Publicul a umplut stadionul. Masiva participare s-a datorat faptului ca trupa engleza avea o cota foarte ridicata la box-office, dar si calitatii fanilor locali, mai educati ca astazi si mai exigenti fata de produsele slabe. Marfurile contrafacute n-aveau cautare, destule ambalaje erau pastrate ca obiecte pretioase in lipsa continutului, vaporenii se imbogateau aducind covoare ieftine si whisky de contrabanda. Orice rocker amarastean, stringind la disperare cureaua, se visa posesorul unui casetofon japonez de marca, dispretuind indelebil stifturile de provenienta incerta si fabricatie dubioasa. Ma indoiesc, deci, fara sa ma agit, ca o adunatura de muzicanti, sa le zicem pe-un nume atunci la moda, ca Santa Esmeralda sau Goombay Dance Band, ar fi adunat tot atitia spectatori ca formatia ce luase numele reginei fara sa-si atraga fulgerele Majestatii Sale.
Cum se explica prezenta la Bucuresti a celebrului cvartet? Foarte simplu, desi in doua versiuni. In acea primavara, echipa de fotbal Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni, iar conducerea tarii a gasit de cuviinta sa rasplateasca victoria cu un spectacol pe masura.
Nu sint convins, dar banuiesc a fi avut un amestec si dorinta cuiva din familia dictatorului Ceausescu, ale carui mofturi nu puteau fi refuzate. A doua varianta, soptita de-un spirit sprintar, povesteste ca vizita rockerilor a fost rezultatul unei situatii de umor absurd si iconoclast, de genul celor generate in spectacolele Monty Python. Se stie ca familia Ceausescu vizitase Anglia si fusese plimbata cu caleasca de catre Regina, favoare unicat la vremea respectiva (ulterior intrata in obisnuinta).
Vizita reciproca fiind ca de la sine inteleasa si mult dorita de partea romana, britanicii (care nu prea digerau cumetria carpato-danubiana) au jucat la cacealma si-au trimis trupa rock Queen! Pesemne, nu-si imaginau ca serviciile noastre secrete n-ar putea demantela gluma. Dar cum acestea erau conduse de-alde Postelnicu, dobitoc patentat, recunoscut de sine insusi ca atare, au inghitit galusca fara prea mare tam-tam. Oricum, cine sa fi indraznit, oricit de sef secret ar fi fost, sa-i spuna dictatorului ca e luat in deridere?
Dincolo de amanuntele politico-istorice, prezenta rockerilor englezi n-a ramas anonima, nici uitata. Avem azi dovada: un blu-ray cu istorica performanta, captata de multiple camere si documentata minimal, dupa reteta utilizata in renumita pelicula The song remains the same, consacrata trupei Led Zeppelin.
Show-ul desfasurat seara e prins in curgerea-i fireasca, dar filmul include si alte amanunte, cum ar fi dialogul cu spectatori inexistenti, repetat in gol de Freddie Mercury la proba de sunet. Piesele sint executate corect, numarul dedicat gidilarii orgoliului local e un fragment de cintec popular prelu(cr)at pop-rock (specialitatea Queen), faza “drapelul cu doua fete” pare pusa ca nimeni sa nu fie nemultumit, toti sintem egali. Punct final – reverenta cu mantia si coroana regala, sa nu uitam cu cine avem de-a face. Secventele plimbarii prin oras agrementeaza intentia regizorala, iar peste ani devin surse iconografice documentare. Banda video, restaurata migalos, etaleaza fara efecte o luminozitate remarcabila si-o paleta de culori aproape tarkovskiana. Sunetul este perfect, surround minimal, dens. Toata admiratia pentru asemenea treaba!
Dar… datorita confuziei frecvente pe care rockerii din Vest o fac intre capitala Ungariei si capitala Romaniei, concertul editat de Eagle Rock se cheama Hungarian Rhapsody – Queen live in Budapest, 2012.
O fi vreo greseala pe undeva? Presupun(eti) ca am visat…