Patru ani de liceu – citi i-au trebuit Bellei sa ajunga la majorat, sa se marite si sa faca un copil, a carui grija sa nu i-o poarte (vedem acum) decit tangential, ca si cind n-ar fi al ei. Ostenite, probabil, de povara celebritatii, personajele nu fac mai nimic in aceasta ultima parte, decit sa dea sfoara in tara ca sa stringa alti vampiri alaturi de care sa-i infrunte pe Volturi, intr-o batalie finala care nici ea nu mai are loc, pentru ca Stephenie Meyer le face cinste tuturor.
O posibila scuza? Scenariul scris in graba
Imaginea cu care am ramas din film e tabloul memorabil al membrilor clanului Cullen, asemanator fotografiilor de presa din Tinar si nelinistit sau Dallas, modul cum acestia stau ca la fotograf (membrii aceluiasi cuplu orientati – ca niste telescoape – unii spre ceilalti, doi la biblioteca, doi linga pian, doi pe canapea, altii linga semineu), cu muzica de fundal curgind aproape incontinuu ca apa cu pestisori sub o eleganta podea de sticla. Nu apare nici o podea de sticla in filmul lui Bill Condon, dar kitsch-ul acestei imagini e din aceeasi paradigma cu ce vedem pe ecran. Personajele nu sint la fel de iconice ca James Bond, dar sint convinse ca-l bat pe Bond la fund, iar aceasta convingere ca “totul mi se cuvine, desi sint mediocru” (tot mai frecventa azi, la toate virstele) le da un soi de aura cu termen de valabilitate expirat. Scris tot de Melissa Rosenberg si Stephenie Meyer (care au scris si Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I) si regizat tot de Bill Condon, filmul are o singura scuza, daca e sa ii cautam fortat una: a fost turnat in acelasi timp cu Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I, de aici, poate, graba cu care a fost scris si lipsa de orice a regizorului.
Autosuficienta si ridicol
Ma intreb acum daca am avut mintea odihnita cind am spus ca mi s-a parut interesant Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I, deoarece reflecta in cheie voit ironica, dar cu simpatie, modul in care adolescentii vad iubirea implinita si pasiunea descatusata de dupa majorat. O sa revad filmul cu prima ocazie. Pina atunci ramin la opinia ca pina si un fan al seriei ar trebui sa se simta jignit de asemenea incheiere. Inertia filmului, lipsa lui de sens si de ritm – nici nu reuseste sa inceapa! – vin parca din convingerea personajelor ca e suficient ca ele sa existe pentru ca noi sa cadem in extaz la simpla lor aparitie. Ideea imprimarii numelor lor pe placa de marmura a istoriei cinematografiei, odata cu caderea cortinei, da autosuficientei lor o aura de un ridicol aproape trist. Bella, Edward, Jacob si restul clanului se comporta ca echipa nationala de fotbal a Romaniei in ultimele 10 minute ale unei partide pe care o conduce cu 1-0. De ce sa nu traga de timp? Sau poate acest aer cool vine din sictirul dat de faptul ca deja s-au plictisit de nemurire. Chiar si asa – daca ele au tot timpul din lume, noi nu avem!
Din pacate, filmele seriei Amurg au trecut in general pe linga subiect si au ratat ocazia de a fi o oglinda metaforica, dar adevarata a adolescentilor de azi, cu visurile, temerile, frustrarile si momentele lor de glorie. Nostalgia de final de Twilight e nostalgia dupa ce ar fi putut fi aceasta serie. E asta un semn de batrinete?
Saga Amurg: Zori de Zi – Partea a II-a/ The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part II. Regia Bill Condon. Cu: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner
P.S. Intr-un numar anterior m-am grabit si am scris ca numele orasului ceh Jihlava se pronunta Ihlava. Revin si sustrag h-ul. Sau considerati-l un “h muet”.