Cursul pe care-l tin pentru studentii din “ciclul al doilea” Bologna se numeste, pompos si mult prea generos, “Mass-media”. Seamana cu o palarie de texan, cu boruri largi, pe care incerci s-o potrivesti pe capul unui copil: nu o sa-i cada niciodata bine, daca te iei prea in serios si incerci sa-l faci sa semene cu – RIP – J.R. Ewing. Drept urmare, am incercat, dupa propriile puteri si inspiratia proprietate personala, sa-l “umanizez”: sa-i las pe domnii si domnisoarele (majoritare, ca doar sintem la Litere) sa prezinte un produs media, urmind ca, dupa “stand-up”-ul lor stiintific, sa vin cu completari, corectii etc.
Una dintre reprezentantele majoritatii tocmai isi terminase prezentarea si vorbise despre emisiunea lui Mircea Badea, “In gura presei”. Lasindu-le toata libertatea sa aleaga, mizez pe naivitatea omului pasionat de un anumit produs, care devine, fara sa-si dea seama, un promotor mai bun al acestuia decit creatorii sai. Surprinzator, am urmarit, noi ceilalti sase, o prezentare relativ echilibrata: nu am putut auzi, evident, un demers analitic in adevaratul sens al cuvintului, insa, in orice caz, discursul masterandei a fost cit se poate de ponderat.
Nu stiu ce mi-a venit – chiar nu stiu! – sa fac un mic sondaj in sala, rugindu-i pe studenti sa-mi spuna: “Este Mircea Badea jurnalist?”. Am avut, ca la referendumuri, si abtineri, si voturi pro, si contra. Rezultatul? Patru dintre ei declara (evit sa spun “cred”, pentru ca nu stiu daca intrebarea mea a fost sau nu formulata tendentios) ca “nu este”, o studenta se abtine si una singura spune, ferm, ca “da, Badea e jurnalist”. Evident, mi-am indreptat lentilele spre dinsa, facind un focus agresiv, pe care am incercat sa i-l explic: este esential, pentru un om din interiorul breslei, sa inteleaga de ce unii il percep pe M.B. ca fiind jurnalist (era sa scriu gazetar). Raspunsul sau: “Pentru ca apare la televizor”.
Nu stiu nici acum, la citeva zile dupa intimplarea asta, daca am reusit s-o lamuresc de faptul ca nu oricine apare la televizor si are o emisiune este, automat, jurnalist. Am fost, pentru moment, tentat sa-i dau exemplul emisiunilor lui Gadea, Dana Grecu sau ale domnului ala cu alura de motociclist, ce e prezentat ca expert militar (Radu Tudor, parca). Mi-am dat seama ca intram intr-o zona minata, pentru ca ar fi fost mult prea mult sa incerc a-i explica unui consumator onest de media ca te poti folosi de armele jurnalistice pentru a mima gazetaria.
Televiziunile sint responsabile (“guilty as charged!”) pentru confuziile mentale ale consumatorilor de media. Avem analisti, experti, show-men, lipsesc femeia-cu-barba de la circ care sa faca revista presei (a, pardon!, il avem pe domnul Badea) si baiatul-care-inghite-sabii. Cu totii sint suprapusi, in mentalul colectiv, cu imaginea jurnalistului.
In final, epuizat de demonstratii care isi atingeau tinta sau nu prea, am intrebat in sala: “Cine este Catalin Tolontan?”. “Pai, parca l-am vazut pe la teve odata”, mi-a replicat o domnisoara. “Domnisoara, nu mai indraznesc sa te intreb daca stii cine e Mirela Neag.” Evident, bine am facut. Le-am explicat, apoi, ca sint doi dintre cei care au scris o ancheta ce s-ar putea sa arunce in puscarie mai multi oameni importanti din fotbal. Da, doi jurnalisti. Anonimi, poate. Cred ca le convine!