Filmul german, de exemplu, nu a fost prea gustat in Hexagon de la operele lui Rainer Werner Fassbinder si Volker Schlöndorff in anii ‘70, cu exceptia unor succese sporadice precum La vie des autres (2007), Good Bye, Lenin! (2003) sau Downfall (2004). Nici scriitorii germani nu sint prea populari in Franta. “Poate fi citat Gunter Grass, dar, in ultima vreme, acesta atrage atentia mai mult cu polemicile lui anti-israeliene.” Mai au succes Bernhard Schlink si Parfumul lui Suskind, dar Turnul de Uwe Tellkamp, bestseller peste Rin, nu a atras atentia in Franta.
Artistii plastici germani par a fi mai apreciati de publicul francez, asa cum o dovedeste succesul expozitiilor lui Anselm Kiefer sau Gerhard Richter. Francezii se mai lasa sedusi de dansatoarea Pina Bausch sau de Sasha Waltz, dar artistii germani dau lovitura mai ales prin productiile teatrale.
De partea cealalta, nemtii par a se da in vint dupa filmul si actorii francezi. De asemenea, continua sa fie fascinati de marii intelectuali francezi din anii ‘60-’80, parerile unor Bernard-Henri Levy sau Andre Glucksmann atragind mereu atentia. Desi atacat de critici, Michel Houellebecq s-a impus si el ca un star necontestat in lumea literara a ultimilor ani. El este autorul contemporan cel mai frecvent pus in scena in Germania, chiar si in cele mai mici teatre municipale. Foarte apreciat este si artistul plastic Cyprien Gaillard, laureat, in 2011, al premiului oferit de Nationalgalerie din Berlin.
“Dar”, spune “Le Figaro”, “prietenia culturala franco-germana este marcata de o bizarerie revelatoare pentru relatiile atipice ale celor doi vecini… In panteonul starurilor celei de a 7-a arte, Germania venereaza un actor francez necunoscut in Franta: Pierre Brice, devenit idol national german ca interpret al celebrului Winnetou”.