Si-asa, dupa 160 de minute din cele 171, incepusem sa ma intreb daca filmul se mai termina vreodata. Se intelege deci ca, daca nu te plictiseste aproape trei ore, Atlasul norilor nu e de colo. Adevarul e ca ideile lui putine sint repetate de multe ori (doar e timp!) ca sa ne intre bine in cap. Stati sa caut citatele exacte: “Vietile noastre nu ne apartin. Sintem legati de ceilalti, trecut si prezent, si cu fiecare rautate, cu fiecare lucru bun cladim viitorul” (“Our lives are not our own. We are bound to others. Past and present. And by each crime; and every kindness we birth our future”), “Cei slabi sint carne pentru cei puternici” (“The weak are meat the strong do eat)”, “Ce e oceanul, daca nu o multitudine de picaturi?” (“What is an ocean but a multitude of drops?”), “N-o sa fiu victima unui abuz criminal” (“I will not be subjected to criminal abuse”), “Teama, credinta, iubirea sint fenomene care ne determina cursul vietii. Aceste forte incep cu mult inaintea nasterii noastre si continua dupa ce murim” (“Fear, belief, love are phenomena that determine the course of our lives. These forces begin long before we are born, and continue after we perish”).
Daca nu pentru ideile sale profunde ne tine cu neuronii incordati, filmul obliga la atentie datorita formei de puzzle extrem de migalos. Romanul omonim pe care il adapteaza, scris de David Mitchell (aparut in 2004, tradus si la Humanitas), era mult mai clar structurat, cele sase povesti desfasurindu-se pe rind, fiecare pina la jumatate si preluind un mic amanunt din precedenta poveste, pentru ca de la mijloc incolo sa se reia fiecare jumatate ramasa. Un roman in oglinda care, asa cum se intimpla de obicei, pare sa fie mult mai bun decit filmul. Dezvoltat timp de patru ani, cit sa stringa un buget imens pentru un film german – putin peste 100 de milioane de dolari (ideea filmului ii apartine neamtului Tom Tykwer), Atlasul norilor e impresionant asa cum Casa Poporului e impresionanta. E o opera uriasa si kitsch, plecind de la scenariul extrem de haotic ce amesteca cioburi din toate cele sase povesti, facindu-le sa se ordoneze si sa evolueze pe drum, si terminind cu montajul (Alexander Berner are deja Oscarul in buzunar). De acord, e nevoie de atentie si de perspicacitate pentru a pune piesele cap la cap, dar, odata ce ai terminat puzzle-ul, vezi ca mai spectaculos a fost procesul decit rezultatul.
Cele sase povesti se desfasoara in Oceanul Pacific (anul 1849), Cambridge si Edinburgh (1936), San Francisco (1973), Marea Britanie (2012), Neo Seoul (2144) si in Hawaii (2321), iar actorii interpreteaza sub kilograme de machiaj, reusite masti prostetice si costume frumoase (m-au terminat tricotajele lui Tom Hanks din povestea post-apocaliptica, desi ma intreb cum se tricota daca se locuia in colibe) roluri in aproape, daca nu in toate povestile (Tom Hanks, Halle Berry, Jim Sturgess si Hugo Weaving). Scopul acestui efort e de a arata cum vietile tuturor oamenilor de pe pamint – si din afara lui! – se influenteaza reciproc, indiferent de epoca, cum in orice timp oamenii au tinjit sa fie liberi dupa cum altii au luptat sa-i supuna (“Istoria umana in veci se desfasoara,/ Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau”). Distopia ca imagine machiata a societatii contemporane sau “what if God was one of us?” se numara printre alte locuri comune pe care le mai bifeaza filmul. Nu ele sint spectaculoase, ci – ca in cazul filmului lui Christopher Nolan, Inceputul/ Inception – forma, ambalajul. Filmul merita vazut pentru ca, volens-nolens, e oglinda lumii in care traim – si nu prin articulatiile lui ideatice sau prin profunzimea cristalina a mesajului, ci prin complexitatea formei si profesionalismul executiei. Cinematograful de azi a ajuns datorita tehnicii la un nivel formal atit de inalt, incit, din nevoia de echilibru, arunca substanta ca pe un lest sau o confunda cu forma. Unii regizori, isteti, stiu sa foloseasca asta in propriul avantaj.
Atlasul norilor e filmul epocii lui. Daca tot cumparam in draci, daca tot ne trebuie mereu mai mult, mai nou si mai repede, de ce sa nu avem un film mai lung care contine mai multe filme, mai multe genuri cinematografice, mai multe epoci si doar citeva idei filosofico-metafizice de baza? Iesim si mai ieftin.
Atlasul norilor/Cloud Atlas. Regia: Tom Tykwer, Lana & Andy Wachowski. Cu: Tom Hanks, Halle Berry, Jim Broadbent, Jim Sturgess, Hugo Weaving, Doona Bae, Ben Whishaw, James d’Arcy, Susan Sarandon
Galerie foto
