De ce te-ai legat tocmai de iubire?
Cum as putea sa ma leg de iubire, Elena, cind imi este atit de necesara? Eu doar am vrut sa vad unde ajung un barbat si o femeie care cred ca, in sfirsit, si-au intilnit sufletul pereche. Si am fost foarte generoasa, le-am oferit toate conditiile pentru a-si trai adulterul in liniste. Le-am pus in gura vorbe frumoase, uneori chiar versuri nemuritoare, i-am lasat sa se iubeasca pe acorduri de Gardel, sa se rasfete cu vinuri si brinzeturi scumpe, i-am dedat la gesturi si declaratii pasionale, le-am facut chiar hatirul, dupa un scandal de pomina, de a-i lega prin sfinta taina a casatoriei. Nu cred ca e putin lucru pentru doi insi destul de banali, care s-au intilnit in holul Ministerului Agriculturii. Or, dupa toate astea, merit oare sa-mi spui ca m-am legat de iubire? Nu pot fi acuzata de nimic, am facut tot posibilul pentru a intretine aceasta pasiune, ce sa fac daca personajele mele n-au fost capabile s-o transforme intr-o iubire durabila, de-o viata?
Descrieri detaliate – deja remarcate si apreciate de cititorii profesionisti – ale vietii de cuplu, ale infidelitatii si vinovatiei, ale batrinetii-impreuna-in-casa-de-la-tara (o fantezie pe care pot sa si-o revendice majoritatea cuplurilor urbane de azi), ale flirtului si curtoaziei moderne si, in general, detalii, dar toate aflate sub o lupa ironica. Nici macar dragostea fata de copii – inca un subiect tabu al literaturii – nu scapa de ironie. De ce, de unde si pina unde atita ironie?
N-am dorit nici un moment sa ironizez dragostea fata de copii, la fel cum n-am dorit sa ironizez adevarata dragoste, care incepe abia dupa ce trece pasiunea. Dar apropo de copii, da, am observat ca la aparitia lor chiar scriitori foarte buni isi schimba dintr-odata tonul, se maimutaresc asa cum se comporta calatorii care circula cu RATB-ul. Foarte putini au curajul de a-i arata pe copii intr-o lumina mai putin edulcorata, imi vin acum in minte doar Milan Kundera si Elfriede Jelinek. Exista o scena in Insuportabila usuratate a fiintei in care Tereza gaseste o stancuta pe jumatate ingropata in pamint de niste copii. In momentul acela o cuprinde o asa sila fata de oameni, incit intelege refuzul lui Tomas de a avea copii. Revenind la ironie, mi-am dorit sa fiu ironica in cartea asta, dar nu numai ironica, pentru ca m-am legat de personajele mele si am ajuns sa le inteleg, asa ca uneori mi se pare ca sint de-a dreptul sentimentala. Cum sa nu fiu alaturi de Teo cind hoinareste prin viscol, disperat ca si-a pierdut copiii, sau alaturi de Mia, care pare blocata intre iubirile ei si tinjeste dupa linistea pe care i-o oferise fostul sot?
Se mai poate literatura despre dragoste astazi si in afara acestei abordari?
Da, bineinteles ca se poate. Amos Oz sau Alessandro Baricco, scriitori care-mi plac mult, scriu despre iubire fara s-o ia peste picior si le reuseste de minune.
Am observat ca si atunci cind trebuie sa vorbesti despre tine si despre literatura, preferi sa apelezi tot la ironie, respectiv autoironie (da, am o obsesie astazi cu ironia, ironizeaza-ma!), ca uneori aproape imi vine sa spun ca nu te iei in serios. Pina si “aparitiile” tale pe Facebook sint ironice, si inca cum! De ce te protejeaza ironia?
Iti dai seama ce caraghioasa as fi sa incerc o psihanaliza. Cred ca explicatia e simpla. Nu sint o mare ginditoare, capabila sa adincesc lucrurile, si imi place foarte mult sa rid. Uneori mi se pare ca traiesc in Cintareata cheala; am senzatia ca ne tot repetam, si in cuvinte, si in gesturi, si in sentimente. Si atunci cum sa nu-mi vina sa rid auzindu-ma vorbind?
