– Fragment –
II. Constantin Noica in arhive. Atasamentul victimei fata de tortionari
Imaginea lui Constantin Noica datoreaza semnificativ intimplarii de a fi devenit eroul Jurnalului de la Paltinis, personajul-cheie al unei naratiuni, dovada a cit de concret seductia povestilor grefeaza cultura1. Jurnalul… lui Gabriel Liiceanu a aparut intr-un moment cind se simtea intensa nevoie a evadarii din real. Cititorii s-au intilnit cu ceva ce era permis atunci, o utopie nonumanista si nondemocratica, dar suplinind foamea aspiratiilor individualizate. Este interesant felul in care Constantin Noica insusi a fost sedus de propria-i poveste. Cu insatiabila ei pofta de a arhiva evenimente, Securitatea ne face martori la schimbarile din viata filosofului la nivel de detaliu, dezvaluind modul in care i s-au transformat acestuia autoreprezentarea si comportamentul incepind cu anul 1983, cind a fost publicata cartea.
Din ce spun documentele, pina la aparitia Jurnalului de la Paltinis, relatia lui Noica cu tinerii fusese o tema de viata printre altele. Intemeierea unei “Scoli” filosofice nu era prima pe lista sau, oricum, nu reprezenta un proiect actual. Avea de dus, intii si-ntii, batalia pentru propria afirmare intelectuala. Chiar inaintea experientei carcerale, se adresase autoritatilor ca unor posibili parteneri ai unui proiect cultural national. La 28 octombrie 1958 a transmis ministrului Invatamintului solicitarea unei audiente pentru a prezenta contributia in masura sa o aduca “la efortul cultural ce se intreprinde in RPR”2. Nu reiese in acel moment preocuparea pentru o “Scoala” in sens practic3.
Dupa iesirea din inchisoare, in 1964, Noica a reluat legaturile cu fostii colegi de generatie si aspiratii. Este vazut de cei din jur ca un continuator al unei anumite traditii din cultura nationala, iar el insusi pare sa se perceapa la fel4. In intervalul 1964 – sfirsitul anilor ‘60, Noica devine din ce in ce mai prezent in presa, este invitat la conferinte, pregateste traduceri si volume personale. Pare stapinit de “via si exclusiva dorinta de a face ceea ce nu au facut inaintasii nostri in cultura romaneasca, in materie de filosofie: studii clasice adincite, studii orientalistice, studii de istorie veche romaneasca”5.
Notele ofiterilor indica in anii ‘70 polarizarea, in jurul lui Noica, a unor tineri cercetatori in filosofie, Sorin Vieru, Alexandru Surdu, Gabriel Liiceanu, Vasile Zamfirescu, Anca Gheorghe si altii care “impartasesc conceptii idealiste in filosofie si evita sa se angajeze in elaborarea unor teme ale filosofiei materialiste, socotindu-se discipoli ai lui Noica Constantin”6. Pentru acesti discipoli, el devine in timp un reper de identitate. Conform arhivelor, reciproca nu era valabila in anii ‘60-’70.
Printre cei mai importanti parteneri de dialog pentru filosof se afla Edgar Papu7. Lui i-a propus un club de discutii cu intilniri lunare din care sa faca parte “cei «de formatie veche»: Pappu, Sora, Sorescu, Paul Anghel”8. Printre apropiatii lui Noica din acea perioada il gasim si pe Paul Anghel, atunci redactor-sef la revista “Tribuna Romaniei”, caruia ii si face declaratii: “Stii bine cit imi esti de drag”. Afectiunea este reciproca. O nota-raport din 22 noiembrie 1977 inregistreaza telefonul solidar al lui Paul Anghel, care este indignat de oprirea lui Noica la granita, unde i se luase pasaportul9. Lui Anghel ii destainuie Noica dorinta de “a sta de vorba cu cineva din conducerea de partid, pentru a se putea pleca cu o orientare precisa, cu o viziune exacta a necesitatilor reclamate de prezenta sa in strainatate”10. Cornel Burtica ii va oferi lui Noica o audienta pentru a aborda “mai multe probleme privind cultura”.
