Nu e o gluma, e ceea ce li se dadea sa manince tinerilor care acceptau sa faca parte din „Testele pentru o masa igienica“ (numele oficial) sau „Plutonul de Otrava“ (numele neoficial), o serie de experimente initiate de chimistul Harvey Washington Wiley. Domnul Wiley, pe linga faptul ca „nu ar fi putut niciodata sa fie acuzat de falsa modestie“, dupa cum nota un contemporan, era foarte ingrijorat de lipsa legislatiei in domeniul alimentatiei publice si era de parere ca toata America sufera, intr-o proportie mai mica sau mai mare, de intoxicatie alimentara. Ceea ce era destul de adevarat, avind in vedere ca boraxul era folosit impotriva putrezirii carnii, formaldehida la transformarea laptelui in lapte batut, sulfatul de cupru la colorarea legumelor din conserva, arsenicul la colorarea bomboanelor. Pardon, arsenicul era folosit numai in Anglia, si numai pina pe la 1860, cind chimistii au priceput in sfirsit ca ucigasii aveau dreptate sa intrebuinteze arsenicul in muncile lor de zi cu zi (cum ar fi doamna Mary Ann Cotton, care a reusit sa omoare vreo 20 de oameni, printre care trei soti si un logodnic, strecurindu-le arsenic in cerealele de dimineata).
Vestile despre starea de sanatate a participantilor la testele domnului Wiley au inceput sa ingrijoreze opinia publica, mai ales dupa ce 3 din 12 au sucombat in timpul festinurilor cu acid benzoic. In 1906, a aparut romanul lui Upton Sinclair (un scriitor al carui nume imi place aproape la fel de mult ca al lui Ford Madox Ford), Jungla, despre industria carnii din America, un roman „pe care eu l-am indreptat spre inima publicului, dar care din greseala l-a lovit in stomac“. Asa ca americanii, in frunte cu Roosevelt, erau cit se poate de pregatiti sa aprobe, in 1906, prima lege cu privire la siguranta alimentara, „Pure Food and Drug Act“, cunoscuta si sub numele de „Wiley Act“.
Wiley a murit bine-mersi la el acasa, pe 30 iunie 1930, fix in ziua in care se implineau 24 de ani de la aprobarea legii sale. Banuiesc ca a murit fericit.