Traim cu aproximari si cintariri “din ochi”, avem o relatie pseudostiintifica cu lumea din jur, iar asta nu ne impiedica sa avem cele mai bune vieti din toate vietile posibile. Ca sa nu va mai obosesc cu teoria: am crezut pina la 28 de ani ca, dupa o baie fierbinte, temperatura corpului creste, motiv pentru care nu-ti mai este atit de frig cind intri intr-o camera frigorifica. Dar, doamnelor si domnilor, temperatura corpului n-are cum sa creasca cu mai mult de jumatate de grad, altfel dai in febra si tot ce depaseste febra e, ca sa zic asa, foarte neplacut.
La fel, comunitatea stiintifica a crezut pina in 1937 ca spanacul contine 35 de miligrame de fier intr-o portie. Din cauza chimistului german Erich von Wolf, care in 1870 a masurat cantitatea de fier din legume si a trecut in dreptul spanacului 35 de miligrame, in loc de 0.35, a aparut Popeye. Si foarte bine c-a fost asa. Nu la fel de buna e “orbirea indusa teoretic”, adica hotarirea cu care oamenii de stiinta refuza rezultatele unor cercetari care par sa le contrazica bazele teoretice de pina atunci. Daca medicii austrieci ar fi acceptat in anii 1840 concluziile doctorului Ignaz Semmelweis referitoare la beneficiile spalatului pe miini si raspindirea febrei puerperale, ar fi putut evita izbucnirea epidemiei.
Data viitoare cind vreti sa-i spuneti unui badaran in parcare “Brontozaurule!”, s-ar putea sa vreti sa stiti ca brontozaurul nu exista. Descris pentru prima data in 1879 de Othniel Marsh, brontozaurul era de fapt acelasi lucru cu apatozaurul, o specie descoperita cu citiva ani inainte. Nici macar Everestul nu are o inaltime constanta, creste sau scade in fiecare an, din cauza miscarii placilor continentale. Mai multe astfel de minunatii ale inexactitatii stiintifice gasiti in The Half-life of Facts de Samuel Arbesman, aparuta toamna aceasta in America.
Va las, ma duc sa vad cu cite milimilimilimiligrame s-a mai ingrasat atomul verzui pe care l-am lasat pe-un ziar, la soare, in balcon.