Filosoful era apropiat de protocronisti. Ramine deschisa intrebarea Alexandrei Tomita: cit vorbim in cazul lui despre anexare, cit despre adeziune11? Avea contacte cu Virgil Candea si Dan Zamfirescu12. Cauta compania celor de virsta lui, cu ideologia lui sau cu putere de decizie in viata culturala13. Documentele din Arhiva Securitatii sint clare in identificarea afinitatilor lui Constantin Noica pina la inceputul anilor ‘80. O arata si urmatoarea discutie cu unul dintre discipoli, din anul 1977, un scurt schimb de cuvinte despre confruntarea Nicolae Manolescu – Edgar Papu care atrasese atentia publica in acel moment, sintetizind si situarea lui Noica fata de generatii, si sensibilitatile sale culturale, si intensitatea optiunilor subiective.
Discipolul venise sa-l anunte: “In alta ordine de idei, ati vazut ca Manolescu s-a dat si la Papu”.
Raspunsul lui Noica: “Da, si cu o rautate pentru care nu-l iert, mai ales chestia Caragiale, dar o plateste saracul, e un om pentru mine sfirsit, a invatat prost si are o vrednicie, desi are calitate, citeste mult, dar citeste prost”.
Discipolul: “Da, e de necrezut!”.
Noica: “Da, n-are orizont de cultura, s-a dus la Heideger ssic!t si a luat carti cu autograf, dar nu stie destula germana, nu-si face treaba, nu mai pot miza pe el”.
Discipolul: “Ati vazut ca Paul Anghel a incercat sa-l puna la punct”.
Noica: “Da, sigur, are si Papu naivitatile lui. […] O sa-ti arat ce-a scris sManolescut, trei carticele de opinii despre Maiorescu, despre Sadoveanu, asa un Odobescu, toate slabute. Da’, in sfirsit, e destept si are efect. Da’ e pierdut pentru mine”14.
Asemenea detalii din viata filosofului arata cit de mult Jurnalul de la Paltinis a “deturnat” “cazul Noica” de la vecinatatea protocronista, transformindu-l in simbolul unei scoli originale. Documentele de arhiva intaresc adevarul ca realitatea este mai surprinzatoare decit ne inchipuim. Ofiterii care-l controlau pe filosof sint primii care vorbesc (in documente) despre intemeierea unei “scoli de gindire”, observind activa incurajare a tinerilor care gravitau in jurul lui. Noica ii comunica legaturii sale, in anul 1980, o lista cu nume de “scriitori si filosofi tineri, de 35-40 de ani”, care ar trebui ajutati sa-si perfectioneze studiile in strainatate. Ofiterul ii iese in intimpinare: “I-am spus ca este bine ca formeaza o scoala de gindire, c-o sa-l ajutam. Sa ne prezinte mai multe despre ei si in nici un caz sa nu fie aventurieri, sa fie legati ca si el de tara noastra”15.
Dupa aparitia Jurnalului de la Paltinis in 1983, Noica se va identifica deplin cu rolul pe care i-l atribuise autorul volumului16.
Ofiterii gasisera un excelent pretext de a-si usura si perfectiona munca punindu-l pe Noica sa faca inventarul oamenilor care gravitau in jurul lui. Dupa 1983, si Securitatea si-a insusit descrierea facuta de cartea lui Liiceanu. In luna februarie 1984, la mai putin de un an de la aparitia Jurnalului…, un plan de masuri de luare in lucru a numitului “Nastasescu” (real, Noica Constantin) anunta ca filosoful de orientare idealista “intentioneaza sa selecteze intelectuali, in special tineri, pentru a-i indoctrina in cadrul unei «scoli filosofice» pe care intentioneaza sa o organizeze la Paltinis-Sibiu”17. Nu am gasit inainte de anul 1983 referiri in arhive la “scoala filosofica de la Paltinis“. Intr-un raport din anul 1986, portretul sintetic facut lui Noica de ofiterul care se ocupa de caz cuprinde aceleasi atribute: “Filosof idealist adept al filosofiei clasice germane cu preocupari pe linia crearii unei scoli filosofice in statiunea Paltinis ssubl.n.t”18.
