Despre felul cum se face o documentare reala am avut ocazia sa-i explic, chiar eu, dnei Isacescu intr-un schimb de mesaje pe hulitul… Facebook, in februarie 2011, cind incerca sa ma convinga de „bunele intentii“ ale unei colege, subordonata, din redactia sa, care scrisese aiureli despre pianista Sofia Cosma pe site-ul canalului Romania Muzical.
Tot atunci imi ceruse sfaturi despre interlocutori pentru emisiunea domniei sale de convorbiri radiofonice. I-am si sugerat unul, legat enorm de popularizarea in Occident a marilor muzicieni romani, intre care si… Lipatti. A promis, ca o „eleva“ cuminte, ca se va „documenta“ si, de atunci, se tot documenteaza…
Iar in aceeasi luna februarie 2011, in numarul 303 al „Suplimentului de cultura“, comentind pe marginea unor afirmatii pertinente ale tinarului pianist Bogdan Dulu, scriam, intre altele, incercind sa folosesc batatorul de praf (dar nu in ochi): „Si nu poti sa nu te intrebi, de exemplu, de ce o pianista de mare forta, inventivitate si sensibilitate, cum este Luiza Borac – calitati amplu demonstrate de la discurile ei enesciene pina la cel din urma, de transcriptii pentru pian, Frühlingsglaube, toate publicate de case straine –, nu este onorata de ai ei compatrioti, iar renumele ei nu este folosit, de exemplu, in campania denumita de promovare a Festivalului «Enescu» in lume. Ce impiedica Editura Casa Radio sa publice splendid interpretatul concert mozartian sub bagheta lui Camil Marinescu, radiodifuzat live, deci aflat deja pe «banda»?“.
Mai este oare nevoie sa se spuna ca e „batatoare la ochi“ marea dispozitie la dialog civilizat a tovarasei intru iubirea de muzica, pardon, a dnei redactoare, coordonatoare, organizatoare etc. etc. de la Romania Muzical, care se straduie sa ne dea lectii noua, melomanilor.