Pentru Smith, insasi prezenta lui la Borstal reprezinta un abuz al sistemului impotriva sa (nu are dreptate), iar faptul de a-l fi intemnitat pentru a-l pune acum sa se manifeste ca un om liber este de neconceput. De aceea va refuza sa cistige cursa, alergind cit sa se bucure de sentimentul de putere pe care ti-l ofera faptul de a fi mereu in frunte, de a nu avea competitori, de a alerga fara sa te mai gindesti ca alergi, si apoi oprindu-se sfidator la citiva metri de finis.
Un viciu nu se poate tamadui decit printr-un alt viciu
In Unchiul Ernest, un barbat pe nume Ernest Brown, fost luptator in Primul Razboi Mondial, acum un ins singur, deprimat si fara nici un scop in viata, se insufleteste subit cind in viata lui apar doua fetite sarace care il lasa sa le cumpere de mincare. Alma si Joan nu sint altceva decit doua mici profitoare, iar el stie asta. Totusi, prezenta lor in pubul unde altadata bea pina cadea sub masa ii da o stare de bine care insa nu va dura mult. Politia intra pe fir si-i ordona sa stea departe de fete. Asa ca Ernest n-are incotro si se intoarce spasit la bautura. Morala: un viciu nu se poate tamadui decit printr-un alt viciu si uneori bautura e de preferat.
De la fereastra clasei unde preda, domnul Raynor, invatatorul, priveste peste drum, la magazinul de stofe in vitrina caruia o fata noua aranjeaza marfa. E noua pentru ca pina de curind aici lucrase o alta, care a murit. Domnul Raynor ii contemplase mult timp voluptatea trupului, decretindu-l cel mai atragator dintre toate. „Timide et libertine, et fragile et robuste“, isi aminteste el un vers din Baudelaire pe care trupul ei i-l inspira. „Dar de-acusi s-a ispravit“, vorba altui poet. Realitatea aceasta il face nervos. E ca si cum in tot acest timp ar fi acceptat sa predea la niste prosti de copii numai ca sa poata admira trupul acestei fete cu care la un moment dat mai-mai ca ar fi intrat in vorba. N-a avut curaj, a lasat un tinar sa faca asta in locul lui, i-a parut rau, dar de-acum nu mai conteaza. Drept razbunare, il ia la bataie pe unul dintre elevi, un „badaran prost si obraznic“ cum il numeste el. Badaranul riposteaza si pentru citeva secunde e ca si cum cei doi ar concura la lupte greco-romane. Apoi, domnul Raynor pare sa se calmeze. Dar e doar o impresie. Nimic nu va mai fi ca inainte fara trupul voluptuos din vitrina! Noroc ca are la cine zbiera.
Viata bate filmul
In Fotografia cu barca la pescuit, un barbat este parasit de o sotie uricioasa care se muta cu amantul intr-un alt oras. Trec zece ani, apoi sotia revine. Ii zice ca zugravul cu care traia a murit de o intoxicatie cu plumb si ca de trei ani e singura. Are unde locui, are unde munci, si totusi iat-o aici, cerindu-i fotografia cu barca la pescuit aflata pe perete in acelasi loc din clipa cind a fost asezata acolo. Cind inca mai erau impreuna, faceau haz de necaz ca e ultima din flota, ramele celorlalte doua fiind sparte in urma deselor certuri conjugale. Barbatul i-o da. A doua zi o vede expusa in vitrina unei case de amanet. O rascumpara si o asaza din nou pe perete. Cind revine in vizita, femeia observa fotografia, dar nu zice nimic. De fapt, zice ea ceva, dar nu imediat. Zice ca-i place si ca ar dori s-o aiba la ea acasa. Ca si cum scena descrisa mai-nainte n-ar fi avut loc. Timp de cinci ani, cit va tine razboiul de curind inceput, femeia isi va vizita sotul in fiecare saptamina, in aceeasi zi de marti. De fiecare data, la plecare, barbatul ii va da niste bani. Femeia ii va lua, dar gindul ei va ramine la fotografie. Intr-un final i-o va cere din nou. Chiar cu o zi inainte sa moara, calcata de un camion.
Se stie ca uneori viata bate filmul. Este exact ceea ce se intimpla in Simbata dupa-amiaza. Un copil, naratorul, ajunge fara sa vrea, dar nu si fara sa-i placa, asistentul unui sinucigas. Ar fi trebuit sa fie la film si, neducindu-se, traieste acum cu sentimentul ca are sa se plictiseasca, de unul singur, intr-o zi de simbata. Dar nu, planurile sinucigasului reconfigureaza farmecul zilei si baiatul se insufleteste subit cind este rugat ca la momentul potrivit sa dea un sut scaunului de sub picioarele nefericitului. Zis si facut! Sutul este dat, sinucigasul incepe sa se zvircoleasca in aer, dar doza electrica de care fusese legata sfoara cedeaza si trupul se pravaleste la pamint. Esec total? Evident, dar numai pe moment.
In Meciul, un oarecare Lennox, patruzeci de ani, mecanic auto, asista la infringerea echipei sale de fotbal pe teren propriu, lucru care ii strica buna dispozitie, si asa destul de subreda. Ajuns acasa, la sotia lui grasa si la cei trei copii pe care ii are cu ea, devine minios si ajunge s-o pocneasca. Nu e prima oara, dar se pare ca e ultima. Doamna isi ia copiii si-l paraseste. Sarmanul Lennox va trebui sa-si faca singur de mincare de acum inainte. Sau sa ia masa in oras.
Lumea lui Sillitoe: oameni marunti, destine marunte, viata trista de provincie
Dizgratia lui Jim Scarfedale sau, as adauga eu, Ce se intimpla cind esti dependent de mamica ne prezinta un caz „tipic“ de pedofilie. Jim, care a stat prea mult sub fustele mamei, se casatoreste tirziu, este abuzat de sotie si se intoarce traumatizat acasa. Dupa care se apuca sa hartuiasca fetite nevinovate pe alei intunecoase din cartiere indepartate. Vai tie, Scarfedale, vai tie, umanitate!
In fine, Declinul si prabusirea lui Frankie Buller ne pune fata in fata cu destinul trist, mizerabil al unui retardat care la douazeci si ceva de ani inca (se) mai bate (cu) copiii din gasca rivala, poreclita Sodoma. Dar oricit de bully si de periculos ar parea la prima vedere, Frankie ramine pina la urma o victima a propriilor sale limitari. Naratorul il reintilneste la citiva ani dupa razboi pentru a afla cu stupoare ca sarmanul Frankie, Goliatul copilariei sale, a ajuns la spitalul de nebuni, unde i se fac socuri electrice. Nu ca el ar fi foarte constient de ceea ce i se intimpla. Poate chiar e mai bine asa.
Iata, deci, lumea lui Sillitoe. Oameni marunti, destine marunte, viata trista de provincie. Unde sint tinerii furiosi, dezamagiti de limitarile impuse de sistem? Au plecat, s-au dus in Londra sau direct pe lumea ailalta. Dar sa nu ne deprimam. Viata nu e in carti. In plus, Craciunul bate la usa si eu ascult colinde. Din Nottingham-ul nostru va urez Sarbatori fericite!
Alan Sillitoe, Singuratatea alergatorului de cursa lunga, traducere de Ciprian Siulea, Colectia „Biblioteca Polirom. Proza XX“, Editura Polirom, 2012
Galerie foto
