Cu Tzecu-Fotograful: la un chai de yak imaginar in Zona post-expeditionara, intr-o Timisoara in care frigurile miros a sarmale si coltarii a masala: „Totusi, Muntele nu-i o arena, ci un lacas al zeilor”. Si iar ma repet: „Om mani padhme hum”.
Scurt. Pretextul este performanta. Tzecu a mai atins un optmiar, de data asta al saselea din lume. Toate site-urile romanesti de alpinism au sarit sa anunte: „Cristi Tzecu si Catalin Neacsu au atins in data de 2 octombrie al acestui an virful Cho Oyu (Zeita de turcoaz) de 8.201 de metri din Muntii Himalaya, fara tuburi de oxigen si fara serpasi”. O singura fraza. Una, in spatele careia se inghesuie povesti care bat de departe Les fabuleux destin d’Amelie Poulain. Si daca nu iei chiar acum Breakfast on Pluto, atunci baga o tura mentala prin Nepal, Tibet si India, ca sa vrei de miine sa lasi scaun, birou, masa, casa si sa incepi sa gusti viata la max, fara sa prizezi cofeina carbogazoasa. La limita transpiratiei. Adica, don’t try this at home! (iara englezismele astea lipite de creier fara de care nu pot comunica global-nonoriginal). Da’ cine-i Tzecu asta? De unde cunoaste el magia detasarii, ambitia ascensiunii si metoda conservarii momentului? Thian-Shan, Shishapangma Central Summit, Peru, India, Nepal, Tibet. Prinzi locul si servesti Imaginea? Nu, pentru ca „adevarul e intotdeauna la mijloc.” Si-am pornit!
Tibet, via (Lost?) Friendship Highway
A inceput cu o incertitudine. Tzecu n-a stiut decit in ultimul moment daca poate pleca sau nu. Pina la urma s-a inchegat trupa expeditiei „De partea ta” (si a mea), adica Zsolt Torok, Catalin Neacsu si Cristi Tzecu. Fiecare cu istoria lui. Catalin, la prima iesire din tara, nu zburase niciodata cu avionul si nu mai urcase pe vreun virf mai mare de 2.544 de metri. Aspru! Mai experimentati, Zoltan si Tzecu stiau intr-un fel la ce sa se astepte. Si pentru ca „Muntele-i o loterie; nu stii pe care parte cade banul”, Tzecu spune ca cel mai important in urcarea unui virf nu e atingerea lui, ci schimbarea pe care o aduce acest virf in interiorul fiecaruia. „Zolt, de exemplu, a invatat lectia rabdarii pentru ca incercind sa urce prea devreme virful a fost silit sa se intoarca dupa ce a fost cel care a batut urmele pina la cota de 7.800 de metri, ceea ce l-a extenuat in ziua urcusului final, renuntind la o ora de mers pe virf. Ce paradox: vine romanul sa faca urme pentru serpasi.” De aceea Tzecu nu se bate in piept cu victoria. Pentru ca pe virful pe care de fapt nu l-a atins niciodata el a lasat un steag cu semnaturi ale oamenilor cu dizabilitati. „Virfurile sint locuri sfinte. E profanare sa calci exact virful in picioare. Ai vazut Stalker-ul lui Tarkovsky. De ce n-au vrut sa intre oamenii aia in Camera?”). Dar pina la virf a fost cale lunga, sa le-ajunga. „Asa de bine a fost sa revad Kathmandu-ul cu lumea lui deja familiara si draga, sa ma urmareasca ochii lui Buddha si cifra unitatii, sa inconjor cea mai mare Stupa din lume si sa impart niste rupii cu oamenii sfinti, sadhu. Aici religia are o importanta fantastica, si nu la modul bigot cum crede lumea.” Continuam. Trec ei apoi din Nepal in Tibet, de fapt Regiunea Autonoma Tibet, ca parte integranta a Chinei, peste Podul Prieteniei, si dind nas in nas cu publicitatea outdoor care zice „Inroleaza-te in Armata Chineza!”. Acolo steagul chinezesc flutura deasupra templelor, e interzis sa vorbesti de Dalai Lama, iar moristile de rugaciune sint aproape neatinse. Asta ca sa devii imun in Zhangmu la socuri sonore de genul celebrului Lalalei-ului Ozonesc-moldovenesc care rasuna pe strazi cu yaci si tibetani. Tzecu, despre oamenii Tibetului: „Nu i-am perceput nefericiti, ci in alta lume decit cea chinezeasca. Pe de alta parte, perceptia asta a Tibetului ca tara sfinta… nu e chiar asa. Ca peste tot, au fost si tibetani care m-au dezamagit, dar au fost si momente care m-au dat gata, legat de puterea credintei lor”. Asta ca sa pricep ca ascensiunea pe un virf nu inseamna doar pregatirea pioletului pentru gheata.
