Conform analizei Nielsen BookScan, scaderea vinzarilor in Marea Britanie a fost mai redusa fata de anul 2011, desi valoarea vinzarilor este inca la cel mai scazut nivel din 2003 incoace. Declinul a fost “mai putin sever” datorita fenomenului Fifty Shades, a noului val de literatura erotica, a trilogiei Jocurile foamei, a noii carti a lui J.K. Rowling, cuplate cu succesul cartilor lui Hilary Mantel si Jamie Oliver.
“In contextul unei economii stagnante si al preferintei tot mai mari a publicului pentru e-books, piata de carte tiparita dovedeste o mare rezistenta”, a comentat Ann Betts, director comercial la Nielsen BookScan.
In acest timp, in Franta, mai multi autori au reusit sa pulverizeze recordurile de vinzari, noteaza “Lire”. Cum era de asteptat, britanica E.L. James a vindut peste 420.000 de exemplare din Fifty Shades of Gray, dar exista si alti autori de succes, precum elvetianul Joël Dicker cu La Verite sur l’affaire Harry Quebert, Lorant Deutsch cu Metronome sau Jerome Ferrari cu Le Sermon sur la chute de Rome.