Desi intotdeauna mai exista speranta. Daca n-ar fi asa, n-ar fi crescut asa de tare vinzarile la alimente conservate, lanterne, saci de dormit termoizolanti si adaposturi individuale sau de familie. Nu la noi, in Romania, unde traim intr-o fervoare vesel-spaimoasa de cind ne stim („Si cind ne-o fi mai rau, asa sa ne fie!“) si unde abia ce s-au taiat porcii, asa ca mai avem de mincat cirnati si slanina, ci in restul lumii, careia ne-am obisnuit sa-i spunem „civilizata“.
Unii dintre cei care vor cu tot dinadinsul sa scape planuiesc sa se duca in de-acum faimoasa localitate franceza Bugarach, in muntii Pirinei, loc in care umbla vestea ca ai putea scapa de inevitabila apocalipsa maya, ca ai trece in alta dimensiune sau cam asa ceva, in timp ce restul fraierilor vor disparea din peisaj. Ce n-am priceput eu e cum s-a combinat profetia calendarului maya cu zvonul despre Bugarach-ul francez. O fi scris vreun preot maya la sfirsitul calendarului lor, ca un fel de nota de final: „Dar daca vreti sa scapati, dragi mayasi, mergeti in 2012 in Bugarach, stiti voi, un satulet din Franta, colo-sa, peste ocean, si stati acolo. A bon entendeur, salut. Semnat: popa Maya“.
Si ma mai intreb cum Dumnezeu o civilizatie atit de avansata, care va fi fost in stare sa prevada cu exactitate cind va veni sfirsitul lumii, n-a putut sa-si prevada tocmai propriul sfirsit si nu s-a putut pregati pentru asta. Dar probabil ca atunci cind esti preocupat de lucruri asa de marete, cum e sfirsitul lumii, nu mai bagi in seama toate fleacurile, cum ar fi navala unor razboinici de pe un alt continent, care iti fac praf toata societatea si sistemul ei ierarhic, iti fura aurul si te crestineaza.
Desi poate rau fac ca imi bat joc de cele sfinte. Mai ales ca pericolele care ne ameninta traiul nostru pamintean sint mult mai numeroase.
V-ati gindit oare ca lumea a inceput deja sa se autodistruga si noi nici nu ne dam seama? Unii cercetatori (aceasta minunata sintagma, „unii cercetatori“) sustin ca timpul deja curge mai repede si ca la ora actuala traim in saisprezece ore ceea ce ar fi trebuit sa traim in douazeci si patru. Vinovata ar fi o anumita frecventa, numita oscilatia Schumann a planetei, care s-a modificat radical in ultimii treizeci si cinci de ani (de la 8 la 13 hertzi), dupa ce vreme de zece mii de ani ramasese constanta. Asa ca nu va mai mirati cind vi se pare ca nu mai aveti timp sa faceti tot ce trebuie sa faceti intr-o zi. Nu e de vina ritmul tot mai grabit al civilizatiei occidentale, ci oscilatia Schumann, careia nici n-ai ce sa-i faci, fiindca nu te joci cu stiinta. Ba chiar, la un moment dat, timpul nu va mai exista, ceea ce inseamna ca va veni sfirsitul lumii – un altul sau acelasi, nu am priceput foarte bine. Dar, conform articolelor care imprastie aceasta veste, nu e vorba tocmai de un sfirsit al lumii; omenirea va trece pur si simplu intr-o alta dimensiune.
Trecerea asta suna interesant si tare as vrea sa o apuc si eu. Ma tem insa ca, daca tocmai a fost sfirsitul lumii dupa calendarul maya, n-o sa mai apucam sa prindem si noua dimensiune, dupa oscilatia Schumann. Macar de-am prinde Craciunul, ca sa nu se strice atita amar de carne si de cirnati din cauza ambitiei prostesti a unor amerindieni morti de mult, care vor sa ne vada si pe noi pe nasalie tocmai inainte de sarbatorile de iarna. Mai ales ca stiti ce zic romanii intr-o gluma (nu chiar nejustificata) despre ei insisi: ca sintem atit de inapoiati, incit daca o fi sa vina sfirsitul lumii, la noi o sa ajunga abia dupa vreo suta de ani. Hai ca-i bine. Si cind ne-o fi mai rau, asa sa ne fie!