Familia Davidsen s-a inchegat pe tarim american, dar la origine strabunicii sint norvegieni. Olof Davidsen a fost primul care a plecat din Voss, undeva pe la 1868. Era profesor, om cu carte, care in Lumea Noua s-a vazut nevoit s-o ia de la capat. A avut multi copii, dar nu prea longevivi. Pe vremea aceea se murea din orice, dar mai ales de tuberculoza. Au urmat bunicii, Igar si sotia acestuia, o femeie grasa, cu toane, care l-au avut pe Lars, tatal naratorului. Lars a luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial si a supravietuit luptelor din Pacific. Le scria parintilor scrisori din Noua Guinee atunci cind avea cite un ragaz, descriindu-le intimplari banale laolalta cu grozavii de neinchipuit. Dupa razboi, s-a intors in America, a facut facultatea, dar pe sotia lui a cunoscut-o la Oslo. Cind au devenit sot si sotie, Lars si Marit s-au stabilit in Minnesota, unde s-au nascut Erik si apoi sora lui, Inga.
Secrete de familie
Cind era mica, Inga credea ca avea ingeri in ea care fosneau din aripi si-i vorbeau. Erik vorbea si el, dar se limita la conversatii sumare cu penisul lui. Mai tirziu, cind bunicul Igar deja murise, Erik s-a casatorit cu Genie, femeia cu multe animale (cind l-a parasit, a plecat cu tot cu ciine, pisica si papagal), si care, in ultima perioada a mariajului lor, ii spunea ca nu-i mai poate suporta corpul. Avusesera o casnicie fara copii, asa ca macar n-au chinuit pe nimeni. La douazeci si cinci de ani, Inga s-a casatorit cu Max, un romancier-vedeta, sclipitor, un geniu amator de excese, de care o va desparti doar moartea lui prematura, de cancer. Sonia, fiica lor, va suporta bine disparitia tatalui, dar nu si clipele de groaza de pe 11 septembrie, cind ii va vedea pe toti acei oameni cum se arunca din Turnuri ca sa nu moara carbonizati. Oamenii mor, dar mortii continua cumva sa traiasca. Ne vorbesc in vise, din scrisori, ne transmit secrete, ca pe niste mosteniri, pe care noi trebuie sa le descifram. Lars, pe vremea cind era tinar, a ajutat o femeie sa nasca in padure. Dar al cui era copilul si ce s-a intimplat cu el? Familia n-a stiut nimic de acest episod, dar dupa moartea batrinului secretul se va cere descifrat, „etichetat“ si el ca toate celelalte lucruri care au trecut prin miinile sale. Max Blaustein, scriitorul fugueur (spre sfirsitul vietii, avea tendinta sa dispara de acasa, sa fuga, numai pentru a avea unde sa se intoarca), a lasat lumii cincisprezece romane si o serie de scenarii dupa care s-au facut filme. Dar pe linga toate acestea, exista si un mare secret, pe care, contrar vorbei, nu l-a luat cu el in mormint. L-a lasat aici, pe pamint, un cadou nedorit facut familiei care i-a supravietuit, Ingai si Soniei mai precis, care acum ca s-au trezit in posesia lui trebuie sa-l tina departe de ochii lacomi ai lumii.
Determinism incontrolabil
In meseria lui, Erik intilneste tot felul de oameni. A ajuns un psihanalist reputat in New York, „un doctor de griji“, cum il numeste o fetita, si de-a lungul timpului s-a confruntat cu multe situatii complicate. Odata, o femeie s-a sinucis din cauza lui. In prezent – prezent ce coincide cu inceputul razboiului din Irak – trateaza o femeie careia se chinuie sa-i cistige respectul sau macar bunavointa. In viata privata, cind nu-si petrece timpul cu Inga si fetita acesteia sau chiar, indirect, cu tatal sau mort, incercind sa descilceasca itele trecutului, viseaza sa-si cucereasca proaspata chiriasa, pe Miranda Casaubon, o jamaicana frumoasa si mama unei fetite adorabile. In felul acesta, va ajunge sa-l cunoasca si pe Jeffrey Lane, tatal fetitei, un artist fotograf excentric si probabil bolnav psihic, care s-a instrainat de familie, dar de care intentioneaza acum sa se reapropie. Jeffrey e bine intentionat, dar pasiunea lui pentru fotografie va face mai mult rau decit bine celor din jurul sau. Si asa mai departe: oameni inlantuiti, fiecare actiune a lor rasfringindu-se asupra altuia, intr-un determinism pe care nu-l putem controla.
Mai putina intriga si mai multa atmosfera
Ce reprezinta, asadar, Tristetile unui american? In primul rind, o radiografie a timpurilor noastre, dominate de razboi, violenta si ura, apoi o cronica de familie in care Siri Hustvedt combina abil fictiunea cu elemente autobiografice (o recunoaste chiar ea), dar si o cronica a esecurilor, a felului in care viata te poarta pe aripi de pasari maiestre ca la un moment dat sa te trezesti cazind, prabusindu-te in abis. E un roman de atmosfera, in care intriga joaca un rol secundar, chiar daca tot timpul ai senzatia ca se intimpla ceva. Nu in ultimul rind, este si o meditatie asupra inerentei fragilitati a memoriei, asupra capcanelor perceptiei, subiectivitatii si limbajului, a tuturor lucrurilor precare, din care ne sint alcatuite existentele.
Siri Hustvedt, Tristetile unui american, traducere si note de Veronica D. Niculescu, colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, Editura Polirom, 2013