In aceasta toamna, el a semnat un nou contract pentru sase carti cu editura HarperCollins, pentru frumoasa suma de 15 milioane de lire sterline. Dar, odata cu anuntul semnarii contractului, s-a precizat ca aceste carti vor fi scrise cu ajutorul „unor coautori alesi cu mare grija“, ceea ce i-a facut pe cei de la BBC News sa se intrebe cit de comuna este astazi aceasta practica.
Intr-un interviu acordat BBC News in 2009, Wilbur Smith declara ca are multe idei, dar ca „in ultimii ani am scris mai putin. Lucrez un an la o carte, dupa care iau pauza anul urmator“. Noul contract insa presupune ca Smith sa produca doua carti pe an, ceea ce inseamna ca autorul va veni cu ideea povestii si cu personajele, iar alt scriitor va lucra efectiv romanul.
Dezvaluirea acestei „tehnici“ n-a incintat multa lume in Marea Britanie, dar ea nu este noua, scrie BBC News. „E veche de citeva secole“, spune agentul literar Anna Davis, care aminteste de numele lui Alexandre Dumas, de autorii americani de thrilleruri James Patterson si Tom Clancy si chiar de artistul plastic Damien Hirst.
Gratie „coautorilor“, de exemplu, James Patterson a devenit extrem de prolific: a publicat 14 titluri intre 2011 si 2012 si a cistigat, conform revistei „Forbes“, 94 de milioane de dolari. O astfel de colaborare poate fi fructuoasa pentru colaborator. Unul dintre „coautori“, Michael Ledwidge, spune ca Patterson l-a ajutat sa publice primul sau roman si sa devina autor profesionist.
Cum priveste publicul astfel de metode de lucru? „Nu cred ca reprezinta o mare problema“, spune Philip Stone de la revista „The Bookseller“, „oamenii dau mai degraba bani pe un brand literar sau pentru un gen anume decit pe un autor. Si, daca un editor are un autor de succes, apeleaza la coautori pentru a mentine brandul viu“.
Si directorul executiv de la HarperCollins, Victoria Barnsley, pare a fi de aceeasi parere: „Wilbur Smith este un brand global si merita banii pe care i-am oferit. Coautorii vor primi si ei o parte din acesti bani“.
Nimeni nu stie precis insa cit din carte este scris de autor si cit de colaboratorii sai. „Este o informatie pe care editorii nu se grabesc sa o faca publica“, explica Philip Stone.
Toata lumea e de acord ca se vorbeste greu despre „coautori“ si ca, la urma urmei, decizia de a-i angaja ramine la atitudinea scriitorului care isi pune numele pe coperta. Si Wilbur Smith a admis ca e dornic sa isi schimbe „metodele de lucru pentru ca povestile pe care le am in cap sa treaca mai repede pe hirtie“.
„Nici unul dintre acesti coautori nu isi vrea numele pe coperta cartii“, spune Victoria Barnsley. „Multi dintre ei nu sint mari nume, dar au si propriile cariere literare. Trebuie doar sa gaseasca un mod de a-si cistiga existenta, iar o astfel de munca le aduce suficienti bani care sa le permita sa isi scrie in liniste propriile carti.“
De asemenea, Anna Davis nu vede nimic gresit ca autorii consacrati sa apeleze la astfel de „metode de lucru“, mai ales cind ajung la o anumita virsta. Altii, dimpotriva, au retineri. „Oare nu cumva decizia lui Wilbur Smith va lansa o noua tendinta?“, se intreaba „The Telegraph“. Dar, la urma urmei, daca James Patterson si Wilbur Smith sint branduri si scriu „romane de brand“, asta le permite sa se foloseasca de coautori intr-o masura in care autorii „mult mai literari“ nu ar accepta-o. „Cartile lor sint produse comerciale; cita vreme intriga te prinde, iar personajele sint credibile, autenticitatea autorului nu prea mai conteaza“, scrie „The Telegraph“.