Atunci baba incepu sa spurce si sa suduie, spunind ca ea este marea vrajitoare din padurea de aluni si ca pentru aceasta jignire imparatia va fi blestemata sa traiasca iarna vesnica si ca blestemul poate fi rupt doar daca i se vor plati 50.000 de galbeni. Si, al dracului blestem, chiar a functionat.
Dupa vreo trei ani de iarna vesnica, saracit si racit peste masura, imparatul strinse cu greu 50.000 de galbeni si-l trimise pe fiul cel mare la batrina sa rascumpere blestemul. Insa de cum se vazu iesit in lume, printul se opri la toate hanurile intilnite pe drum si, mare betiv din fire, chefui pina cheltui aproape toti banii, astfel ca ajunse la usa babei cu doar 200 de galbeni. Vrajitoarea odata se minie, il scuipa si il transforma in stana de piatra, cu care isi decora gradina.
Alti doi ani de iarna vesnica. Imparatul se imprumuta cu bani si-l trimise pe fiul cel mijlociu, punindu-si in el toate sperantele. Printul mijlociu se vazu scapat de acasa si incepu sa toace banii la jocuri de noroc. Aici o suta, acolo o mie, gata paralele. Tinarul batu la usa babei cu doar 100 de galbeni in buzunar. O scuipatura bine tintita il transforma si pe el in stana de piatra ornamentala de gradina.
Mare suparare la curte. Dupa ce si-a pus chiar si patul pe foc, imparatul mai facu un imprumut si-si trimise fiul cel mic, dar voinic, in cautarea vrajitoarei. Printul cel mic, dar voinic era prea voinic. Ii placeau fetele cum ne plac noua semintele. A luat la rind toate casele de toleranta si a cumparat iubire de toti banii. Ce sa-i spuna el babei, care acuma il privea in ochi, molfaia o flegma si se pregatea sa-l pietrifice? Se gindi, se frasui, se uita la ea… hmm, parca nu arata chiar atit de rau… si fiul cel mic, dar voinic insfaca vrajitoarea de mijloc, o trinti pe pat si vreme de opt ceasuri o fragezi bine-bine, de deveni toata numai zimbet. Relaxata si multumita, ea ierta pe imparat si ii preschimba in oameni pe printii de piatra, le pregati merinde de drum si le ura cale batuta.
Mare bucurie la curtea imparateasca. Primavara, soare, fete fericite. Numai imparatul, caruia tocmai i se povestea totul ce si cum, era mai abatut ca niciodata, gindindu-se ca adevaratul blestem abia acum s-a abatut: imparatia urma sa fie condusa de un betiv. Sau un cartofor. Sau un curvar.