Cum ai caracteriza momentul in care criticul literar devine autor la rindul sau. E comod? La ce te astepti?
Astept critici cit mai bine articulate. Sint singurul lucru util, singurul lucru care face lucrurile sa mearga inainte.
Erai undeva ironizat pentru debutul tardiv. Este atit de important pentru un critic literar sa aiba volum? De ce?
Nu cred ca virsta de 33 de ani ma califica drept fata batrina, cu emergenta „tardiva“, cum ai zice tu. Dar sigur ca e important pentru un critic sa aiba volum. Depinde insa ce fel de volum: doar un volum sau o carte? Daca as fi strins intr-o placheta citeva eseuri sau cronici risipite ici si colo, nu cred ca as fi evoluat in raport cu momentul in care, ah!, nu aveam „volum“. Important pentru un critic e sa scrie carti – naratiuni ample, care sa miste, sa provoace si sa testeze concepte, care sa-l extraga din fragmentarismul accidental si buimac al scrisului. Generatia mea de critici ar trebui sa-i fie recunoscatoare lui Andrei Terian pentru ca i-a oferit, prin cartea G. Calinescu. A cincea esenta, un sistem de referinta. Cine vrea sa joace in aceeasi liga cu Terian trebuie sa incerce sa fie la fel de bun sau mai bun decit el. Cine nu, e liber sa-si vada de ping-pong sau de micile pasiente – dar sa nu-si faca iluzii.
Cum de ai facut aceasta trecere de la Richard Rorty (teza de licenta) la Mihail Sebastian (doctorat)?
Intre Rorty, un filosof soft, si Sebastian, un scriitor soap, ruptura nu a fost tocmai spectaculoasa, pentru ca nu trebuie comparati cei doi, ci felul in care i-am tratat. Or, in amindoua cazurile am procedat mai curind in cheie conceptual-ideologica decit literara. Desi, in cazul lui Sebastian, aveam ca subiect un scriitor, am investigat mai mult orizontul ideatico-ideologic al epocii lui decit semantica metaforelor sau hermeneutica florilor de salcim (ceea ce, desigur, poate fi o lipsa).
Ruptura nu a fost brusca si pentru ca intre licenta si doctorat m-am ocupat si cu altele: am scris o disertatie despre Cristian Popescu, am inceput si am abandonat o teza de doctorat despre kitsch in opera lui M. Eminescu, am scris vreo doi ani, saptaminal, in revista „Prezent“ si in cotidianul „Gindul“, aproape exclusiv despre literatura de consum, am publicat cronici literare in „Adevarul literar si artistic“ si in Cultura; nu in ultimul rind, am participat, la Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“, unde sint cercetator, la citeva proiecte precum Dictionarul General al Literaturii Romane (7 volume, 2004-2009), Cronologia vietii literare romanesti. Perioada postbelica (sapte volume aparute incepind din 2010; inca patru sint in curs de publicare) si Dictionarul Literaturii Romane (2 volume, 2012).
Evreul improbabileste un titlu bizar (sau provocator, cum il considera Paul Cernat). Chiar ma intereseaza de ce ai optat pentru acest titlu si nu astept un raspuns de genul: raspunsul se gaseste in carte.
Titlul face sinteza unui raport ironic intre caracterul heterotopic al calitatilor cumulate de Sebastian de-a lungul vietii si felul predictibil in care fiecare dintre aceste calitati a fost produsa.
Daca nu-ti place raspunsul asta, am si altul: e doar un titlu, nu inseamna nimic, important e sa sune bine.
Cartea are si o dimensiune usor demonstrativa. Unii ar spune ca e ceva tipic pentru un debut. Ai vrut sa provoci si pe cine?
As zice ca e mai curind tipic pentru felul in care functioneaza mintea mea.
Mihail Sebastian inseamna o zona riscanta in cultura romana postdecembrista. Cum ai ajuns aici?
Am ajuns din intimplare. Dupa cum povestesc in prefata, tema mi-a fost sugerata de dna Elena Zaharia-Filipas, care a vrut sa ma scoata din blocajul cu Kitschul la Eminescu. Nu-mi daduse niciodata prin cap sa scriu despre Sebastian, din care nu citisem, cred, decit jurnalul si citeva articole. Dar am acceptat imediat propunerea – din doua motive: 1. De teza cu Eminescu ma cam saturasem (o redactasem in cap si gaseam plictisitor sa o transcriu pe curat); 2. In anul al doilea de facultate, dna Zaharia-Filipas, care preda literatura interbelica, mi-a dat nota 3 (trei): deci am presupus ca imi cunoaste mai bine posibilitatile decit mi le cunosc singur. Ca subiectul Sebastian are un potential de risc imi dadeam seama, dar nu a contat ca argument, oricit m-ar excita riscurile.
