Genul acesta de melos nu poate fi valorizat dupa criteriile industriei de profil, desi stabilirea cotei de box-office functioneaza si-n cazul de fata. Filonul din care provine substanta partiturilor este prea vechi ca sa nu-l includem in fondul principal de cultura. A-l pune pe acelasi plan cu, sa zicem, rockul industrial e o greseala. Minora, dar greseala.
Am gasit mai multe antologii dedicate curentului folk-medieval si un DVD filmat la Feuertanz Festival, care se organizeaza in orasul Abenberg. E un burg tipic german, in apropiere de Nürnberg, cu cladiri vechi si strazi inguste, inconjurat de paduri ca-n basmele Fratilor Grimm, cu castelul reconditionat si deschis ca muzeu, cu biserici si cu tot ce mai face farmecul aparte al oraselor numite medievale. Poate medieval nu-i cuvintul exact, ci Renastere? Solistul trupei Schelmish il rosteste de mai multe ori, referindu-se la provenienta muzicii lor. Stie bine ce spune. Si mai ales stie ce cinta. Daca In Extremo da pieselor o tenta mai degraba apropiata de rockul german, metalic si industrial, Schelmish pune accentul pe origini, pe reluarea si modernizarea vechilor melopei. De altfel, partea lor de greutate si forta este centrata pe arsenalul de percutie. Nenumarate tobe, de marime si constructie diferite, talgere din metale specifice, alchimic elaborate, rasteluri cu cinele verticale, clopote, clopotei, cimpoaie, trompete, hurdy-gurdy, fluiere si tot ce poate emite zgomot melodios. Percutionistii bat tobele cu asupra de masura, de parca s-ar stradui sa le sparga. Suflatorii ii duc pe ascultatori la isterie jucausa. Costumatia, predominant din piele si catifea, pare croita de ateliere functionale inca din vremea imparatului Otto. Calibrul muzicantilor face cinste felului de viata si de alimentatie german, unde cirnatii si berea sint la mare pretuire. Una peste alta, un spectacol plin de energie si antren.
La fel arata si trupa Furunkulus, in ciuda numelui. Tot o gasca de tobosari exuberanti, costumati ca-n ilustratiile bucoavnelor de epoca, cu recitative tipice spectacolelor din pietele publice. Nu e distractie, ci, in primul rind, un gest de conexiune culturala. Alte trupe ajunse la Feuertanz-ul din 2006, cind e facut DVD-ul, se incadreaza cu larghete in curentul gothic-doom-metal-rock: Lacrimas Profundere, Xandria, Letzte Instanz. Probabil ca editiile mai vechi sau mai noi includ si trupe arhicunoscute. Genul amintit e prolific, cu destula raspindire pe tot globul, cu realizari remarcabile, dar si cu multe imitatii de imitatii…
Ce se cuvine subliniata este organizarea meticuloasa, tipic germana. Desi de nivel mediu ca numar de spectatori, totul functioneaza ca la marile manifestari, unde vin zeci de mii de petrecareti. Fiind specializat pe-o tema si guvernat de-o traditie, Feuertanz poate fi mindria orasului si momentul sau de glorie efemera. Negustori de toate fleacurile primesc standuri pe strazi si-n locurile special destinate. Ansambluri de dansatori ai focului fac demonstratii noaptea, spre deliciul fotografilor de ocazie. Bere si mincare, corturi si iarba verde, asfalt si padure, iata ingredientele unei minivacante-model, o fuga de stresul cotidian.
Ceva asemanator se organizeaza la Sighisoara si parca in citeva locuri din Ardeal. La Sibiu este altceva, serios, de anvergura, cu Artmania. N-am avut parte de vacante, pentru a participa. M-as fi bucurat de-un DVD ilustrativ, cuprinzator. Daca la Sighisoara nu se pot stringe fonduri, ma intreb de ce organizatorii Artmania nu includ pe lista o astfel de initiativa. Ori poate am lipsuri de informare? Nu-i exclus.