In schimb, romanul e foarte interesat de ceea ce se petrece cu… America, de exemplu. Cu Statele Unite. Cumva, e si normal: marea putere planetara nu poate lasa indiferent pe nimeni, deci nici pe comentatorul roman, care, precum conu’ Leonida al lui Caragiale, pricepe toate rosturile lumii.
Astfel, unul dintre filosofii necunoscuti ai internetului romanesc conchide, in coada unui articol despre problemele bugetare ale Statelor Unite: “Toate IMPERIILE de-a lungul istoriei au sfirsit prin DEZINTEGRARE, ultimul fiind IMPERIUL SOVIETIC, asa ca trebuie sa urmeze si ultimul imperiu ramas, adica IMPERIUL AMERICAN”. Altul e mai radical: “Imperiul USA, imperiul satanic al raului, trebuie sa se dezintegreze, pentru ca ajunge suferinta si mizeria pe care le aduce lumii intregi. La gunoi cu USA”. Dupa cum se vede, daca evreii erau rai si controlau intreaga planeta, nici americanii nu sint mai buni. E un lucru demonstrat si mereu popularizat. Intreg mecanismul lumii e o conspiratie sionista. Evreiasca. Sau americana. Sau si americana. Asta e clar.
De cite ori ati intilnit sintagma “jandarmul lumii” asociata cu SUA? O regasesc si acum sistematic in comentariile referitoare la orice eveniment legat de interventii ale NATO (NATO, nu Statele Unite) oriunde in lume. “Eu cred ca americanii sint foarte razboinici si nu ca «vor sa pastreze pacea», ci vor sa detina controlul in orice colt al lumii. Cine i-a pus pe ei jandarmul lumii? Ei si-au luat acest drept prin forta, exact ca o banda de batausi ai cartierului…”. Iar altundeva vine concluzia, taioasa si justitiara: “America se va duce de ripa. Cine ridica sabia de sabie va pieri”.
Da, dar, vorba altcuiva, “adevarata problema e cind se duce pe copca CHINA”. Ca asa-i chibitul local: sta si asteapta sa vada cind moare capra vecinului – si, daca se poate, a celui mai puternic vecin.
Ce-i drept, dintre marile puteri existente in imaginarul local, China e cel mai putin prezenta. In schimb, orice stire despre Rusia este comentata cu infocare. Paradoxal, desi in general romanul cu nickname din spatiul virtual pare a fi antiamerican, nimic nu intrece furia cu care spurca Rusia, care e un fel de dusman de serviciu, un arhi-inamic perpetuu. Neincrederea in statul rus si animozitatea fata de Rusia sint profund inradacinate in genele romanilor. Acum mai bine de un secol, istoricul si filosoful A.D. Xenopol scria ca “o alianta cu rusii in orice imprejurare, o incredere in cuvintul sau semnatura lor vor fi totdeauna o nebunie scump platita”. Iar lucrurile – sau convingerile – nu s-au schimbat nici azi.
In focul unei discutii din seria stupida “Romania – colonie”, lansata lunile trecute de nationalistii piriti, unul dintre comentatori raspunde furios: “Mai bine o colonie a unui stat civilizat decit sub ocupatie bolsevica! Mars in Siberia!”. Un altul rabufneste si el, pe aceeasi idee: “Prefer sa fim o «colonie» in care am totusi ce minca si in care valorile vin din tarile civilizate si nu din Rusia”.
Discutiile despre Rusia provoaca cea mai mare implicare emotionala a comentatorilor si rareori gasesti pe cineva care sa fie favorabil marii puteri de la Rasarit. Rusii sint “gunoaie bolsevice”, “au parazitat si au distrus cam orice pe ce au pus mina”, iar ceea ce au adus ei Europei de Est e “o perioada de inapoiere si regres vreme de decenii”. In inflacararea lor, comentatorii i se adreseaza Rusiei direct, imprecativ: “Draga Rusie, pupa-ne-ai in dos! Ca tare mai mori de grija, nu care cumva sa ajungem colonie. Las’ ca inca n-am uitat cum ne-a fost cu voi. Ba chiar daca dracu’ v-ar lua, ne-am putea simti si noi mai bine, ca ne stati ca un nod in git”. O adevarata perla retorica, nu?
Nici Europa Occidentala nu scapa neflagelata de comentatorul roman. Unii vorbesc despre “Occidentul apostaziat si nelegiuit”, altii doar despre “perfidul Albion”, care “conduce (distruge) lumea prin colosul militar american” (da, chiar asa!). Tara noastra e “o colonie, o piata de desfacere pentru marile puteri”. Sub conducerea lui Basescu, “pus de inalta poarta a UE si a yankeilor la conducerea coloniei Romaniei…, am ajuns ca toti sa ne traga suturi in fund, pumni dupa ceafa”.
In fine, o concluzie amara: “Mi-e dor de Ceasca”.
N-are de ce. E evident ca, la astfel de comentarii, regretatul dictator vorbeste prin noi. De fapt el, nea Nicu, intruchiparea taranoiului invidios si speriat de straini, ne-a semanat mai mult decit vrem sa recunoastem.