Intr-un ton ironic, “Le Figaro” comenteaza ca, in asemenea conditii, pentru spectator mersul la cinema devine un act de eroism ce necesita o pregatire “la fel de minutioasa ca o expeditie pe Annapurna”… “Si numai din vina cineastilor, care au ajuns sa fie foarte speriati de scurtime, aceasta «sora a talentului», cum spune Cehov. Si-au pierdut indeminarea de a taia.”
Deplingind faptul ca producatorii menajeaza prea mult ego-ul regizorilor, autorul articolului rememoreaza citeva “grele incercari”: Gangs of New York (2h50) sau Che (de doua ori 2 ore). “O mare bucurie a fost Dupa dealuri, de Mungiu, care a durat doar 2h30”, comenteaza “Le Figaro”.
Se poate si mai rau. Filmul danez Modern Times Forever (2011) dureaza 240 de ore (10 zile), iar Shoah peste noua ore. Acestea reprezinta incalcari flagrante ale unei reguli de aur formulate cindva de “Regele seriilor B”, Roger Corman: “Nici un film nu trebuie sa treaca de 90 de minute decit daca are dispensa de la Papa!”.
Lasind la o parte exceptiile notabile precum Pe aripile vintului (3h38) sau Lawrence of Arabia (3h36), in trecut filmele aveau o durata confortabila, atit pentru spectator, cit si pentru managerii salilor de cinema. Dar, noteaza “The Guardian”, durata filmelor nu face decit sa creasca din anii ‘30 incoace. Filmele aveau atunci o durata medie de 96 de minute. In anii ‘50, aceasta medie a urcat la 114 minute, iar in anii ‘90 la 129 de minute. O tendinta care, crede “Le Figaro”, a inceput cu Apocalypse Now, cind, dupa succesul Nasului, Coppola nu si-a mai impus limite.
De ce se intimpla asta, mai ales in ultima vreme? Peter Travers, critic la revista “Rolling Stone”, crede ca de vina este sezonul Oscarurilor. “Marile studiouri sint convinse ca un film este cintarit la kilogram de membrii juriului”, spune el. Blockbusterele s-au pliat si ele pe acest trend, dar asta nu pare sa fi afectat foarte mult incasarile lor. Poate fiindca, spune Bob Birchard, editorul Catalogului AFI, “proliferarea multiplexurilor a dat studiourilor posibilitatea de a scoate pe piata atitea filme foarte lungi”.
Aceasta tendinta a lung-lungmetrajelor da, totusi, batai de cap managerilor cinematografelor. “A devenit o moda”, constata Martin Bidou, programator al retelei Haut et Court. “Trebuie sa stiti ca un film prea lung inseamna un spectacol mai putin, chiar doua in cazul ultimului Tarantino. Efectul aritmetic este de neevitat. “ Un spectacol mai putin, adica mai putine incasari. Un alt efect este cel al decalarii orarelor cinematografelor, cel putin in Franta, unde spectatorii par foarte atasati de “traditie”. “Filmele lungi busculeaza obiceiurile consumatorilor”, spune Martin Bidou. Toate acestea ii supun la grele incercari pe managerii cinematografelor, dar, in cele din urma, acestia reusesc sa scoata banii. Ii ajuta si faptul ca, in majoritatea cazurilor, publicul crede ca aceasta lungime a filmelor este justificata artistic, mai ales cind vine vorba despre productii precum Zero Dark Thirty a lui Kathryn Bigelow sau Lincoln-ul lui Spielberg. Pe termen lung, distribuitorii cred ca se va renunta la aceasta moda.
Pina atunci, ei sint terifiati de o alta tendinta a Hollywoodului: filmul de 2 ore si 10 minute, o monstruozitate daunatoare pentru programul cinematografelor.