In Nottingham-ul anilor 1950, Arthur Seaton este un tinar strungar de douazeci si unu de ani care lucreaza intr-o fabrica de biciclete. Cistiga suficient de bine ca sa-si permita sa-si cumpere haine scumpe (are o intreaga garderoba), dar pasiunile sale ramin femeile si bautura, pe care adeseori le combina. Filosofia lui de viata e “minte pina nu mai poti”, iar cind nu mai poti, fugi. Sau ia-te la bataie, in functie de dispozitie sau de cit alcool iti curge prin vene la acel moment, ceea ce are mult de-a face cu dispozitia.
Pentru ca nu e insurat si nu vrea sa se insoare, cauta mai degraba compania femeilor maritate, fie satule de sotii lor plicticosi, fie neglijate de ei, cu care sa-si faca de cap prin baruri si paturi pina ce incornoratii se prind si iau masuri sa-l opreasca. In roman, femeile se numesc Brenda, casatorita cu Jack, un coleg mai in virsta de-al lui Arthur, cu care are doi copii, si Winnie, a.k.a. Gyp, sora mai mica a Brendei, maritata cu Bill, un soldat detasat in Germania care nu prea poate sa fie in doua locuri deodata. Primul barbat nu va lua nici o masura pentru ca nu va afla niciodata de zbenguielile neveste-sii, dar Bill va afla si nu se va lasa pina nu-i va trage amorezului o mama de bataie sora cu moartea, desi, ce-i drept, e ajutat de un prieten, iar la momentul acela amorezul e beat turta, cum obisnuieste sa fie la fiecare sfirsit de saptamina.
Arthur uraste femeile, barbatii si armata
Desi cauta compania femeilor, desi e constient ca “un barbat are parte de foarte multa placere daca e dragut cu o femeie”, Arthur are adesea o parere proasta despre ele: le considera curve si profitoare si se gindeste adesea ca, daca la un moment dat, totusi, se va casatori, sotia lui va incasa multi pumni de la el in caz ca nu va face ce-i spune sau, si mai rau, daca se va comporta asemenea Brendei si lui Winnie, pe care, in zilele bune, tot el le considera superbe si docile pentru ca isi desfac iute picioarele si nu fac mofturi cind vine vorba sa se distreze. In urma unei asemenea “distractii”, Brenda va ramine insarcinata si va avorta dupa o “reteta” ce presupune o baie fierbinte si multe pahare de gin date pe git, un calvar la care Arthur este nevoit sa asiste, dupa care, ca sa-si stearga din minte neplacuta amintire, sa consume o portie mare de bautura.
Misoginismul lui Arthur, adesea violent, nu presupune o atitudine mai generoasa a barbatului fata de sexul din care provine, atita vreme cit pe barbati ii considera la fel de prosti si de blegi, ba chiar poate mai prosti si mai blegi decit femeile, daca sint dispusi sa moara in razboi numai pentru ca inainte de asta li se permite sa traga citeva chefuri impreuna, fara sa se simta incorsetati de neveste. Intr-adevar, daca Arthur uraste ceva, atunci acest ceva e armata si permanenta amenintare a unui nou razboi care decurge de-aici.
Dezorientat, lipsit de repere, de educatie si de perspectiva
La polul opus, singurul om despre care are o parere buna, singurul om pe care chiar il iubeste e el insusi, nimeni altcineva decit propria-i persoana. Iubirea de sine provine din faptul ca nu o duce prea rau financiar, ca ii place sa se bucure de viata, ca duce la bautura si femeile il gasesc atragator, ca, in ciuda acestui lucru, continua sa aiba o parere proasta despre ele, dar si despre guvern, ca uraste sa plateasca impozite si ca in general e un rebel despre care oamenii spun ca ar cauta necazul cu luminarea. Realitatea, normal, e alta. Arthur nu e un rebel cu sau fara cauza, e doar un tinar dezorientat, lipsit de repere, de educatie, de perspectiva, atras de mirajul unei prosperitati superficiale pe care generatia anterioara n-a cunoscut-o. Curind, in viata lui isi va face loc Doreen, o fata de nouasprezece ani care vrea musai sa se marite, careia, in mare, ii place de Arthur, dar nu-i place de curvasareala si betivaneala lui, vorba lui Radu Aldulescu, care, mutatis mutandis, scrie despre o lume asemanatoare cu cea descrisa de Sillitoe, dar inca si mai abrutizata de nevoi si lipsa de perspectiva.
Dintr-odata mai matur
Dupa bataia primita de la cei doi soldati, Arthur pare sa cada intr-o stare de prostratie, mai ales fata de lumea placerilor usoare, iar tentatia unei vieti mai asezate, intruchipata de Doreen, ii pare acum o optiune demna de luat in seama. “De fiecare data cind prindeai un peste”, se gindeste el, “pestele te prindea si el intr-un anumit fel, si lucrurile stateau la fel cu orice prindeai si luai, fie ca era pojar, fie o femeie. Toti oamenii din lume erau cumva prinsi, intr-un fel sau altul, iar cei care nu erau prinsi erau intotdeauna pe cale sa fie”. Si mai tirziu, “daca treceai prin viata refuzind toate momelile care atirnau in fata ta, nu ar fi fost nici un fel de viata”. Da, nimic de zis, Arthur nu-i prost. Nu intimplator, asadar, sfirsitul romanului il va gasi meditativ, parca dintr-odata mai matur, pregatindu-se ca in trei luni sa devina sotul lui Doreen. Ce viata vor avea impreuna si cum se va purta acest angry young man cu naiva, dar insistenta Doreen, nu e greu de presupus. Totusi, ne-am putea insela.
Alan Sillitoe, Simbata seara, duminica dimineata, traducere de Ciprian Siulea, colectia “Biblioteca Polirom. Proxa XX”, Editura Polirom, 2012
Galerie foto