Noica in perioada inchisorii
In momentul exproprierii mosierilor, Constantin Noica a fost gasit pe domeniul lui si retinut. I s-a comandat domiciliu obligatoriu la Cimpulung. Aici a infiintat un cenaclu literar, in casa lui Radu Rosetti, pe care Securitatea l-a pus sub supraveghere in anul 1954, cind fusese “semnalat de unii agenti din proprie initiativa avind un comportament suspect”19. La 5 aprilie 1958, dosarul de verificare deschis pe numele sau va fi preschimbat in dosar de actiune informativa, motivindu-se contactele lui Noica cu Gabriela Bucsan, functionara la Legatia Franceza din Bucuresti, corespondenta cu Emil Cioran si redactarea lucrarii Povestiri din Hegel, calificata “cu continut idealist reactionar”, pe care intentiona sa o publice in strainatate.
Securitatea afla abia dupa citiva ani de la punerea lui Noica sub supraveghere despre scrierile sale legionare. Nici nu fusese ajutata de acesta, caci in declaratiile luate la interogatorii, precum cea din 17 august 1955, filosoful afirma: “Nu am facut nici un fel de politica…”20. Urmarind atitudinea mai generala a lui Noica, era probabil sincer in interpretarea lui. Posibil, participarea la confruntarea ideologica de la sfirsitul anilor ‘30 nu avea, pentru el, o natura politica.
Dupa descoperirea filiatiei, manifestarile lui Noica vor fi citite de Securitate prin asociere cu eticheta legionara. Lucrarea sa Anti-Goethe, scriu ofiterii, ar fi intesata de teorii reactionare, sustinind teza legionara a cultului mortii. In Povestiri din Hegel, Noica il interpreteaza pe filosoful german in directia “trairismului” legionar si in acelasi timp “introduce teze fasciste si revizioniste”21. Noica ar avea aceleasi convingeri cu “legionarii Eliade Mircea si Cioran Emil, pusi in slujba serviciilor de spionaj imperialiste”22.
Capitanul Mircea Onea a hotarit trimiterea in judecata a grupului “de elemente contrarevolutionare” care “sub conducerea lui Noica Constantin si Pillat Constantin au desfasurat vreme indelungata o intensa activitate impotriva puterii populare”23. La 11 decembrie 1958, maiorul Constandache aproba referatul de arestare a lui Noica. Va fi incarcerat in aceeasi zi. La 1 martie 1960, Tribunalul militar al Regiunii a II-a Militare l-a condamnat la 25 de ani munca silnica, 10 ani degradare civica si confiscarea intregii averi personale pentru crima de uneltire impotriva orinduirii sociale. Intrucit fusese judecat si condamnat, Securitatea a propus clasarea dosarului sau de urmarire informativa, cu mentinerea in evidenta operativa sub eticheta “organizator al grupului contrarevolutionar care a fost judecat in cadrul aceleiasi cauze: Vetra Gheorghe, Noica Iacob, Dinu Sighireanu, Lambrino Ion, Rosetti Scarlat, Rosetti Radu, Noica Iacovache, Noica Andrei, Georgescu Constantin, Donici Ion, Noica Vlad”.
Ca oricine aflat in situatia lui, Constantin Noica a fost supus la interogatorii: in perioada domiciliului obligatoriu, in perioada arestarii, in anii cind a stat in inchisoare, dupa condamnare. Documentele sugereaza un comportament submisiv indiferent de perioada. Noica a spus si scris ce i se cerea, asumind calificarile anchetatorilor care-i dictau ce sa puna pe hirtie.
In procesul-verbal al interogatoriului din 12 decembrie 1948, citim: “Emil Cioran […] se ocupa cu diferite scrieri dusmanoase la adresa regimului”24. La inceputul domiciliului obligatoriu, intrebat despre Marietta Sadova, declaratia sa contine cuvinte aspre: “Marietta Sadova a mai adus si de la alti fugari romani carti cu caracter dusmanos regimului”25.
