Are oroare de cuvinte, asa ca, ori de cite ori il abordeaza presa, nu se simte deloc in largul sau. De aceea, unii il considera arogant. Nu e. E doar un artist care nu vrea sa vorbeasca despre lucrarile sale. Pentru ca acestea se exprima prin ele insele. De altfel, o si spune: dupa premiera, nu ii mai apartin. Le livreaza, pe de o parte, artistilor din echipa cu care a lucrat; pe de alta parte, publicului. Dar nu despre spectacolele din Focus FNT 22 voi scrie. Ci despre alte citeva, iesite de pe afis, dar prezente pregnant in memoria genului.
Phaedra de 172 de ori
Intrebat in diverse contexte care considera ca este cel mai implinit spectacol al sau, Silviu Purcarete a raspuns de fiecare data: Phaedra! Este spectacolul romanesc cu cea mai indelungata si mai spectaculoasa cariera internationala, deocamdata neegalata, care a avut premiera la Viena, in 8 iunie 1993, la Wiener Festwochen, si o luna mai tirziu, 2 iulie, la Teatrul National Craiova, care l-a produs. A urmat un sir de turnee, de aproape un deceniu, in strainatate, de spectacole la sediu si la festivaluri din tara, care i-au adus o lunga lista de superlative. Citiva ani au fost foarte plini. In 1995, din mai pina in octombrie, Phaedra s-a jucat in Marea Britanie (Londra, Bristol, Leeds, Manchester, Leicester), Polonia (Torun), Italia (Gibellina), Serbia (Belgrad), Brazilia (Salvador, Curitiba, São Paulo), Olanda (Rotterdam), Danemarca (Copenhaga). In 1997, din ianuarie pina in noiembrie s-a jucat in Italia (Bologna), Macedonia (Skopje), Ungaria (Zsambek, Gyula), Coreea de Sud (Seul), Marea Britanie (Scotia – Aberdeen, Dundee; Irlanda – Belfast), Irlanda (Dublin), la lista adaugindu-se reprezentatiile de acasa. In 1999, presa consemna o suta de reprezentatii in strainatate, a suta fiind la Festivalul Euro-scene Leipzig. Totalul general era, atunci, de 166. Dar cariera Phaedrei s-a incheiat abia in 2001, dupa un periplu prin tara, in marile centre culturale, pentru ca publicul autohton sa o poata vedea, ultima escala si reprezentatie fiind, intimplator sau simbolic, la Sibiu. Apoi a iesit de pe afis, dupa un numar record de reprezentatii pentru un spectacol teatral: 172. Performanta ramine impresionanta: un lung tabel de selectii in festivaluri si premii; un dosar de presa substantial; milioane de spectatori incintati; tineri care s-au decis sa faca teatru dupa ce l-au vizionat. Unul dintre acestia a fost Radu Afrim. Terminase Litere, a vazut Phaedra in turneu, la Cluj-Napoca, dupa care, singur o spune, s-a inscris la Regie!
Un Faust contrapunctic, grav si totodata nostim
Daca ar fi sa-l alegem pe cel mai spectaculos, ajungem la un ex aequo: Faust, inca vizionabil la Sibiu, si Metamorfoze. Regizor-interpret, la Purcarete “orice spectacol e o reducere, o limitare a misterului unui text si o imbogatire a lui prin alte mijloace. La Metamorfoze, dispozitivul scenic consta intr-o amenajare speciala, in aer liber: un bazin cu apa inalt de cca 40 cm, pe luciul caruia se planteaza suprafete plane de joc. Din stinga, dintr-un proscenium cu cortina amintind de baroc (o trimitere ce revine in spectacol prin doua personaje travestite, in costume de opera), dar si de Faust, intra si ies actorii, purtindu-si plansele pe care vor evolua, reconstruindu-le ca intr-un domino. In spate, delimitarea e un imens ecran din fragmente incendiate in epilog, pe care se proiecteaza imagini ale actorilor, degradindu-se virtual, si secvente filmate pentru momentul ospatului si al ciumei. Interpretii sint uniformizati, compun un organism pluricelular de homunculi. Din cor se desprind pe rind, animind cite un nou fragment mitologic. Nu anuleaza personajul, il modeleaza, multiplicindu-l in variante. Se joaca cu aerul unor copii care descopera lumea, atit frumusetea, cit si hidosenia ei. Apa, cerul innoptat, eclerajul, imaginile video, focul, zgomotele nasc un univers vizual unicat. Reprezentatia debuteaza, precum lucrarea lui Ovidiu, cu “invocatia”. Doi actori in frac, dar desculti, citesc, unul in latina, altul, un asiatic, intr-o limba orientala, intro-ul. E o poanta, interpretul cu ochi migdalati e alungat rapid de o actrita, care reimpune nota serioasa. Sub semnul ludicului sta intreaga desfasurare spectaculara: gaguri de film comic mut, mici pacaleli, trucuri de bilci (picioare si miini “alungite”, preluarea si comentarea prin miscare a unor atitudini, ca in oglinda, alunecatul pe tobogan), de circ (foc, acrobatii) etc. Secventele nostime sint alternate cu cele grave, contrapunctul e modalitate de subliniere, registrele potentindu-se reciproc, prin comparatie.
O Cumnata lui Pantagruel plina de sarcasm
La cel mai rafinat as miza pe Cumnata lui Pantagruel. Un titlu ca o gluma, spectacolul are o constructie fundamental ironica: e o transpunere nonverbala in teatral a unei opere literare cunoscute inca din bibliografiile scolare obligatorii odinioara. Cum propriul literaturii e cuvintul, iar al teatrului e actiunea, intimplarea pe viu, in fata spectatorilor, Purcarete a decis sa teatralizeze esentializind: transleaza spiritul, si nu litera creatiei rabelaisiene. Abordarea lui Purcarete e plasabila in siajul exegezei lui Mihail Bahtin, care caracteriza discursul literar al lui Rabelais prin elementul sau carnavalesc. Corpul, hiperbolizat prin dimensiunile gigantice ale personajelor, si tot ceea ce tine de corporal se bucura de o atentie speciala in lucrarea lui Rabelais. Mizanscena ilustreaza creativ filosofia de viata a lui Pantagruel, “veselia spiritului marinata in dispretul lucrurilor intimplatoare”. Expandarea corporalitatii e o forma de sarcasm specifica culturii medievale a comicului, in care totul este luat peste picior in variante grosiere. Corpul nu mai este privit la nivel individual, devine corpul generic, acela care asigura continuitatea speciei. Atentia se concentreaza pe distrugere si regenerare, pe fertilitate si crestere precum aluatul, sub actiunea drojdiei si framintatului.