Primul lucru pe care am vrut sa-l fac inca de cind am vazut volumul tau anuntat printre cartile in curs de aparitie de la Cartea Romaneasca a fost sa caut in dictionar cuvintul dispars. Bineinteles, nu am facut-o decit ulterior, cind am avut cartea ta. Nu l-am gasit. Este un cuvint inventat sau vine din filosofie, acolo unde nu multi au acces?
In ultimele faze ale editarii mi-a trecut si mie prin cap situatia descrisa de tine: cititorul intorcindu-se intrigat spre dictionare si Google. Intrebindu-se despre ce e vorba cu titlul acesta – dispars. In desfasurarea scenariului se impletea si un fel de “challenge” la care l-as fi invitat pe cel nedumerit. De prea multe ori cistigam – asa ca am avut impulsul sa il ajut un pic. Poate il ajut acum: Dispars a aparut ca titlu inmanusat in volbura neclaritatii si aici. Din cind in cind se intimpla sa te trezesti cu o relatie oblica cu un titlu – cam cum agasat te afli in oblicul unui poem ce se construieste –, asa a fost si cu Dispars. Originind dintr-o punctatie a lui Deleuze in Diferenta si Repetitie, dispars s-a mobilizat fara inhibitii inspre ceea ce obisnuiesc sa numesc – monstruosul – un concept-prezenta important pentru mine. Dispars-ul ca “sumbru precursor” indica starea de intensitate plurala pe care lumea o dezvaluie inaintea unei creatii. Provenind din latina (unde sensul prim e acela de “fara termen de comparatie”, inegal), disparsul a precipitat tot ceea ce cartea aceasta incearca sa desfasoare: un haos proaspat si dinamic ce ne premerge si ne insoteste spatiul vital.
Cit marsezi pe misterul cuvintelor-titlu? Imi amintesc ca si volumul de debut avea un titlu cel putin la fel de misterios si la fel de imposibil de uitat, Blank.
Daca apare ipostaza “marsarii”, atunci poate ar fi cazul sa sugerez faptul ca nu o fac cu o intentie bine cumpanita. La fel ca la Blank, si Disparsul, ca titlu, s-a miscat firesc inspre rangul sau de circumscriere potrivita. Cele doua si-au tras, imperceptibil si pentru mine, puloverul unei aure “misterioase”, si bine au facut. In modul acesta le pot obiectiva si eu, pot interpune o distantare sanatoasa.
Conceptul volumelor tale este de cautat in titlu?
Conceptul – desigur. Substanta incontrolabila insa, nu.
Apropo de filosofie, esti printre putinii poeti ai generatiei 2000 (iarta-ma, nu stiu care este parerea ta “generationista”, dar imi este mai simplu sa folosesc aceasta incadrare) absolventi de Filosofie. Unde te simti fata de toti ceilalti, unii nici macar cu Filologia dusa la bun sfirsit?
Aparitia marginala si tirzie a volumului de debut in 2008, cu greu, sincer vorbind, m-ar putea impinge inspre forul salbatic al douamiismului. Prefer sa imi constat traiectul in nota unei alternative paralele cu temele discursive ale prietenilor mei contemporani. Daca lectura din Sociu, Chiva, Leac, Ruxandra Novac, Dumitru Crudu sau Stefan Manasia s-a derulat patimasa in acei ani aurorali ai generatiei, nu mai putin patimas a fost impulsul de a-mi gasi propriul stil, de a rezolva problemele (plural, cum ar spune Tim Roth, The bellboy) imperioase la nivel existential-poetic cu care ma confruntam in acea decada. Si poate aici devine inteligibila si acea felie consistenta pe care experienta si lecturile mele filosofice o instituie. Poezia si ceea ce intelegeam eu din amusinarile mele filosofice descriu o intreaga naratiune zbuciumata, dar care spre final s-a transformat intr-o linistita conviventa.
Sint importante studiile pentru literatura? (Nu este o intrebare generala, ci una care se refera strict la literatura scrisa in momentul de fata.)
Studiile literare, ca orice corpus institutionabilizat, prezinta si ele obisnuita inertie si intirziere fata de evenimentul spectaculos pe care literatura vie il naste. Sigur, exista mai apoi o anumita placere si satisfactie in momentul in care, ca istorie, percepi agiornamentul lor si travaliul de intarire a fundatiei precare spre spatiile noi descoperite de stilisticile primeia. Pentru unii e de ajuns chiar si acest moment caldut al unei culturi. Se poate trai potrivit si intr-o astfel de coda tihnita.
Te-ai vazut vreodata facind cariera ca teoretician/eseist/filosof? Dupa cum observi, ezit in a folosi cuvintul filosof, e mai cool sa spui teoretician.