Dar n-as vrea sa ocolesc subiectul „zonei de risc“. De fapt, de unde vine acest risc? Empiric, se poate observa ca in ultimii 15 ani mai multi intelectuali asa-zicind de frunte s-au ales cu etichete infamante dupa ce s-au referit mai mult sau mai putin in trecere la Sebastian si, prin el, la lucruri sensibile precum Holocaustul. Dar asta nu inseamna ca vina este neaparat a lui Sebastian, care, in fond, a fost folosit de multi ca simplu ustensil: vina a fost – discut citeva cazuri in carte – mai curind a utilizatorului. In concluzie, Sebastian poate ca reprezinta un subiect riscant, dar nu in miinile oricui.
Care crezi tu ca sint punctele nevralgice ale demersului tau, unde vei fi atacat?
Vezi pagina 350, nota 4.
Si Paul Cornea, in prezentarea de pe coperta a IV-a, si Paul Cernat, in cronica din „22“, remarca bibliografia aproape exhaustiva. Ce inseamna pentru un cercetator sa fie exhaustiv? Este posibil?
„Exhaustivitatea“ am luat-o ca pe un compliment, dar orice istoric literar stie cit de relativ este un astfel de cuvint – relativ in sens literal, adica o chestiune de raport intre ceea ce imi propun, ceea ce obtin si timpul pe care mi-l acord. De pilda, daca imi propun sa-mi string intr-un volum toate cronicile scrise pina acum, o pot face cu usurinta, iar volumul va fi exhaustiv. Dar daca imi propun sa string in volum toate cronicile importante? Aici deja intervine un impas, data fiind interpretabilitatea cuvintului „importante“. Eu pot socoti ca am 20 de astfel de texte, dar oricine imi va putea reprosa apoi ca selectia mea nu a fost exhaustiva, intrucit am lasat afara trei texte extrem de importante. Sau: un comentariu la Zdreanta, indragita poezie a lui Arghezi, poate fi remarcabil si exhaustiv, dar va ramine cu toate acestea un fleac. Presupunind ca un critic ii va dedica intreaga viata, publicind in cele din urma un tom impozant pe subiect, un elogiu precum „Cartografierea lui Zdreanta se dovedeste exhaustiva“ va fi mai putin un compliment si mai mult o batjocura.
Revenind la cartea mea despre Sebastian, as talmaci complimentele lui Paul Cornea si Paul Cernat astfel: bibliografia este satisfacatoare pentru scopul si timpul limitate pe care le-am acordat proiectului.
Care au fost sursele cel mai dificil de consultat? Unde ai gasit surprizele?
Cel mai dificil a fost sa citesc romanul Orasul cu salcimi. It’s a tough one.
O trasatura pregnanta a lui Mihail Sebastian in carte este si ramine pina la sfirsit oportunismul (remarca si Gabriela Gheorghisor in „Romania literara“). Un autor minor si oportunist, mai exact. Spune, te rog, si ceva pozitiv despre Mihail Sebastian.
Ce inseamna oportunism? As zice ca acest cuvint face gresit sinteza raporturilor de tip cauza-efect pe care le descriu in cartea mea. Sa luam cazul unui ins care iese in ploaie fara umbrela si, evident, se uda. Descrisa strict in acesti termeni, este o propozitie neutra si prea deschisa interpretarilor pentru a permite cuiva sa emita judecati relevante pe seama continutului ei (putem presupune ca si-a uitat umbrela, ca nu isi permite o umbrela sau ca este o ploaie de vara survenita in plina canicula, deci placuta; plus inca o mie de alte lucruri al caror raport cu adevarul nu il putem regla sau controla). Dar pe masura ce precizam contextul, propozitia incepe sa capete un sens mai focalizat: daca, de pilda, guvernul fascist a hotarit sa confiste toate umbrelele? Reprezinta gestul unuia care iese in ploaie un act de oportunism, care legitimeaza actiunea guvernului (avea ca alternativa sa ramina in casa), sau, dimpotriva, unul de curaj, semnalind ostentativ prin lipsa accesoriului „umbrela“ abuzul pe care l-a suportat? Ei bine, ceea ce mi-am propus in carte nu a fost sa ma joc cu adjectivele, ci sa descriu cit mai bine contextele. Tentatia de a fi judgemental este de regula puternica in cazul secventelor istorice foarte conotate precum fascismul sau comunismul – dar pe mine sper ca nu m-a contaminat.
In fine, pentru ca vrei ceva „pozitiv“ despre Sebastian (desi, inca o data, un astfel de cuvint mi se pare limitativ): a fost un ins pentru care demnitatea conta.