„Ideea de performanta sportiva pe munte vinde bine sucuri si bere, deci nu ma intereseaza”
Drumul initierii continua (depinde de fiecare cum vede urcarea). Urmeaza aclimatizarea pentru Tabara Avansata de Baza intr-un satuc pe la 4.000 de metri unde „oamenii isi duc viata fara pretentii la baza celui de-al treilea Pol al lumii”. Cine a vazut filme cu Himalaya stie de mantre sau de „steguletele cu inscriptii tibetane care sint puse in bataia vintului pentru ca rugaciunile sa ajunga mai repede la zei”.
Intri apoi in tual. Participi la puja, esti invitat sa bei rom Khukuri, sa te rogi si sa aduci ofrande spiritului care te va calauzi in drumul catre virful interior. Rugaciunea nu costa nimic. Serpasii, da, iar bacsisul pe zi este de 50 de dolari. Asa ca ai ori bani, ori plamini si rabdare. Ori un teanc de carti la tine. Pentru ca Tzecu a zburat cu Zei Americani si Dalai Lama deasupra unei Pesteri Saramago-iene in drumul lui de turcoaz „spre un tarm frumos, stapinit de Oz”, intr-o pauza fortata de vremea rea.
„O vorba spune ca dupa femei si dupa autobuz sa nu alergi ca mereu apare altul sau alta. Totusi, nu! Eu cred ca trebuie sa prinzi autobuzul ala ca sa ajungi undeva”, spune Tzecu (pe care nu-l descriu pentru ca n-are chestii gen virsta, trairi familiste sau preocupari fotbalistice). Ideea e ca unii ajung, se si intorc, iar altii se intorc fara sa ajunga. Ruleta ruseasca functioneaza si „linia e foarte subtire intre a ajunge si a nu ajunge”. Tzecu a trecut pasul si toata Himalaya i-a recunoscut password-ul. Pentru ca pe fruntea Zeitei de turcoaz flutura un steag environmentally friendly in numele celor care nu o vor vedea niciodata in viata asta de la egal la egal. Pentru ca un virf nu este numai o cifra pe un altimetru. „Am avut o mare sansa ca ne-am intors intregi”, desi si Tzecu era sa riste o degeratura („nu vreau sa arat poze gen Five o’clock news cu degetul vinat”). Tragem concluzii. De ce se merita? Pentru ca ajungi sa te intelegi mai bine pe tine si lumea din jurul tau altfel. Asa incepi poate sa apreciezi all the small things. „Insa orice munte ai urca, e esential sa vezi si cultura din jurul acestuia.” Si asta se compenseaza. Pentru ca la intoarcere te asteapta o bere Everest si o fata frumoasa care vine tocmai din Neverland ca sa sarbatoriti impreuna viata in incredible India. Cit iti dau ca sa ma crezi?
Expeditia a fost realizata cu sprijinul: De BooT, momente.ro, Orange, Kathrein-Romkatel, Stihl, Alpconstruct, SSI Schaefer, Textor, Magazinul Himalaya, Austrian Airlines, Gotech.