Arhitecta Sanda Budis este fiica unui important general in armata romana. Alexandru Budis a fost un apreciat profesor la Academia Militara si autorul a 23 de carti. Ziua de 23 august 1944 l-a prins pe front luptind impotriva sovieticilor. A ajuns prizonier in URSS, iar mai tirziu a fost detinut la Jilava. Sanda Budis este si mama unui personaj important in dezvoltarea societatii civile din Romania dupa 1989, Sandra Pralong, cea care a pus bazele Fundatiei Soros si altor proiecte importante. Despre viata sa in Romania inainte de ’44, atunci cind era „fata tatei“, despre revenirea in tara dupa ’89, cind a devenit „mama fetei“, despre primii ani ai comunismului si fuga din tara in 1972 povesteste Sanda Budis in cartea sa de memorii aparuta recent la Editura Polirom. Nu lipsesc detaliile intime si istoriile, uneori pline de umor, alteori tragice, in care apar personalitati din Romania sau personaje cunoscute ale exilului romanesc.
„O carte din care se mai pot scoate cel putin inca doua carti“
Fata tatei si mama fetei. Istoria unei vieti intre Romania si Elvetia este o carte construita in jurul celor mai semnificative momente din viata arhitectei care acum are 86 de ani. E povestea familiei sale, o poveste legata strins de ceea ce s-a petrecut in Romania din perioada interbelica pina in zilele noastre. E o poveste a unei doamne care, chiar daca a petrecut aproape 30 de ani in afara Romaniei, „a muncit pentru tara“. Daca aici trebuia „sa-si ascunda miinile pe sub masa“, acolo a putut sa stea „la masa“ si sa discute de la egal la egal cu strainii si sa ajute astfel Romania.
E o carte din care se mai pot scoate cel putin inca doua carti a spus criticul Dan C. Mihailescu la lansarea care a avut loc la Café Verona de sub Libraria Carturesti din Bucuresti. A fost o lansare la care, in ciuda vremii neprietenoase, a participat multa lume. A fost si una dintre putinele lansari de carte la care au venit oameni din categorii diferite de virsta, de la liceeni pina la persoane de peste 80 de ani. Invitati sa vorbeasca au fost Dan C. Mihailescu, Elisabeta Lasconi si Florin Diaconu. Nu putea sa lipseasca fiica, Sandra Pralong, cea care a fost in spatele proiectului acestei carti si care „a pus-o la treaba“ pe Sanda Budis. Si ar fi bine ca si alte femei din generatia mamei sale sa-si scrie memoriile, spune Pralong, pentru ca e o generatie care se pierde si odata cu ea se pierde tipul de educatie pe care acestea au primit-o, un tip de educatie care nu se mai regaseste astazi in societatea romaneasca.
Actiuni marunte, dar care conteaza
Fata tatei si mama fetei este o carte cu un „personaj fabulos“, un personaj cum de putine ori intilnim in cartile de fictiune, a spus la lansare Elisabeta Lasconi. E o poveste care se poate citi in patru feluri (istorie in biografie, expunere a vietii, confesiune feminina sau marturie despre lumea romaneasca) din care, probabil, un scriitor de fictiune ar fi scos „tomuri intregi“. E o carte care omagiaza si o traditie nu prea existenta in spatiul mioritic, respectul fata de inaintasi, dar si pentru cei care vin din urma.
„Iti spune ca, pina la urma, poti sa nu dezarmezi“, a spus despre volum Florin Diaconu, „un pesimist“, dupa cum se autodenumeste. Impresionat de actiunile marunte, dar care conteaza (Sandra Budis povesteste cum primul lucru pe care l-a facut la arestarea socrilor a fost sa plece dupa ei cu 15 kilograme de mincare in spinare), Diaconu apreciaza, in primul rind, energia pe care o transmit acest volum si autoarea lui. De altfel, toti vorbitorii au fost de acord ca energia de care da dovada autoarea la 86 de ani si energia de care a dat dovada in episoadele biografice pe care le povesteste in carte reprezinta unul din lucrurile care i-au impresionat cel mai mult. Si toti au fost de acord sa o numeasca pe Sandra Budis „o bomba energetica“.
Despre optimismul care rezulta din carte a vorbit si Dan C. Mihailescu. Acesta a apreciat si „felia de romanism“ din carte, pe care nu l-a mai intilnit de la corespondenta Piei Pillat. Sandra Budis este „cea mai frumoasa nuca in peretele sufletului romanesc de azi, un suflet bolnav care e incapabil sa mai vada ceva bun“, declara Mihailescu, care a amintit si citeva dintre detaliile intime care fac din autoarea acestui volum un personaj si mai interesant.