Atit in Dragostea, chiar ea, cit si in Blocul 29, apartamentul 1, romanul tau de debut, personajele sint toate niste fiinte detestabile. Bun, poate detestabil e un cuvint prea dur, atunci sa spunem greu de simpatizat. Imi amintesc ca, in prima ta carte, un singur personaj raminea netavalit pina la final, in Dragostea, chiar ea nu l-am gasit inca. Ce sint personajele pentru tine?
Eu n-as spune “detestabile”, as spune mai degraba cu defecte omenesti. Sa stii ca nu de putine ori m-am comportat la fel de detestabil ca ele, asta ca sa vezi cu cine ai de-a face… Se descurca si ele cum pot. Dupa ce hotaraste ca nu se casatoreste cu Ganea si arunca banii de la Rogojin in foc, Nastasia Filippovna pleaca impreuna cu el si cu gasca lui, fara sa-i pese ce se va mai intimpla de acum incolo cu viata ei. Cred ca este o dorinta ametitoare de a cadea, de a simti voluptatea decaderii. Uneori, aceasta betie a slabiciunii ma apuca si pe mine, dar cum in viata reala nu mi-o pot satisface, o exersez in scris, pe bietele mele personaje.
Teo ii mai scapa Miei cite un vers-doua. De unde citeaza Teo cind citeaza?
Din cite imi amintesc, e vorba de unul sau doua haiku-uri si de o poezie care le ilustreaza perfect amorul pasional, din lirica trubadurilor.
Care este povestea ta cu literatura? Cind ai inceput si de ce?
Probabil ca istoria asta n-ar fi inceput niciodata daca n-as fi ramas fara apartamentul in care am copilarit. Mi-a fost atit de dor sa ma intorc acolo, incit am scris o poveste care sa se petreaca in spatiul respectiv. Nu m-as fi imaginat niciodata scriitoare. Ca scriu, nu e o crima. Dar cind ma gindesc ca ma incumet sa public, prin urmare, ca fac niste demersuri astfel incit cartea mea sa ajunga la oameni, nu pot ocoli intrebarea daca nu cumva m-a parasit bunul-simt sau bruma de luciditate.
Literatura ta ma face sa vad in tine o perfectionista. Presupun ca ai ezitat indelung inainte sa debutezi. Cind ti-a fost clar ca nu mai exista cale de intoarcere si ca Blocul 29, apartamentul 1 trebuie sa apara?
Nu mi se potriveste deloc cuvintul “perfectionista”. Nu am un program strict de scris sau de lectura. I-am citit Norei Iuga citeva fragmente din Blocul 29, apartamentul 1 si ea m-a incurajat. Cum am incredere in gustul ei si cartea nu mi s-a parut prea rea, m-am gindit sa incerc s-o public.
Ai debutat in 2009, a doua carte ti-a aparut la sfirsitul lui 2012. Cum scrii? Ai deja in minte o noua carte?
In zilele mai bune mi se pare ca am, in zilele mai proaste mi se pare ca povestile la care m-am gindit nu se leaga. In ultima perioada, fiind presata sa-mi termin cartea, mi se parea ca-mi place mult mai mult sa citesc decit sa scriu. Acum, cind inca nu m-am reapucat de scris, imi lipseste activitatea asta, care ma umple de complexe si ma nevrozeaza.
Acum, dupa a doua carte, ce poti spune, care este cel mai bun/frumos lucru pe care ti l-a adus literatura?
M-a scapat de inevitabilele intrebari care li se adreseaza in Romania tuturor femeilor de virsta mea: cind ai de gind sa te mariti si sa faci copii?
Ai colaborat cu Radu Jude la scenariul filmului Toata lumea din familia noastra. Te gindisesi vreodata ca vei ajunge sa lucrezi in aceasta industrie? O sa mai faci ceva?
Niciodata, m-am bucurat foarte mult ca Radu mi-a propus aceasta colaborare. Deocamdata n-am nimic in plan.
Am vazut ca, atunci cind vine vorba de literatura citita, referintele tale se regasesc mai degraba printre clasici. Am citit si ca Ingmar Bergman este regizorul tau preferat. Ce gasesti in arta canonica si nu gasesti in artele contemporane?