Din fericire, am inteles destul de repede faptul ca imi lipsesc o seama de virtuti pentru a deveni un veritabil filosof, din acela care se misca si creeaza in dimensiunea unei filosofii cu F mare. Din pacate, nu am incetat sa lucrez pe texte teoretice – si deci sa ma aflu si azi prins in reprezentarea secundara a unui traiect eseistic.
Si totusi, de ce Filosofia, tocmai tu, care veneai dintr-o familie de literati? (Promit ca e ultima intrebare in care ma mai refer la filosofie.)
Literatura devenise un bun cotidian si, ca orice a doua generatie care primeste deja roadele “precursorilor”, am cautat si eu o angajanta variatie spre un domeniu indeajuns de afin cu literatura, insa si indeajuns de separat. Plus ca e greu sa dai seama in orice fel de tripurile pe care adolescenta le aduce si apoi le pierde de la sine. Ma atragea puternic violenta insinuata de discursul filosofic.
Cit de comod este sa fii poet intr-o familie de poeti?
Dar poate sa fie chiar foarte comod! Mai ales atunci cind intilnirea dintre acestia, la un pahar de vin (mea culpa, dar suna atit de burghez…), reuseste sa se bucure de poezia noua pe care fiecare o aduce de unde, de neunde.
Chiar voiam sa te intreb: obisnuiti sa va cititi unul altuia textele? Va consultati asupra lor? Intervin apucaturi literare, precum invidia, competitia? Va certati?
Nu e nici o obisnuinta, nu avem un tipic si nici un desfasurator. Exista intilnirile si mesele de familie, care uneori aluneca si spre discutii pe literatura/autori/idei. Si atunci, insa destul de rar, putem ajunge si la propriile productii – eu fiind mezinul, nu ma sfiesc sa le mai citesc din cind in cind (am si eu placerile mele de a ma da in spectacol). Cit despre invidie, competitie si altele, ma tem ca nu e cazul: acuma, har Domnului, chiar si eu am trecut de acele tinereti cu laturile lor stupide in care as fi putut simti as a threat poezia lui Rares sau a tatalui meu… Ceea ce e bizar, pentru ca da dovada de un fel de constientizare comuna, e faptul ca toti trei sintem convinsi de spatiul si traiectul individual pe care fiecare le detine in creatie si nu vedem nici un pericol.
Care a fost prima carte de poezie citita si cine ti-a pus-o in mina?
Nu ma pot abtine sa nu fac o observatie metadiscursiva, in stilul lui Ionut Chiva, si sa spun, mult mai bonom insa, ca apreciez jocul filologic-anamnetic pe care il propui. Chiar daca stii si tu prea bine ca ceea ce urmeaza duce inspre o rescriere a unor amintiri deja modificate dintotdeauna. Prima carte, care a devenit din jucarie-obiect un mediu de citit, a fost o antologie de haikuuri impartita in mai multe cartulii pe autori, legata elegant cu o coperta de stofa, pe care o gasisem mai in fata pe un raft.
Haiku! Nu mi-as fi imaginat! Ti-a placut? Ai scris vreodata haiku?
Da – haiku – si uite, chiar am gasit editia – e vorba de Haiku – Lirica Nipona – Editura Albatros, si daca deschid din Issa peste ce dau: “In lumea asta, chiar gizele/unele cinta bine,/altele rau”. Am scris si eu citeva, prin clasa a VII-a, care sunau cam asa: “Nebuna de furie/Furnica musca/Dar taranului parca ii pasa”. Dar nu sint sigur ca respecta numarul de silabe…
Dar primele influente?
Daca prin “primele influente” te referi la influentele pe care le primesti in momentul in care constientizezi decisiv ca scrii poezie, atunci imi aduc aminte de cartile lui Eliot, Pound, Stefan Banulescu, Mircea Ivanescu si ale lui Ioan Moldovan.
Cind ti-a fost clar ca vei scrie poezie pentru a publica?
Foarte tirziu, prin facultate, vizam deja faptul ca intr-un indepartat viitor va trebui sa fac si eu miscarea unei publicari. Insa in mod absolut taios, trebuie sa marturisesc ca gindul s-a formulat doar post-factum – dupa aparitia Blank-ului –, ma trezeam deci intr-o lume cu legile si ordinea sa. Fie si asa. Dar mai e o chestiune de neomis aici – pentru mine, debutul real a avut loc cind am intrat in clubliterar.com si cind am primit primele feedbackuri de la autori pe care deja ii citeam si ii cautam. Nici nu va puteti inchipui cit de important a fost acest site pentru unii dintre noi – pentru ca devenea uneori un forum-atelier in care inteligenta si versatilitatea erau moneda de schimb. Odata cu intrarea in club am considerat ca debutul s-a produs si publicarea devenise aproape insignifianta.
