu acordat postului CBS, incercind sa explice extraordinara popularitate a operei sale rock, la mai bine de trei decenii de la lansare. “Vorbeste despre zidurile care exista intre oameni, fie la nivel de familie, fie la un nivel mai global. Si asta rezoneaza cu publicul”. Succesul lui The Wall ar putea fi datorat, in opinia muzicianului, faptului ca “oamenii inteleg ca totul este foarte sincer. Eu nu ma pretind altcineva, scriu ceea ce simt, nu exista nici un artificiu”.
“Nu cred ca numele The Wall si Pink Floyd vor inceta vreodata sa fie asociate si nici nu ar trebui”, spune Waters, care a parasit grupul in 1985. In noul show, el s-a straduit sa reproduca cit mai fidel sound-ul albumului original si, nota cu nota, “sunetul” chitaristului David Gilmour, cu alti muzicieni. Ceea ce a facut ziaristii sa se intrebe de ce Waters nu a preferat sa lucreze cu fostii sai colegi.
“Exista un motiv pentru care am parasit Floyd-ul in 1985, am lasat in urma umbrela unui mare nume, confortul lui. Un motiv care nu a disparut in anii care au trecut”, explica muzicianul. O decizie pe care n-a regretat-o niciodata, desi drumul parcurs de atunci nu a fost totdeauna usor: “In 1987, concertam in Cincinnati in fata a 1.500 de oameni, intr-o sala de 4.000 de locuri, iar a doua zi David, Nick si Rick (membrii Floyd din epoca) au concertat in acelasi oras, pe un stadion, in fata a 70.000 de oameni. A sta in fata celor 1.500 de spectatori a fost o experienta dintre cele care iti calesc caracterul”.
Dar Waters parasise trupa cu drepturile asupra concertului The Wall, iar ocazia de a prezenta din nou albumul in cadrul unui spectacol grandios a venit repede, odata cu prabusirea Zidului Berlinului. A fost nevoie de opt luni de munca pentru a organiza concertul, iar acesta a avut in cele din urma loc, pe 21 iulie 1990. A fost unul dintre cele mai mari evenimente culturale din Germania postbelica, transmis in peste 50 de tari si interpretat de Waters alaturi de orchestra unei filarmonici si a unui cor din Berlinul de Est, a unei formatii militare sovietice si a unui “dream team” de staruri internationale. “Nimeni nu stie citi spectatori au fost, probabil peste 300.000. A fost o noapte extraordinara”, isi aminteste Waters.
The Wall a intrat intr-o pauza de doua decenii, pina cind Roger Waters a “reactivat” spectacolul in 2010, “unul dintre cele mai ambitioase si complexe show-uri rock puse vreodata pe scena”. Noul spectacol este readaptat pentru stadioane, intrucit, zice Waters, “doream sa revin in America de Sud, unde nu exista sali de concert. Intre 1975 si 1977, cind concertam cu Pink Floyd pe stadioane, nu prea eram incintat. Aveam impresia ca sintem deconectati de public, dar, de fapt, cred ca aceasta deconectare era cea dintre membrii grupului”.
De asemenea, Waters a declarat ca munceste la un nou disc, pe care il “construieste in jurul unui cintec scris in turneu”. “N-am mai compus un album din 1992”, marturiseste muzicianul, “nu fiindca nu am mai compus nici un cintec, ci fiindca n-am mai gasit in mine ceva suficient de coerent. Cred ca am regasit aceasta coerenta odata cu acest nou cintec”.