Da, preferatii mei ramin clasicii si pe ei ii citesc si-i recitesc, raminind mereu in urma cu literatura contemporana. Ca sa dau citeva exemple, n-am intilnit pina acum pe nimeni care sa ma faca sa rid cum reusesc, in aproape fiecare paragraf, Gogol, Flaubert, Kafka. Vorbind tot despre clasici, imi vine uneori sa recitesc fragmente din Idiotul si sfirsesc prin a-l citi in intregime, si mi se pare extraordinar cum Dostoievski, cu tot sentimentalismul lui, nu se demodeaza. La fel patesc si cu Muntele vrajit, am chef sa recitesc scena carnavalului, in care Hans ii marturiseste Clavdiei iubirea lui si-i omagiaza fiecare detaliu anatomic, inclusiv rotula sau omoplatii, sau cea in care personajul principal rataceste pe culmile muntilor, speriat ca s-a pierdut, si-mi dau seama ca vreau sa recitesc toata cartea. Ma fascineaza constructia complexa a acestor carti, ma fascineaza descrierile minutioase, care in urma cu citiva ani ma plictiseau si care acum mi se pare ca recupereaza efemerul. Daca ar fi sa rezum, complexitatea firii omenesti, asta e ceea ce gasesc in cartile clasicilor si nu intilnesc la autorii contemporani. Imi spuneai ca personajele mele iti par detestabile. In cartile clasicilor, personajele dispuneau de atita atentie din partea autorilor lor, incit treceau printr-o multime de stari si atitudini. Si atunci, chiar daca Julien Sorel se poarta uneori detestabil, pina la urma il intelegi. Un personaj pe care l-am descoperit in ultima vreme si de care m-am indragostit este Charles Bovary. Uite, in proza contemporana nu prea mai gasesc personaje de care sa ma indragostesc sau care sa-mi rasara in minte din cind in cind, asa cum se intimpla cu eroii clasicilor. Ca tot vorbiram de dragoste, Charles este unul care stie ce inseamna asta. Ma induioseaza foarte tare si mi se pare ca, in cazul lui, Flaubert manifesta o indulgenta care nu-i sta in fire. Pentru mine, un prozator adevarat este cel dispus sa observe ce se intimpla in jurul sau. Or, multi dintre prozatorii contemporani nu numai ca nu sint dispusi sa investeasca in personajele lor, dar n-au nici macar curiozitatea de a privi in jur, si scriu in nestire despre ei, ca si cind orice flecustet care li s-ar intimpla ar avea o importanta capitala. Foarte amuzant mi se pare ca, dupa ce umplu o suta de pagini cu astfel de istorioare, afirma ca Tolstoi este demodat.
Ministerul Agriculturii este metafora mumificarii si muzeificarii in romanul tau. De cite ori ai fost la Ministerul Agriculturii?
Am fost de vreo doua ori si m-am invirtit prin hol, cu sentimentul placut ca fac un lucru interzis. Iar pentru a le imparti personajelor mele diferite functii, m-am uitat pe organigrama institutiei, pe care am gasit-o pe Internet. Fireste ca m-au atras compartimente gen “bovine, ovine, caprine si ecvide” sau directia “cresterea, reproducerea si bunastarea”.
Nu pot sa scap de un nume din cartea ta, Carmela, o colega a Miei in ministerul pomenit mai sus. De unde aceasta Carmela?
Generoasa cum sint, m-am gindit sa n-o las singurica pe Mia printre atitia slujbasi antipatici. I-am oferit o prietena cu care sa se intilneasca la etajul opt al ministerului si sa vorbeasca despre ce o pasioneaza cel mai tare: sufletul pereche.
Cum arata ziua perfecta?
O zi in care sa rid. Sau o zi in care sa vorbesc cu un prieten. Sau o zi in care sa redescopar citi oameni buni am in jur. O zi in care sa nu ridic tonul. O zi in care sa nu ma invinovatesc pentru diferite fleacuri sau sa regret ca nu sint mai desteapta sau mai inteleapta. O zi in care sa-mi amintesc cit sint de norocoasa.
Galerie foto