Volumul tau de debut, Blank, s-a vindut ca piinea calda. Bun, poate tirajul unui volum de versuri nu e foarte mare, dar un volum de versuri de debut care sa isi epuizeze tirajul in doar trei luni este ceva rar. Cum iti explici? Sau e doar un mit?
Aici ma vei scuza si cred ca am sa las sa treneze mitul…
E obligatoriu sa stii cine este Clutchy Hopkins pentru a intelege poezia din Dispars?
Nu e obligatoriu, insa sa stii ca fac munca de misionariat cu Clutchy si alte trenduri hip-hop – cinematic – electronica – in Romania. Mi se pare vital si pentru viitorul poeziei de aici.
Pai, atunci hai sa auzim ceva despre Clutchy Hopkins.
Clutchy Hopkins mi-a fost un soi de guru muzical pentru ca, de ce nu, chiar si prin muzica poti sa-ti gasesti maestrul. Ceea ce m-a dat peste cap de la inceput a fost versatilitatea stilistica si pluralitatea texturilor folosite in constructia fiecarui cintec. Avem de-a face cu un adevarat fenomen pentru ca cele citeva albume ale sale sintetizeaza extrem de subtil intreaga muzica moderna de la jazz la dub, de la country la psychedelic 70s, de la rock la orientali – dar o face atit de firesc, incit ajunge (in cazul meu) direct ca un gut feeling de sheer delight. Studiile literare actuale cu asa ceva ar trebui sa inceapa! Imi place de mor si cum se plictiseste tipul dupa un minut si transforma melodia in cu totul alta, din alt registru, la fel de memorabila.
Unde este locul tau preferat?
Pe drumul spre riu de la casuta noastra din Valea Visagului (Apuseni). Acolo trebuie sa cobori un povirnis ca sa ajungi la apa si tot acolo cresc mura si zmeura in cea mai curata liniste.
Unde ai putut scrie cu cea mai mare satisfactie?
Episodul s-a derulat la Paris, concomitent cu aparitia Blank-ului. Exista un avint si o bucurie consistenta printre strazile oblice ale diminetii. A fost cu adevarat a peak point.
Ce filosof ai lua cu tine pe insula pustie? De ce?
Cum sa iau un filosof pe insula? Ce sa fac cu el? Sa discut profunzimi? Mai bine un briceag.
Macar un poet!
De ajuns insulei unul. Totusi l-as lua pe A.R. Ammons la o plimbare pe dealurile Florestiului – cit sa ma primenesc olecuta.
Atunci scrii ascultind muzica? Doar asa?
Muzica e omniprezenta in viata mea, dar cind scriu prefer sa pun pauza deoarece in acele clipe trebuie sa deslusesc o alta muzica ce transpare in poem.
Si pentru ca inca de la Blank am tot auzit spunindu-se ca poezia ta pare atit de bizara tocmai pentru ca sint multe influente din muzica, ei, bine, eu chiar sint curioasa de un playlist Vlad Moldovan. Doar 10 piese/muzicieni.
Am sa fac chiar mai mult, am sa te invit pe pagina mea de dj de pe mixcloud: tasteaza la search “dispars” and go for it! Totusi, daca ar fi sa ma supun unei cerinte atit de traumatizante de a ma rezuma la un playlist de suflet, i-as include aici pe cei de la Cinematic Orchestra, pe Boards of Canada, pe Aim, pe Xploding Plastix, pe Darkus, pe Leaders of the New School, Dj, Shadow, Buddy Peace, Robin Saville, Max and Harvey si pe fantomaticul Clutchy.
Ha, sa stii ca intrasem pe pagina mixcloud inainte de a-ti trimite intrebarile, pentru ca tastasem dispars pe Google (asa cum te asteptai, de altfel, sa o faca cititorii tai). Numele date de tine imi sint total necunoscute, dar presupun ca nici cineva care se pricepe cit de cit la muzica nu stie neaparat despre ce este vorba aici. Cum ajungi la acesti muzicieni atit de nepopulari si ce te atrage la ei?
It’s the underground… M-au intrebat mai multi – curiosi fiind de procesul de cautare. Chestiunea e analoaga celor pasionati de poezie, de exemplu. Prin cai ciudatele ajung sa descopere real gems. Asa e si cu muzica, odata aflat in mediile potrivite, incepe cautarea (si netul a fost salvarea pentru noi, cei care nu avem magazine de specialitate, de vinil etc.), iar cautarea vine cu metode singulare pe care fiecare dj sau pasionat prefera sa nu le expuna in totalitate. Ceea ce e cu adevarat extraordinar e ca prin acest parcurs ajungi cu adevarat sa-ti descoperi propriul gust, acesta formindu-se, la rindu-i, in schimbul proiectiv interminabil.
Galerie foto