Nu ne aflam in fata unor inflorituri, caci pasajul face parte din Procesul-verbal de interogatoriu din 13 decembrie 1948 (la Pitesti) si este semnat. Noica se acuza si pe el, cu acelasi limbaj: “Paralel cu primirea de material cu caracter dusmanos primit pe cai ilegale, enuntate mai sus, eu am trimis tot pe cai ilegale o serie de materiale de acelasi gen […]”26; “in luna septembrie 1957, am citit in gazeta literara un articol al lui Radu Popescu asupra scrisorii numitului Cioran, aparuta in revista franceza sus-mentionata s“Nouvelle Revue Francaise”t. Intrucit Radu Popescu a scris in articolul sau ca numitul Cioran Emil se adreseaza unui prieten imaginar, i-am scris indata o scrisoare, desi nu-l cunosteam, prin care-i faceam cunoscut ca scrisoarea lui Cioran Emil imi este adresata in parte mie […]”27. Un ultim exemplu, extras dintr-un alt Proces-verbal de interogatoriu, din 29 decembrie 1958: “[…] mi-am permis odata de fata cu diversi cunoscuti, de care in prezent nu-mi amintesc, s-o numesc generatia stalinista, afirmind ca au nevoie de putine libertati pentru dezvoltarea lor culturala”28.
Ar fi aici de reamintit ca textul interogatoriilor era dictat de catre anchetatori in functie de informatiile primite la intrebari si propriile intentii. A nu scrie si a nu semna ce ti se cerea, in anii stalinismului, presupuneau o lupta si un risc.
Anul 1962 va fi decisiv pentru relatia filosofului cu opresorii. Securitatea isi propune apropierea si utilizarea lui Noica. Pasii sint prudenti. Noica a fost contactat la 22 mai 1962 “pentru a vedea pe ce pozitie se situeaza”. Ofiterul responsabil descopera ca “sus-numitul isi recunoaste vinovatia si considera justa pedeapsa primita”29. In timpul discutiilor, detinutul a exprimat dorinta de a primi niste carti, dar si “publicatii reflectind actualitatea din punct de vedere politic si social”30. Le primeste. Colonelul Rusu, responsabilul de caz, a dat ordin sa i se aduca Cercetari filosofice, Probleme de filosofie nr. 2, 1962, ziarul Contemporanul din 26 mai. “A ramas incintat de faptul ca i-am dus aceste scrieri. Are insa nevoie de ochelari, caci altfel nu poate citi. I-am promis ca ii vom rezolva si aceasta problema”, noteaza un capitan cu semnatura indescifrabila31. I se vor aduce ochelarii, lucrarile lui Lenin Materialism si empiriocriticism, Tezele din Aprilie, Imperialismul, stadiul cel mai inalt al Capitalismului, Contemporanul din 18 mai, 2 iunie si 8 iunie. Ofiterul si captivul sau au purtat discutii referitoare la slabirea lagarului imperialist si eliberarea unei serii de colonii, primul i-a adus si un pachet de tigari Marasesti, dupa care s-a vorbit “despre ce va trebui sa faca el in viitor”32. Noica doreste hirtie si creion; i s-au eliberat de la Dir. a VIII-a, precum si o suma de 100 de lei pentru imbunatatirea hranei. I s-a pus la dispozitie o celula mai luminoasa. Ba chiar 2 prajituri “care au costat 5 lei”. I se cumpara pulover, ciorapi, pasta, sapun de fata si rufe33.
Opera de captatio benevolentiae decurge ca la carte. Noica este vizitat in luna iulie de insusi seful operatiei, colonelul Rusu. Detinutul ii va preda acestuia 79 de pagini de autobiografie si patru pagini din prefata unei lucrari pe care intentioneaza sa o scrie. Solicita repararea unui bocanc, 100 coli de hirtie si alte carti. Capitanul de legatura revine cu cele cerute, adauga niste tenisi, primeste in schimb 80 de pagini din prezentarea autobiografica.
Arhiva ne introduce in cele mai mici detalii ale strategiei de influentare si atragere. Lui Noica i se opreste o perioada alimentatia imbunatatita. La prima intilnire cu ofiterul se plinge de schimbare, iar acesta ii promite ca se va ocupa de repararea situatiei. Plusul de hrana revine. Fusese retras evident pentru a spori recunostinta lui Noica.
Filosoful se da, naiv, “pe mina securistilor”. Capitanul merge la detinut, iar acesta “in cadrul discutiilor a scos in evidenta faptul ca ar dori sa continue a scrie lucrari, insa ar dori sa cunoasca in ce masura corespund timpului cele trei lucrari predate organelor noastre si daca in general activitatea lui pe aceasta linie este utila societatii. L-am asigurat ca cele 3 lucrari predate catre organele noastre sint in atentia tovarasului colonel Rusu”34.
