Curiozitatea m-a facut sa merg mai departe si sa studiez atitudinea generala a comentatorilor de pe Internet fata de alti straini – mai exact, fata de strainii perceputi ca atare, cu o imagine (o heteroimagine) puternic conturata in imaginarul romanesc. Nu m-au interesat opiniile romanilor despre finlandezi, angolezi sau brazilieni, a caror prezenta in imaginarul individual si cultural e firava, ci strainii “familiari”, care exista ca personaje generice in mintea romanului. Si nu doar a lui.
Un astfel de strain “familiar”, a carui imagine s-a conturat si in urma unei indelungi coabitari, este evreul – dar de data aceasta evreul israelian, cetateanul unui stat relativ indepartat. Un conflict declansat recent in Fisia Gaza, dupa citeva atacuri cu rachete ale teroristilor Hamas si reactia prompta a armatei israeliene, a stirnit un val de reactii internationale, precum si o serie de contrareactii. Printre ele s-a numarat si un mesaj al ambasadorului Israelului in Romania, care, dincolo de tonul diplomatic si apologetic inerent, era absolut decent si coerent. La finalul lui, pe pagina virtuala a ziarului unde era reprodus, urmau reactiile cititorilor romani.
“Israelul nu se apara, ci invadeaza”, comenta cineva. “Ceea ce ma surprinde este NESIMTIREA CRASA cu care ne mint acesti sionisti si ne cer sa luptam impotriva unui «terorism» inventat” etc. Cuvintele-cheie sint aici sionisti si “terorism” inventat. Sionismul e, de altfel, o constanta a acestui gen de mesaje: “Stimate domnule ambasador, daca nu le convine sionistilor ca sint atacati de oameni pe care i-au izgonit, sa plece naibii”. Sau, mai jos: “Ma pis pe mama voastra de sionisti, ati redus in 100 de ani teritoriul Palestinei la doua enclave, sinteti un stat terorist…”.
Un alt comentator, cu veleitati de teoretician, conchide: “Printre stilpii mafiei sioniste sint globalizarea, FMI-ul si ambasadele SUA. Fara ele se va prabusi si mafia sionistilor si Israelul va intra in colaps”. Asa de simplu e organizata lumea!
La o lectura a tuturor comentariilor, ramii cu senzatia ca romanii cititori de gazete virtuale sint, cu putine exceptii, niste antisemiti invederati. “La cit rau au facut evreii Europei, merita sa stea sub asediul rachetelor”, scrie altcineva. “Daca doriti atita PACE, de ce nu va abtineti de a mai FURA paminturile amaritilor aia?… Voi aveti in SINGE gena de a FURA”, se chinuie un altul sa psihanalizeze poporul israelian. Si toate cliseele antisemite se reitereaza, unul dupa altul, ca si acum o suta de ani, de parca nimic nu s-ar fi schimbat: sionism, viclenie, inselatorie, vina eterna a evreului etc. Pe ici, pe colo mai apare cite un comentariu cu tenta religioasa, in care se aminteste ca evreii l-au rastignit pe Iisus Hristos (de parca musulmanii palestinieni ar fi cruciatii razbunatori ai acelei “crime” istorice). In fine, ideea e ca “romanii nu-i simpatizeaza deloc pe jidovi… De fapt nu cred ca-i iubeste cineva pe glob”.
Si totusi, resping ideea antisemitismului romanesc de facto. Nu o sa fac acum o analiza complexa si intortocheata a frustrarilor romanesti, ci o sa prezint doar citeva comentarii de aceeasi factura, provocate de acelasi eveniment istoric, dar referitoare la palestinieni.
Pentru inceput, iata un comentariu-apel: “Pentru o Europa unita si curata, fara babuini arabi: tupeul si nesimtirea acestor scursuri orientale, impostorii fanatici arabi, care le-au plagiat nitel istoria si religia evreilor prin intermediul tilharului pedofil…” si ma opresc aici, ca sa nu atrag asupra-mi minia vreunui jihadist local. Vreau doar sa arat ca atunci cind comentatorul roman nu injura Israelul, ci isi indreapta atentia spre cealalta tabara, e la fel de generos cu insultele. “Arabii astia, dupa ce ca sint prosti de bubuie, isi mai dau si autogoluri!” spune cineva. Altcineva hotaraste ca “Nu exista nici o legalitate pentru o tara a retardatilor urmasi ai tilharului pedofil arab…” si asa mai departe. “Salbatici idioti”, care “ar trebui exterminati”, ba chiar “tigani boriti” – cam asa apar palestinienii in comentariile asociate articolelor de pe Internet. Si nu sint singurii pe care ii ardem cu vorba, de la o distanta sigura, din virtuala noastra Poiana a lui Iocan.