E in principal o creatie elegiaca, afectuoasa despre cinema si despre un anumit timp al acestuia, si in secundar una despre lumea in care traim si tehnicizarea care ne indeparteaza de viata reala. Citeva imagini de epoca ni-l infatiseaza pe Etienne-Jules Marey, un pionier al tehnicii cinematografice si al stiintei in general, care la sfirsitul secolului al XIX-lea a studiat miscarea oamenilor, animalelor si pasarilor. Imaginile cu miscarea descompusa care decupeaza secvential un timp de mult apus pun azi in context nu stiinta, cit perceptia noastra asupra timpului. Cine sint cei care au trait inaintea noastra? In ce masura vietile si faptele lor le influenteaza pe ale noastre? Unde ne vom duce noi insine? In ce masura cinemaul, arta se opun mortii? (La Cannes, Carax a spus ca “spectatorii de cinema sint o mina de oameni care vor muri in curind”.) Cum fiecare film se hraneste din epoca lui, nu e intimplator ca filmul lui Carax iese in acelasi an cu productia americana Atlasul norilor/ Cloud Atlas, care, ecranizind bestsellerul lui David Mitchell, trateaza mult mai superficial despre avatar si pune mai multe genuri cinematografice intre aceleasi coperte (nemaiamintind de blockbusterul recent al lui James Cameron pentru care corpul, si nu masina era vehiculul principal al eroilor).
In prima secventa din Holy Motors, fara legatura aparenta cu restul, Carax reface un moment din E.T.A. Hoffmann, pomenit si de Kafka, si ni se prezinta pe sine in pijama, descoperind o usa secreta care da din dormitor intr-o sala de opera unde spectatorii stau ca impietriti. Ce urmeaza in film e o inlantuire de 11 momente cu acelasi protagonist – Domnul Oscar, un personaj misterios care calatoreste in permanenta intr-o limuzina ca de nunta impreuna cu o femeie sofer. Limuzina nu e doar vehiculul, dar si garderoba unde domnul Oscar se pregateste pentru fiecare din cele 11 momente, machiindu-se si costumindu-se pe rind in cersetoare, ucigas, om de afaceri, muribund sau tata de familie. Pentru acest/e rol/uri, Carax l-a folosit pentru a patra oara intr-un lungmetraj de-al sau pe Denis Lavant, oferindu-i rolul soferitei lui Edith Scob, care jucase in 1959 in clasicul lui Georges Franju Les yeux sans visage (film care anul trecut l-a inspirat si pe Almodovar pentru Pielea in care traiesc/La piel que habito). Referirea la filmul lui Franju o face si Carax in intreg filmul sau, mastile circulind in permanenta si aparind literalmente pe ecran.
Ideea e, pina aici, necomplicata: Oscar e insusi regizorul, care in certificatul de nastere e Alex Oscar Dupont (Leos Carax e anagrama prenumelor, de aceea numele sau s-ar citi cum se scrie). Cele 11 personaje pe care le interpreteaza Oscar sint, impreuna cu acesta, avatarii cineastului, spiritele care ii populeaza lumea interioara si care au nevoie de ochiul spectatorului pentru a prinde viata. (“Se zice ca frumusetea e in ochii celui care priveste”, spune personajul misterios interpretat de Michel Piccoli; “Si daca nu priveste nimeni?”, intreaba domnul Oscar.)
Ca si Uncle Boonmee…, Holy Motors e imposibil de explicat in intregime – de fapt, e o prostie ce spun, de cind arta trebuie explicata? –, dar e pe cit de fascinant, pe atit de derutant. Intr-atit de derutant incit, desi n-a luat nici un premiu la Cannes (macar a fost inscris in competitia oficiala), a fost inclus de revista “Cahiers du Cinema” pe locul 1 in Top Ten-ul filmelor anului 2012 (in topul Sight & Sound e pe 4), in vreme ce alti critici (la noi, Magda Mihailescu) l-au considerat fals si snob. (Schimbul de replici dintre Piccoli si Lavant poate fi citit si ca un comentariu al cineastului la felul cum sint percepute filmele sale.)
N-o fi Holy Motors chiar cel mai bun film din 2012, dar exista ceva profund elegiac in odiseea lui Oscar dintr-un costum intr-altul, ca o greutate care creste de la un personaj la altul, la fel cum despre suflete se spune ca se inteleptesc cu fiecare viata. Dar cind, tirziu in noapte, Oscar se duce la culcare nu dezbracat de personaje, ci in costumul tatalui de familie (inchizind cercul deschis de Carax la inceput), elegia se incarca cu senzatia difuza a unui joc din care nu poti iesi (ceva a la Cronenberg). La Apichatpong Weerasethakul exista tot timpul jungla in care te puteai pierde, chiar daca ameninta sa te inghita. Carax nu iti da aceasta sansa. Usa pe care o deschide nu e salvatoare, dar lumea lui de umbre te seduce.
Motoare sfinte/Holy Motors. Regia: Leos Carax. Cu: Denis Lavant, Edith Scob, Kylie Minogue, Eva Mendes