Raminea de vazut daca ce scrie Noica poate fi util. Se va apela la serviciile agentului “Serban”, filosof, o perioada evaluator al materialelor provenite de la detinut. Despre prima lucrare, Timpul logic, specialistul afirma “nu doar ca nu este marxista, dar dovedeste ca autorul nu cunoaste marxismul. […] El incearca sa justifice o atitudine de «intelegere» fata de socialism, cu argumente luate din filosofia idealista a lui Hegel. Tocmai datorita acestui lucru, scrierea lui Noica ar putea stirni oarecare interes in strainatate si ar putea convinge unele cercuri de fugari ca in tara nu se siluesc constiintele oamenilor”35.
“Serban” conchide: “Prima parte, refacuta, s-ar putea folosi pentru strainatate […] Daca exista vreun motiv de ordin politic ca lucrarea sa se publice si Constantin Noica sa fie folosit in propaganda noastra pentru strainatate, atunci textul vazut de noi ar putea constitui o baza pentru o noua lucrare. […] Insa publicarea lucrarii in tara ar fi contraproductiva, caci ar constitui un izvor de confuzii ideologice si politice. […] Intrucit numele autorului este cunoscut in cercurile legionare din strainatate, aderarea lui publica ar putea fi utila. Lucrarea de fata constituie un punct de plecare”36.
Deducem din cele spicuite anterior ca folosirea lui Constantin Noica pentru intoxicarea exilului romanesc din Occident este ideea unui plan pus la punct in anul 1962. Concluzia se verifica de cele enuntate la un moment dat chiar de Securitate: “Incepind cu anul 1962, sus-numitul este contactat periodic de catre organele noastre, in scopul influentarii lui pozitive si atragerii la activitati utile statului nostru”37. Aceeasi actiune operativa i se aplica simultan lui Radu Gyr. Comportamentul celor doi va fi fost influentat, din 1962 si pina la moarte, de colonelul Rusu.
Neobisnuita la Noica este “stilistica” punerii la dispozitie. Dupa ce ofiterul de legatura ii va fi transmis observatiile agentului “Serban”, Noica se preda cu totul: “Ca atare, si intrucit nu ma socotesc in masura sa dau lucrarilor scele treit o forma marxista satisfacatoare, le ofer spre refacere si reformulare oricarui cercetator filosofic autorizat si interesat la aceasta, subsemnatul fiind total de acord ca sa semnez lucrarile”38. Chiar si propune un ginditor marxist pentru interventie: Henri Wald39. Nota-raport din 25 februarie 1964 ii inregistreaza afirmatia: “Rusinea lui este ca pina in anul 1944 nu a putut lua contact cu lucrari marxiste pentru ca ar fi vazut lumea mai bine decit o concepea ca idealist”40.
NOTE:
1 Stiintele empirice ne asigura si ele asta zi ca povestile, individuale sau culturale, sint chiar materialul prin care intelegem lumea. O probeaza si recenta carte a lui Jonathan Gottschall, The Storytelling Animal: How Stories Make Us Human, Houghton Mifflin Harcourt, 2012.
2 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 3718, vol. 2, f. 430.
3 Ne referim exclusiv la dimensiunea practica pe care o putea lua proiectul unei S coli Filosofice. La Noica, tema Scolii este desigur constanta , cum o spune el insusi in Jurnal filosofic relativ la “cele doua mituri proprii: mitul Scolii si mitul Fratelui” (Sorin Vieru, “Pagina dispa ruta ”, Idei in dialog, nr. 12, 2007, p. 40).
4 “Tocmai fiindca este convins ca are de indeplinit o «misiune de a asigura continuitatea valorilor culturii nationale», Noica a spus ca «n-am plecat in Anglia, unde am un fiu». Prefera sa ramina aici pentru a contribui la «afirmarea culturii nationale»”(Din nota informativa a sursei “Serban”, predata lt.-col. Anculia Mioc la 24 februarie 1967: Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 3, ff. 248-249).
5 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 3, f. 234.
