Imaginea oferita de „Lire“ acestor scriitori in introducerea materialului reprezinta un adevarat portret de eroi ai literaturii: „Ieri vampirizati de hidra sovietica, ei sint astazi victimele unei crude cenzuri economice care a inlocuit atotputernicul Partid. (…) Din cauza obstacolelor economice, scriitorii romani nu au viata usoara si, desi s-au reconciliat cu libertatea, ei nu au inca mijloacele sa se foloseasca de ea. Dar, in ciuda obstacolelor, acesti autori nu lasa garda jos si incearca sa isi reconstituie memoria prea multa vreme calcata in picioare si sa gaseasca in epoca lor motivele pentru a uita cosmarurile zilei de ieri“.
Sapte pagini de scriitori romani
Lista este deschisa cu Gabriela Adamesteanu, prezentata drept „o eterna refractara care recidiveaza in ultimul ei roman, intocmind un proces ideologiei comuniste si violului intimitatii“. Romanul Provizorat al Gabrielei Adamesteanu a aparut in Franta sub titlul Situation provisoire, la prestigioasa editura Gallimard.
Varujan Vosganian, si el invitat al Salonului in acest an, se bucura, la rindul sau, de un portret pe masura. Dupa o scurta schita biografica, in care „Lire“ subliniaza numeroasele „palarii, politice si literare“, pe care le poarta autorul („un povestitor flamboaiant“), este prezentat volumul Cartea soaptelor, aparut in versiune franceza la Editions des Syrtes, „o pasionanta «biografie a vremurilor noastre» in care regasim traumele unui popor confruntat cu toate tragediile secolului XX“.
Pentru „Lire“, Radu Aldulescu este un autor care a ridicat manusa unei provocari enorme: aceea de a merge peste cioburi de Bukowski si Céline atunci cind ai in picior o aschie din cauza dictaturii. Aldulescu este „un franc-tiror care a preferat sa munceasca pe santiere decit sa se compromita in «nomenklatura»“. Cartea sa Amantul colivaresei (publicata tot de Editions des Syrtes) este pentru „Lire“ „un roman dintre cele mai negre, galvanizat de argoul cartierelor marginase, o oglinda a unei natiuni care s-a ghemuit prea mult in santurile dictaturii“.
Eugen Uricaru, alt invitat al Salonului, are deja o carte publicata in Franta: Ils arrivent, les barbares!, in 2009, la Editura Noir sur Blanc. Anul acesta, aceeasi editura publica Supunere, „un roman in care amaraciunea este colorata de miraculos, intr-unul dintre cele mai rele momente ale literaturii romane“.
Dumitru Tepeneag este „un dusman pe masura pentru realismul socialist“, exilat in Franta in anii ’70, a carui opera este „un cocktail exploziv de supranatural si satira sociala, si mai multe viraje bruste in zona nouveau roman“. „Este pana cea mai francofila din acest grup de agitatori romani.“
Viata si faptele lui Ilie Cazane de Razvan Radulescu, „un autor foarte ireverentios“ – are si ea o editie in limba franceza la Editura Zulma –, demonstreaza, in opinia revistei „Lire“, ca „burlescul a fost componenta principala a unui regim in care arbitrariul si aberatia birocratica au ajuns la culme“.
De un portret scurt si entuziast se bucura si Dan Lungu, care „braconeaza pe terenul lui Ionesco“. El are la activ, in limba franceza, trei povesti „ce au cistigat numeroase premii in Romania“: Cum sa uiti o femeie, Raiul gainilor si Sint o baba comunista!.
Norman Manea – „dezradacinatul nobelizabil“
Sub titlul „Eternul transfug“, revista „Lire“ ofera trei pagini pentru un amplu portret/interviu cu Norman Manea, „dezradacinat nobelizabil“. Autorul materialului a vizitat apartamentul lui Norman Manea si incearca sa descrie „universul unui scriitor“, enumerind carti si diverse obiecte, descifrind intelesul lor pentru cititorii francezi, impletind aceste informatii cu declaratii ale autorului si elemente din biografia acestuia.
„Dupa douazeci de ani in Statele Unite stiu ca nu provin numai din Romania… Ma trag si dintr-o limba, o limba in care scriu inca, chiar si aici, o limba nomada pe care o duc in spate asa cum melcul isi poarta casa“, se destainuie Manea jurnalistului francez. Casa de astazi, un mic apartament din „capitala «dada» a lumii“, in Upper West Side, este „vizuina“ in care Norman Manea dorea sa se ascunda, la sosirea sa in Statele Unite. Se afla la doi pasi de casa lui Philip Roth, „prieten si mentor“, care il tiriie deseori pe Manea intr-un restaurant pe Amsterdam Avenue, desi acesta ar prefera, mai degraba, linistea din cafeneaua Mozart sau „farmecul art déco al cafenelei Luxembourg“.
„Transfugul etern admite ca nu s-ar fi bucurat in alta parte de o asemenea reusita si ca muntii Catskill de dincolo de riul Hudson ii amintesc de Bucovina copilariei sale. Si, in loc sa isi planteze radacinile, Manea ar dori sa fie ingropat in bucolicul cimitir al campusului colegiului Bard, unde preda, la fel ca Philip Roth. «Ar fi un mod de a ne continua conversatiile»“, spune Norman Manea.