Ii vad – ii vedem – cum, in loc sa stea si sa cugete inainte sa deschida gura, se reped sa trinteasca ba o masura stupida, ba o declaratie catastrofica. Ce conteaza ca masura, declaratia sau gestul facute de omul politic fac rau exact oamenilor pe care ar trebui sa-i reprezinte? Important e ca el, alesul sau reprezentantul poporului, si-a aratat muschii. Si-a ridicat coada, trufas precum capra riioasa din proverb, uitind ca misiunea lui nu e sa-si satisfaca egoul, ci sa-si slujeasca cetatenii, chiar daca asta inseamna sa inghita, vorba ceea, o broasca pe stomacul gol. Sau chiar lucruri mai rele.
Asa stau lucrurile si cu mult discutata declaratie a ministrului roman de Externe, Titus Corlatean, care, nemultumit de o posibila aminare a acceptarii Romaniei in spatiul Schengen, a inceput sa zgindare iar coarda nationalista (arma politicienilor slabi): avem si noi demnitatea noastra nationala, n-o sa stam cu mina intinsa si, daca Uniunea Europeana nu adopta o solutie convenabila, atunci acceptarea in spatiul Schengen nu mai e o prioritate pentru noi. Cu alte cuvinte, nu ne mai intereseaza, e bine?
Nu e bine. Mai ales ca, asa cum amintea Dan Tapalaga intr-o analiza de pe hotnews.ro din 4 martie, aceasta atitudine nu e caracteristica doar guvernarii USL sau ministrului ei de Externe. Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi declara acum doi ani ceva asemanator: „Trebuie sa ne gindim serios daca merita sa continuam acest lucru“.
Nu-mi place deloc aceasta zgindarire a mindriei nationale exact atunci cind nu este nevoie de ea. Sau atunci cind ne poate face mai mult rau decit bine. Hai sa fim putin cinici si pragmatici. Are Uniunea Europeana neaparata nevoie de noi? E un subiect complex din punct de vedere diplomatic, dar la care stim raspunsul nediplomatic: nu, nu are nevoie. Romania nu e nici Germania, nici macar Austria, iar putinele lucruri pe care companiile multinationale le-ar dori de la noi le pot obtine oricum. Sau, daca nu de la noi, de la altii. Din acest punct de vedere, Romania e – oricit de mindri am fi de tara noastra – absolut dispensabila. In schimb, noi avem o nevoie disperata de Uniunea Europeana. De libera circulatie. De investitiile europene. De produsele europene.
Imaginati-va o Romanie in afara Uniunii Europene. O Romanie mindra, care se descurca pe cont propriu, fiindca are resurse naturale, oameni harnici si inteligenti, o inventivitate si o competitivitate exceptionale, o industrie si o agricultura de virf – intr-un cuvint, o tara complet independenta si autosuficienta. Ei, Romania aceea a existat – prin anii 1990. Nu s-a descurcat pe cont propriu, nu i s-au vazut nici inventivitatea, nici competitivitatea, in schimb saracia se vedea in fiecare colt al tarii, inflatia crestea ritmic, investitiile straine erau pe sponci, iar industria nationala pe butuci. Oricine voia sa mearga chiar si intr-o excursie in Europa Occidentala avea nevoie de viza – si adesea nu o primea, fiindca prea multi romani cereau viza de turist doar ca sa poata scapa de aici.
Erau si atunci politicieni care faceau apel la mindria nationala ca sa-si justifice refuzul de a lua masurile cerute de U.E. Si atunci, ca si acum, politicienii le inculcau cetatenilor ideea de demnitate cu burta goala. Si atunci, ca si acum, inselau oamenii pe care ar fi trebuit sa-i slujeasca. Fiindca, in timp ce romanul mindru, care nu se pleca in fata Occidentului, statea blocat intre granitele tarii, omul politic trufas si patriot circula liber in toata lumea. In timp ce romanul mindru muncea pe un salariu infim, ros rapid de inflatie, politicianul facea afaceri cu halci din tara pe care nu voia s-o vinda strainilor.
Iar acum, ca si atunci, politicianul roman vorbeste in numele nostru, pe contul nostru, stiind ca, orice s-ar intimpla, nu el va achita nota de plata. Sau, ca sa apelam iar la intelepciunea noastra nationala, capra face, iar oaia pate rusinea. Norocul caprei e ca oile au votat asa cum isi dorea ea.