6 Nota-sinteza din 6 august 1973, Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 1, f. 12.
7 In documente, apare cind “Pappu”, cind “Papu” (Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 11, f. 160).
8 Nota din 7 iunie 1977, Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 1, ff. 136-137.
9 Nota-raport din 22 noiembrie 1977, Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 1, f. 7. Nu exista in dosarul de urmarire informativa vreun document care sa motiveze, pregateasca, descrie si sa traga concluzii cu privire la oprirea lui Constantin Noica la granita si ridicarea pasaportului. De vreme ce hota rirea unei masuri cu o asemenea vizibilitate, de un asemenea impact, lipseste din dosarul de urmarire informativa , este cel mai probabil ca Securitatea sa fi actionat pentru a sugera opiniei publice existenta unei tensiuni intre ea si filosof. Asupra acestui eveniment vom reveni.
10 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 1, f. 7.
11 Vezi Alexandra Tomita, O istorie “glorioasa”. Dosarul protocronismului romanesc, Cartea romaneasca , Bucuresti, 2007. Cercetatoarea prefera sa trimita la fapte si la disputele pe tema, in particular, la luarile de pozitie ale lui Mircea Martin si Adrian Marino, pentru a concluziona: “In ce-l priveste pe Noica, lucrurile par si mai complicate” (p. 236).
12 Nota din 24 aprilie 1974, Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 2, f. 315. Intr-o sinteza a convorbirilor telefonice din 1978, “in frunte” se aflau Paul Anghel, Alecu Paleologu, Petru Cretia, Edgar Papu, Octavian Nistor, Gabriel Liiceanu, Alexandru Dragomir, familia Uscatescu, George Munteanu, Alexandru Surdu, Radu Boroianu, Relu Cioran, Nicolae Carandino, Athanase Joja, Catinca Rosetti, Barbu Brezeanu, Iordan Chimet, Nicu Steinhardt, Sorel Vieru, Parintele Galeriu, pictorul Spiru Vergulescu, User Morgenstern, Vasile Zamfirescu, Mihai Sora (“care a facut o treaba splendida la ESPLA”), Idel Segall, Adrian Anghelescu, Costache Lazarescu, Marin Sorescu, Nicu Wald, Petre Ghelmez, Radu Bogdan, Stela Covaci si straini precum Paul Miron, Stolojan etc. Discutii lungi intretine si cu Liviu Petrina, care in cadrul Ministerului de Externe se ocupa de elaborarea de articole pentru strainatate si ii solicita lui Noica colaborarea (dosar I nr. 15156, vol. 12, ff. 49-49v).
13 Vezi nota semnata de seful Securitatii Judetene Sibiu, lt.-col. Macesanu Constantin: “Pentru a-si spori sansele de reusita, preconizeaza sa angreneze in sustinerea ideilor sale si o personalitate in prezent controversata a vietii culturale romanesti [Paunescu] mizind pe factori subiectivi de influenta ” (Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 12, f. 118).
14 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 12, f. 160.
15 Si continuarea: “C. Noica a promis ca ne ofera date mai complete despre acesti cercetatori, scriitori etc. I-am sugerat sa se gindeasca la ce universitati vrea sa-i propuna si cum vede oare obtinerea unei burse pentru ei [text subliniat]” (Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 4862, vol. 1, ff. 255-256).
16 Inclusiv in a-si reevalua cunostintele si preferintele. Primul care s-a declarat public “discipol al lui Constantin Noica” a fost logicianul Sorin Vieru, printr-un articol in «Cronica»,nr. 6-7, 1968 (Arhiva CNSAS, dosar I nr. 15156, vol. 3, f. 240). Pentru tema mai generala a relatiilor lui Noica cu tinerii intelectuali, vezi Vasile Dem. Zamfirescu, In cautarea sinelui, Cartea romaneasca , Bucuresti, 1994.
17 Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 2172, rola 2, f. 1.
18 Raport cu privire la luarea in lucru prin dosar de urmarire informativa a lui Noica Constantin, Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 2172, rola 1, f. 1.
19 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 3718, vol. 1, f. 45.
20 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 3718, vol. 6, f. 3.
