In primul rind, predecesorul sau a trebuit sa paraseasca fotoliul in urma unei decizii a justitiei privind incompatibilitatea cu functia. Diaconu reusise in citeva interviuri sa schiteze o serie de planuri, legate in primul rind de politicile privind patrimoniul, reorganizarea Directiilor de Cultura si eficientizarea institutiilor de spectacole. E la fel de drept ca, la investirea Guvernului Ponta I, programul de guvernare pe sectorul „Cultura“ era o ciorna scrisa in graba. Ce-ar fi facut Diaconu la Cultura va ramine un mister, la fel ca si in ceea ce o priveste pe Mona Musca, un alt ministru… incipient.
Domnul Hasotti a apucat totusi sa exprime niste ginduri in interviul acordat „Suplimentului de cultura“ in octombrie – poate singurul pe teme de administratie culturala pe care l-a acordat in scurtul sau mandat. Intre acestea, unul recurent la ministrii Culturii: descentralizarea institutiilor nationale de spectacole, respectiv pastrarea la „centru“ doar a Operei Nationale Romane din Bucuresti si a Teatrului National Bucuresti. Institutiile din capitalele regionale ar urma sa treaca in subordinea Consiliilor Judetene.
Cind am deschis noul program de guvernare, Ponta II, am cautat sa vad daca noul ministru, Daniel Barbu, a pastrat ideea atit de draga predecesorilor Adrian Iorgulescu si Puiu Hasotti. Nici macar printre rinduri nu se poate citi o atare intentie. De la intentiile puse pe hirtie inainte de investirea unui Cabinet in Parlament si pina la „executia bugetara“ intervin multe schimbari, simpla „omisiune“ nereprezentind, in mod real, o garantie. In contextul in care se pune la cale regionalizarea, prin crearea unor suprastructuri care sa preia o serie de atributii de la Consiliile Judetene, nu e exclus ca atunci transferul de la centru spre regiune a acestor institutii sa capete un sens. Pina atunci, e bine sa ne amintim ca teatrele sau casele de cultura abia mai functioneaza din cauza finantarii locale precare. A imagina functionarea unui National din fondurile unui Consiliu Judetean, spre exemplu, tine de exotism.
Dupa cum de exotism tine si planul domnului Marga de a avea ICR-uri regionale de la 1 ianuarie 2013 la Iasi, Timisoara, Craiova si Cluj. Nu numai ca acestea nu au momentan sediu sau finantare asigurata, dar nici macar un cadru legislativ – legea de functionare a ICR a ramas neatinsa. Deocamdata, aceste ICR-uri exista doar pe site-ul institutiei, ca declaratii de intentie. Prin urmare, nici Apocalipsa nu s-a produs, dar nici „diviziile locale“ ale Institutelor Culturale Romane nu figureaza, momentan, in calendarul mayas.
Oricit de mult l-am fi ironizat pe Adrian Iorgulescu in timpul mandatului sau, proiectele mari ale ministerului au ramas aceleasi, creionate in acei ani. Intre acestea, construirea salii de spectacole care sa gazduiasca evenimente de amploare, precum Festivalul Enescu, ramine stringenta. Dincolo de aceasta, aproape doua din cele trei pagini pe domeniul „Cultura“ cuprins in programul de guvernare transmis Parlamentului in aceasta saptamina contin elemente de consolidare a politicilor privind patrimoniul national. Preocuparea lui Daniel Barbu este realista, pentru ca sensul existentei acestui minister tocmai aici este: administrarea competenta a monumentelor si siturilor arheologice, functionarea institutiilor de spectacole din subordine. De creatie se ocupa creatorii insisi, iar de stimularea actului artistic se pot ocupa, in conditii normale, prin finantare, Administratia Fondului Cultural National, Centrul National al Cinematografiei, dupa cum „exportul cultural“ tine de misiunea Institutului Cultural Roman.
Noul ministru propune infiintarea unei noi structuri: Fondul Patrimoniului National, care sa administreze, conserve si restaureze monumentele. Infiintarea de structuri noi sau de suprastructuri pare sa fie in singele oricarui ministru cu ambitii, fara a se fi dovedit, de-a lungul timpului, si eficacitatea unor asemenea demersuri. Cita vreme exista un secretar de stat pentru patrimoniu cu un intreg aparat specializat pe acest domeniu, probabil ca alegerea persoanei potrivite s-ar dovedi suficienta.
Daniel Barbu mai propune infiintarea unui Muzeu al Comunismului, sustinerea participarii romanesti la evenimentele culturale de talie internationala (e data drept exemplu „Bienala de la Venetia“ – nu se specifica despre care dintre ele e vorba, Arhitectura sau Arta? ICR sustine deja de ani buni, in parteneriat cu Ministerul Culturii, participarea romaneasca, o putem trece la capitolul „bifat“), dezvoltarea parteneriatului public-privat in domeniul industriilor artistice (termenul exact, incetatenit la nivel mondial, este „industrii creative“), clarificarea legislativa si sporirea rigorii reglementarilor in materia proprietatii literare si artistice (tinta este enuntata prea vag pentru a intelege daca se doreste o noua lege a drepturilor de autor, avind in vedere ca precedenta dateaza din 1996, dar a fost permanent rectificata, completata…), precum si sustinerea industriei cinematografice romanesti pentru a-si intari competitivitatea pe plan international (va trebui gasita, in primul rind, o cale de dialog cu cei mai importanti cineasti romani ai momentului, care au adresat cuvinte grele noului establishment pentru „epurarea“ de la ICR, institutie care i-a sustinut consistent in mandatul lui Horia-Roman Patapievici).
Cum spuneam, sintem la nivelul declaratiilor de intentie. Daniel Barbu va avea, insa, aceeasi misiune imposibila: sa-si convinga colegii finantisti si primul-ministru ca acest Minister al Culturii merita mai mult decit firimiturile din PIB aruncate in ultimele decenii.