Scrii – sau, ma rog, scriai – despre (aproape) tot ce aparea in zona poeziei la noi. Cum ai caracteriza acest moment, cu tot mai multe edituri care publica poezie contemporana, cu multa poezie contemporana? Ce autori ar trebui sa urmarim? (Recunosc, e o intrebare interesata, pentru ca am nevoie de un reper, sint total rupta de ce s-a mai intimplat aici.)
Nu cred ca esti „total rupta“ – ti-am citit intr-un numar trecut din SdC un interviu cu Vlad Moldovan si pareai sa faci fata. Chiar, uite un autor care ar trebui urmarit – Vlad Moldovan. Cel mai recent volum care mi-a placut foarte mult este cel al lui Bogdan Stanescu (Apoi, dupa batalie, ne-am tras sufletul – neoclasicism distorsionat ironic in linia poetilor britanici pe care presupun ca ii citeste BAS). In 2012 au publicat lucruri de top Radu Vancu (Fringhia inflorita, de departe cel mai bun volum al lui) si Dan Sociu (Poezii naive si sentimentale). In rest, sint plictisit in legatura cu linia neoexpresionista (cum i-a identificat Al. Cistelecan pe imitatorii lui Ion Muresan), care s-a cam fumat; dar si linia de poeti deschisa de Marius Ianus (in fond, cam singura poezie care a facut istorie de-a lungul anilor 2000) s-a arhivat prin canonizare si imitare, desi autorii continua sa publice lucruri de nivel. Ar trebui sa apara ceva fundamental nou, probabil ca in curind se va vedea ce anume. In ultimii ani mi-a placut la nebunie Umilirea animalelor de val chimic; cum stiam unele texte inca de prin 2007, credeam pe atunci ca va deschide un nou trend (ipoteza eronata – val chimic este prea buna pentru a putea fi imitata; norocul ei). Mi-ar placea sa vad in continuare destructurarea, inca si mai radicala, a modelelor canonice din poezia romana, intrarea poeziei pe niste coordonate mult mai parohiale (de tip folclor urban de nisa sau mai stiu eu ce referinte extracanonice parazitabile pot fi identificate). Douamiistii au beneficiat de experienta literaritatii nude a hip-hop-ului, a rimelor maiestre, dar care nu coborau din Macedonski, ci din experienta limbajului strazii asociata cu ceva talent personal – dar baietii de la RACLA sau de la Parazitii nu au intrat in canonul poetic romanesc, desi poate ar fi meritat-o. As vrea sa vad mai mult curaj, abandonarea pozitiilor de confort minimalist-aseptic (uitati-va ce poezie onorabila scriau saptezecistii, dar n-a ramas mai nimic din cei mai multi), o mai mare impredictibilitate; as vrea sa vad pus in opera versul lui Eminescu: „Toti se uita cu mirare si nu stiu de unde vine“.
Cind ai inceput sa scrii cronica literara si de ce? Cine e de vina pentru asta?
Am inceput sa scriu in ultimul an de facultate (pe atunci se faceau patru), in 2001, la indemnul lui Daniel Cristea-Enache, un tinar critic pe care incepusem sa-l admir de prin 1998, citindu-i cronicile din „Adevarul literar si artistic“, si care s-a nimerit sa tina seminarul la grupa mea. In primul meu articol, publicat in ALIA (fara nici o gluma: sa scriu cronici la „Adevarul literar si artistic“ a fost singurul vis literar pe care l-am avut vreodata; de melancolia ca revista s-a desfiintat in 2005 nu m-am vindecat nici pina azi), polemizam chiar cu Daniel Cristea-Enache pe marginea unei carti a lui Alexandru Ecovoiu, Saludos. In lunile si in anii urmatori, Daniel m-a invatat sa scriu (eram pe vremea aia sub influenta stilului ezoteric al lui C.M.I.) si mi-a oferit posibilitatea (adica spatiul unde) sa o fac, mi-a redactat articolele si mi-a dat nenumarate sfaturi bune. Ii voi ramine mereu recunoscator pentru aceasta generozitate.
Esti inscris la post-doctorat? Cu ce te ocupi?
La post-doctorat nu-s inscris, dar incerc sa-mi inchei afacerile deschise prin Sebastian lucrind la o carte despre Nae Ionescu si chestiunea evreiasca. De asemenea, proiectez o brosura despre romanul politist pornind de la un volum de poeme al lui Mircea Ivanescu (o parte deja am scris-o). Nu in ultimul rind, ma gindesc la o carte despre tema literara oferita de intilnirea dintre insule & comori. Pina una-alta, recitesc Tintin.
Galerie foto