21 Arhiva CNSAS, dosar I nr. 3718, vol. 4, f. 14.
22 Ibidem, f. 15.
23 Ibidem, f. 12.
24 Arhiva CNSAS, dosar P nr. 000777, vol. 1, f. 282.
25 Si in continuare: “Concret, cunosc ca de la fugarul Mircea Eliade a adus in tara cartea «Padurea interzisa», scrisa de catre acesta, avind un continut dusmanos regimului democrat-popular din RPR.” (Arhiva CNSAS, dosar P nr. 000777, vol. 1, f. 289).
26 Ibidem, f. 290.
27 Ibidem, ff. 300-301.
28 Ibidem, f. 306.
29 Nota-raport din 23 mai 1962, Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 4862, vol. 1, f. 8.
30 Ibidem.
31 Nota din 30 mai 1962 (ibidem, f. 9).
32 Nota din 8 iunie 1962.
33 Notele din 19, 23 si 25 iunie (ibidem, ff. 11-13).
34 Colonelul Rusu “in curind va face discutii cu dinsul pe aceasta tema. In general in cadrul discutiilor [Noica] a cautat sa scoata in relief dorinta ca chiar in situatia in care se afla sa poata lucra mai mult in orice domeniu in care poseda cunostinte” (Raportul din 28.09.1963; ibidem, f. 23).
35 Ibidem, f. 27.
36 Ibidem, ff. 27, 28, 38.
37 Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 4862, vol. 1, f. 48.
38 Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 4862, vol. 1, f. 41.
39 ROPHIDAS, o baza de date privind filosofii romani, il prezinta pe Henri Wald (1920-2002) drept unul dintre filosofii onesti din perioada comunismului. Gindirea lui ar fi reprezentat o mixtura intre structuralismul francez si marxism. Este cunoscut si pentru volumul Introducere in logica dialectica, Editura Academiei Republicii Populare Romane, 1959, http://www.rophidas.ro/page.php?url= http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_philosophy.
40 Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 4862, vol. 1, f. 44.
AUTORUL
Gabriel Andreescu este conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice a Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. A militat pentru respectarea drepturilor omului inca sub regimul comunist, fiind unul dintre disidentii care s-au opus deschis lui Ceausescu si regimului sau autoritar. Incepind cu anul 1990 a initiat infiintarea unor organizatii nonguvernamentale, printre care Comitetul Helsinki Roman, Centrul de Studii Internationale, Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta. Este director al “Noii Reviste de Drepturile Omului”. De acelasi autor, la Editura Polirom au mai aparut: Solidaritatea alergatorilor de cursa lunga (1997); Locurile unde se construieste Europa. Adrian Severin in dialog cu Gabriel Andreescu (2000); Ruleta. Romani si maghiari, 1990-2000 (2001); Natiuni si minoritati (2004); Reprimarea miscarii yoga in anii ‘80 (2008); L-am urit pe Ceausescu. Ani, oameni, disidenta (2009). A editat Nationalisti, antinationalisti. O polemica in publicistica romaneasca (1996), Problema transilvana (in colaborare cu Gusztav Molnar, 1999), Ultimul deceniu comunist. Scrisori catre Radio Europa Libera. Vol. I: 1979-1985 (impreuna cu Mihnea Berindei, 2010) si Comentarii la Constitutia Romaniei (in colaborare cu Miklos Bakk, Lucian Bojin si Valentin Constantin, 2010).
CARTEA
O categorie pina la urma marginala in sistemul de control al statului totalitar, informatorii Securitatii au ajuns sa poarte in ochii multora principala vina pentru abuzurile comise in cei 45 de ani de comunism romanesc. Mai mult, autorii unor actiuni condamnabile par sa trezeasca un interes minor, in timp ce acuzatiile se indreapta, paradoxal, spre unele dintre victimele aparatului represiv. In urma studiului a sute de dosare din Arhivele Securitatii, Gabriel Andreescu incearca sa arate cit adevar si cita manipulare sint in acuzatiile aduse unor bine-cunoscuti oameni de cultura romani, ale caror cazuri au constituit de multe ori subiect de polemica aprinsa. Volumul sau ofera cititorului asaltat de informatii contradictorii, care discrediteaza procesul deconspirarii, o cheie de interpretare a unor personaje si situatii controversate.
Galerie foto
